Reconectare cu cerul şi cu pământul

La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” Aşa începe cea mai importantă carte din istoria omenirii, Biblia, vorbind despre modul în care a apărut nu doar omenirea ci şi viaţa, existenţa, dimensiunea în care trăim acum. Apoi, aceeaşi carte de căpătâi pentru rasa umană, descrie procesul de creaţie care este încununat de crearea omului. După ce omul a fost creat de Dumnezeu, a fost pus într-un loc deosebit. Spune în capitolul doi al Genezei despre acest loc şi descrierea sa începe aşa „Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.” Aceste loc se dorea a fi cel mai bun loc din toată creaţia în care omul putea să existe. La câte crease Dumnezeu cu siguranţă îi putea face omului de la început şi casă cu piscină, poate şi maşină dar Dumnezeu îl aşează pe om în natură, în viaţă, înconjurat de viaţă, în contact cu viaţa.

Acesta era mediul în care Dumnezeu îl concepuse pe om să existe şi pentru a fi cadrul perfect El venea în fiecare dimineaţă în grădină ca să vorbească cu omul. În înţelepciunea sa Dumnezeu a creat cele mai bune condiţii posibile pentru om. Nu ştim câtă vreme omul a reuşit să beneficieze de aceste condiţii dar la un moment dat, duşmanul omului a făcut tot posibilul să îl smulgă din binecuvântarea în care trăia şi pentru a îi fura toate acele binecuvântări trebuia să îl deconecteze şi de la cer, adică de la legătura sa cu Dumnezeu dar şi de la locul binecuvântării în care se afla, aşa că prin ispitire, de fapt prin cedarea în faţa ispitei, omul pierde contactul cu Dumnezeu, acea legătură directă cu Creatorul, acele întâlniri în răcoarea dimineţii şi implicit, pierde contactul cu binecuvântarea, este izgonit din Eden, din grădină.

De atunci parcă zi de zi ne îndepărtăm tot mai tare şi de cer şi de pământ. Lipsa contactului cu cerul şi pământul nu ne face bine deloc. Ne aduce confuzie, nesiguranţă, boli, suferinţă, tristeţe, depresie, înstrăinare şi multe altele. Deşi tânjim după starea iniţială suntem aşa de tare vrăjiţi să rătăcim aiurea în căutarea ei. Facem lucruri infinit mai complicate în găsirea stării iniţiale dar tocmai lucrurile simple ne-ar putea ajuta să ne regăsim. Este vorba de reconectarea cu cerul şi cu pământul.

Despre întoarcerea la Dumnezeu propovăduiesc multe religii şi necesitatea întoarcerii la Dumnezeu este recunoscută de mai toate religiile creştine. Se predică mereu, se vorbeşte despre posibilitatea oferită de Domnul Isus Hristos de a ne reconecta cu cerul şi bine ar fi să „profităm de această şansă”. Avem nevoie de Dumnezeu în fiecare zi şi El a făcut reconectarea cu cerul foarte simplă astfel încât oamenilor să le fie uşor. Toată greutatea şi complexitatea a suportat-o Fiul Său Isus Hristos, omul trebuie să accepte doar chemarea.

O a doua parte, foarte benefică pentru sănătatea noastră trupească şi psihică şi care este abordată tot mai puţin, este reconectarea cu pământul. Într-adevăr pământul acesta este blestemat şi nu mai este locul în care să trăim pentru totdeauna, el va fi nimicit din cauza păcatului, însă artificializarea în care trăim ne omoară puţin câte puţin. Lipsa contactului cu pământul e deprimantă şi are efecte dezastruoase pentru om. Ruperea din natură, „ruperea” de viaţă este devastatoare. Parcă toate lucrurile moderne urmăresc acelaşi scop, să ne rupă de contactul cu creaţia, să ne rupă de contactul cu pământul. Suntem înconjuraţi de betoane şi imediat ce o stradă e în noroi se fac toate demersurile şi presiunile ca aceasta să fie asfaltată. Facem orice ca să nu umblăm desculţi, purtăm încălţăminte care să ne izoleze bine de contactul cu pământul. Călătorim în maşini şi asta ne rupe iar de mediul înconjurător. Serviciul, televizorul , calculatorul şi alte lucruri din viaţa de zi cu zi ne ocupă timpul aşa de mult încât nu mai avem timp nici să privim cerul sau vreun deal împădurit.

Pentru a fi adormiţi, ni se servesc totuşi la televizoarele din ce în ce mai mari, imagini din natură, filme despre natură, despre animale, locuri etc dar acestea sunt ca nişte legume din plastic, perfecte ca formă şi culoare dar necomestibile. În realitate nu avem nevoie să vedem artificial acele imagini, avem nevoie să reluăm contactul cu natura. Cu cât vom sta mai departe de natură cu atât afecţiunile fizice şi psihice vor fi mai complicate şi mai greu de tratat. Ne lipseşte mediul iniţial. Ne lipseşte contactul cu Cerul dar şi contactul cu pământul. Noi nu putem trăi cu artificialul, plasticul şi betonul ne omoară, noi avem nevoie de viaţă.

Prima acţiune pe care trebuie să o facem este să ne reconectăm cu Cerul. Acest lucru e posibil datorită faptului că Dumnezeu a făcut totul pentru cei ce doresc să se întoarcă la El. Totul e pregătit şi Dumnezeu aşteaptă ca omul să se întoarcă la acea comunicare şi legătură binecuvântată cu el. Cel de al doilea lucru care trebuie făcut este să ne reconectăm cu pământul. Şi aici nu vreau să vorbesc despre mai ştiu eu ce religii orientale, meditări şi alte ciudăţenii. Vorbesc de exemplu de a ieşi cât mai mult în natură, despre a avea timp să observăm viaţa, cum suflă vântul prin ramuri, cum curge un râu, cum umblă insectele sau păsările şi alte activităţi care să ne aducă aproape de mediul iniţial, de mediul în care am fost făcuţi să funcţionăm.

Partea cea mai interesantă în demersul acesta pentru mine, este mersul desculţ. Când ai mers ultima oară desculţ prin iarbă? Sau măcar pe plajă undeva? Când calci cu piciorul direct pe pământ ai ocazia să simţi o stare binecuvântată şi reconfortantă. E o adevărată terapie pentru fizic şi psihic să mergi desculţ şi despre asta aş vrea să scriu mai multe data viitoare.

 reconectarea cu natura

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

3 comentarii la „Reconectare cu cerul şi cu pământul”

  1. O, ce frumos articol……….splendid!Deja incerc sa imi imaginez ce fain e sa mergi descult prin iarba,lucru pe care l-am uitat chiar facand recent drumetii pe munte.

    Răspunde
    • Nu trebuie doar să-ţi imaginezi cum e să mergi desculţ, că oricum nu-ţi poţi imagina o simţire. Simţirea se… simte, nu se imaginează. Iar eu n-am călcat niciodată pe iarbă sau oricare alt loc natural de pe Pământ decât DESCULŢ. Dumnezeu nu m-a înzestrat şi cu „plăcerea” de a merge încălţat.
      Îţi poţi imagina fericirea extremă mergând desculţ 90% din an ?

      Răspunde

Lasă un comentariu