Nu pot, nu mai pot…

Unele din frazele sau expresiile des auzite de cei care fac consiliere sunt: „Nu pot” sau „Nu mai pot” sau „Am încercat tot şi nu ştiu ce să mai fac”. De obicei, aceste afirmaţii au în ele un dramatism aparte şi stârnesc milă şi compasiune. Totuşi, nu de fiecare dată o asemenea expresie transmite mesajul corect de neputinţă. Se întâmplă de foarte multe ori ca traducerea corectă a lor să fie: „Nu cred că pot” sau Nu sunt dispus să încerc” sau „Nu merită efortul” sau în unele cazuri „Sunt obosit” sau „îmi vine să renunţ”.

Dacă ar fi să analizăm bine viaţa noastră, am spus asemenea afirmaţii nu doar atunci când am ajuns  la limita fizică sau psihică, ci atunci când nu am mai fost dispuşi să lucrăm. Rar am spus „nu mai pot” în cazuri de neputinţă reală. Asta e şi o veste tristă dar şi una bună. Tristă pentru că descoperim că ne cam văicărim degeaba, bună pentru că potenţialul nostru e mult mai mare decât am fost noi dispuşi să mergem.

Ce se întâmplă când chiar nu mai poţi iar expresia „nu mai pot” e foarte aproape de realitate? Astfel de cazuri, după cum spuneam, sunt rare dar există. Sunt anumite situaţii ale vieţii care ne încearcă limitele şi le forţează. Dacă am privi exemplul lui Iov am înţelege mai bine ce înseamnă efectiv să nu mai poţi. Fiecare din noi are anumite limite şi provocările care ajung până acolo sunt dificile, dar pentru asemenea momente avem promisiunea lui Dumnezeu că ne va respecta limitele: „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.”

O astfel de afirmaţie, ne poate da în încercare măcar liniştea că dincolo de limită nu se duce necazul sau ispita. Când ai o asemenea credinţă, ştii că totul e sub controlul lui Dumnezeu şi asta te întăreşte şi te fortifică să rezişti. Apostolul Pavel ajunge la punctul să afirme „Pot totul în Hristos care mă întăreşte” după ce înainte vorbeşte de oscilarea între limite.

Un aspect este limitarea pe care Dumnezeu o garantează,dar mai este unul foarte important în asemenea situaţii şi acesta este intervenţia lui Dumnezeu în necazuri şi situaţii limită. „Când strigă un nenorocit, Domnul aude, şi-l scapă din toate necazurile lui.” Şi chiar Dumnezeu spune: „Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!”. Cu alte cuvinte, nu doar că necazul va fi limitat, fie că suntem credincioşi fie că nu, dar în plus, pentru cei care cred în Dumnezeu şi îl cheamă în ajutor, El este dispus să intervină în astfel de situaţii ca să uşureze povara sau ca să dea putere. Aceste două adevăruri ar fi suficiente ca să ne dea speranţă în situaţiile limită şi să spunem: „Sunt la capătul puterilor, sunt obosit dar se va termina. Îl voi chema pe Dumnezeu în ajutor”.

Ce se întâmplă când expresia „nu mai pot” e departe de realitate? Nu ştiu ce anume ne-a ramolit aşa de rău de ne văităm mai mereu că nu mai putem? Foarte mulţi oameni renunţă la luptă înainte ca aceasta să înceapă. Se văd învinşi înainte de a scoate sabia. Preferă să nu depună efort şi să se văicărească, preferând să solicite milă şi compasiune în loc să dea tot ce sunt în stare pentru a trăi. Iată câteva categorii întâlnite

Unii sunt clar profitori şi chiar hoţi. Îmi pare rău să spun dar sunt oameni care trăiesc pe filosofia paraziţilor sociali. Noi nu putem, noi suntem defavorizaţi, noi suntem handicapaţi, noi vrem ajutoare sociale, noi vrem ca alţii să muncească pentru că noi nu putem. O asemenea situaţie nu trebuie tolerată deloc pentru că lăsându-ne păcăliţi de astfel de indivizi, ne vom trezi că cei cu adevărat neputincioşi rămân fără ajutor. Foarte mulţi oameni „în putere” iau pensii de handicap deşi sunt „sănătoşi tun”, în timp ce unii care chiar au nevoie nu primesc nimic sau primesc insuficient.

Categoria laşilor. Da, să spui nu mai pot când nu ai epuizat toate variantele e o laşitate. E mult mai comod să renunţi, să te dai bătut, să stârneşti eventual milă şi compasiune, decât să depui efortul de a încerca iar şi iar până epuizezi toate variantele. Laşitatea e comodă dar niciodată nu va duce pe om acolo unde îl poate duce munca şi perseverenţa. Laşitatea ne poate ţine în mediocritate şi ne poate face invidioşi pe cei care performează.

Categoria leneşilor. Nu mai vorbim aici de renunţare ci de neîncercare. Pur şi simplu nu vor să pornească. Se vorbeşte despre un om care s-a rugat 17 ani de zile la Dumnezeu să îl facă câştigător la loto. 17 ani de stăruinţe şi rugăminţi după care apare un înger şi îi spune: „Măi omule, te rog, cumpără şi tu un bilet la loto!” Cei leneşi nu au nici un drept să se plângă că nu mai pot. Ca să ajungi să nu mai poţi trebuie să faci ceva. Din păcate lenea e încurajată mult în zilele noastre şi mulţi „văitători” produce.

Aceste categorii nu sunt doar referitoare la alţii. Uneori ne aflăm şi noi în ele pentru că pot fi şi diferite faze ale evoluţiei nu doar categorii de oameni. În unele etape ale vieţii preferăm să lenevim, alteori preferăm să profităm, alte ori preferăm să renunţăm. Perseverenţa şi munca, nu sunt cele mai plăcute variante pentru noi deşi clar sunt cele mai corecte şi pentru asta trebuie să ne analizăm şi să evoluăm. Voi continua!

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.