Mâine

În întâlnirile de consiliere obişnuiesc să fac anumite previziuni despre cum va evolua procesul de schimbare în sine şi unul din cuvintele care complică mult „previziunile” este cuvântul „mâine”. Acest cuvânt e unul din cele mai periculoase şi dăunătoare cuvinte şi dacă apare în vocabular frecvent. Este de cele mai multe ori un semn că avem de a face cu oameni care nu se vor schimba uşor sau că nu se vor schimba deloc.

De altfel cuvântul „mâine” este cel mai dăunător cuvânt pentru curele de slăbire, pentru mişcare, pentru învăţat, pentru pocăire, pentru ascultare, pentru plecare etc. Este dăunător pentru că mâine nu există. Există doar astăzi. Mâine nu avem nici o garanţie că e al nostru. Dar e dăunător şi pentru că arată spre indisponibilitatea la schimbare. Un om care nu vrea să schimbe în viaţa sa lucrurile le va lăsa pe mâine şi acel mâine de cele mai multe ori nu e a doua zi, acel mâine nu vine niciodată.

Cuvântul mâine este şi periculos. Este periculos pentru că în ceea ce priveşte tratamentele medicale sau mântuirea sufletului e posibil să fie fatal. Am auzit despre un bărbat dintre vecinii din trecut care a fost diagnosticat cu ceva afecţiuni ale inimii şi i s-au dat anumite medicamente pentru asta. A tot amânat începerea tratamentului pe mâine şi nu a mai apucat acel mâine pentru că inima a încetat să mai bată.

Pe plan spiritual „mâine” poate însemna condamnarea la chin veşnic. Oamenii au fost şi sunt chemaţi de Dumnezeu să beneficieze de salvarea oferită prin Isus Hristos, au la dispoziţie o barcă de salvare care aşteaptă încă pe apele învolburate ale vieţii, dar există două riscuri ale lui „mâine”. Primul risc este moartea şi celălalt plecarea bărcii de salvare adică închiderea uşii harului. Ambele sunt dramatice, în ambele variante viaţa va continua în chin veşnic. Mâine, din acest punct de vedere e periculos şi dramatic. De aceea Scriptura insistă pe „astăzi” spunând „câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile”

Revenim la „mâine” în contextul vieţii de zi cu zi unde produce foarte mari daune. Cuvântul preferat al lenii este „mâine” un om înţelept a spus: „Leneşul are întotdeauna chef să facă ceva, dar începând de mâine”. Cu siguranţă o treabă care e greu de făcut vine şi cu ispita de a o amâna. De obicei lucrurile plăcute nu sunt amânate, alea sunt făcute imediat, sunt amânate lucrurile care produc o anumită neplăcere, durere, disconfort dar tocmai acele lucruri ne sunt benefice şi ne ajută să evoluăm. Amânarea este cheia eşecului. Ai un examen… amână învăţarea şi ai toate şansele să îl pici. Ţi se aprinde un bec în bordul maşinii… lasă-l pe mâine şi ai toate şansele să ţi se oprească maşina când ai cea mai mare nevoie de ea. Eşti obez… amână exerciţiile fizice şi dieta sănătoasă pe mâine şi ai toate şansele să mori obez.

Amânarea este fraternitatea semnată cu ieri. În felul acesta avem toate şansele să rămânem la nivelul lui ieri şi să nu evoluăm, să nu progresăm, să nu devenim mai sfinţi. Dacă te mulţumeşte „ieri” atunci cu siguranţă „mâine” va deveni un prieten bun pentru tine şi astfel „mâine” devine un hoţ al celor mai frumoase lucruri. Te va transforma într-un om care trăieşte în trecut şi se îmbată cu „succesele avute”. Pomeneşte foarte des performanţele sale trecute dar nu este dispus spre alte performanţe. Don Marquis  spunea bine că „Amânarea este arta de a ţine pasul cu ziua de ieri.”

Mai mult, amânarea, adică acel mâine îţi fură toate oportunităţile pe care Dumnezeu ţi le oferă. Multe binecuvântări am ratat în viaţa aceasta din cauza lui mâine, de fapt din cauza mea pentru că am lăsat pe mâine ceea ce puteam face atunci. Scriptura spune că Dumnezeu a pregătit mai dinainte şi faptele bune în care trebuie să umblăm. Amânarea ni le fură şi pe acelea. Avem şansa să facem bine şi nu vrem. Avem şansa să ne facem bine nouă înşine şi prietenia cu „mâine” ne fură oportunităţile.

În scrierile de zilele trecute despre durere aici, aici şi aici scriam despre importanţa durerii şi a înfruntării neplăcerii în vederea evoluării şi transformării benefice. În acest context amânarea devine remediul unui lucru neplăcut cum spunea Somadeva. Amânarea ne va ţine departe de durere dar şi de evoluţie.

Cât de des foloseşti acest cuvânt în vorbirea ta? Cât de mult amâni lucrurile? Ce lucruri poţi identifica acum că le-ai amânat şi nu ai mai apucat să îl faci? Dragii mei, există doar astăzi şi nici ăsta nu e totul, există doar acum. Acum este cuvântul care ne poate schimba şi transforma, pe baza lui putem evolua şi ne putem sfinţi, în mâine, nici o bază. Este nevoie de o evaluare corectă a vieţii şi mai ales a realităţii privitoare la mâine. O poziţionare corectă faţă de acum va face din noi oameni mari.

Ce vei face acum?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.