Atitudinea noastră în necazuri depinde foarte mult de relaţia personală pe care o avem cu Dumnezeu. Este diferenţă între un om apropiat de Dumnezeu care trece prin necaz şi unul care doar pretinde că e credincios şi trece prin aceeaşi situaţie. Omul credincios cu adevărat, în clipele de necaz îşi aminteşte de promisiunile făcute de Dumnezeu şi acestea devin o mângâiere pentru el. De obicei la necaz, aşa cum scriam şi ieri, tindem să vedem asprimea, dreptatea sau chiar dorinţa de răzbunare a lui Dumnezeu şi pentru a putea înţelege de ce trecem prin acea încercare, trebuie să avem o credinţă autentică, nu una formală.
De ce este nevoie să ne reamintim promisiunile lui Dumnezeu în momentele de necaz? Aici îmi place sfatul pe care Pavel îl dă celor din Roma în scrisoarea trimisă lor: Romani 15:4 „ Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi nu prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.” Nădejdea omenească, logica omenească, explicaţiile omeneşti, ţin până la un anumit punct, de la acel punct înainte, e nevoie de bizuire pe promisiunile lui Dumnezeu, este nevoie să îl credem pe Dumnezeu care ne promite că: nu ne va ajunge nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea noastră, că va fi cu noi oriunde, că nu trebuie să ne îngrijorăm ci să aruncăm asupra lui îngrijorările că El însuşi îngrijeşte de noi şi alte şi alte promisiuni.
Unii oameni cunosc promisiunile lui Dumnezeu, dar le văd aplicativitatea doar în viaţa de zi cu zi şi nu în trecerea prin încercări foarte grele. Dacă e aşa, pierdem mult, pentru că ele ar fi o adevărată minune în viaţa noastră în momentele de maximă durere şi necaz, dar nu ne vor fi de folos. E ca şi cum ai avea la dispoziţie posibilitatea să te urci în maşină ca să ajungi la spital când eşti rănit, dar consideri că e mai bine să o iei pe jos.
Îmi place când citesc Psalmii lui David că el nu este deloc rezervat în a striga către Dumnezeu. Pur şi simplu îşi aminteşte de promisiunile Lui şi Îl cheamă, Îl strigă, Îl doreşte şi minunea e că Dumnezeu vine, răspunde rugăciunilor lui. Dacă ne încredem în promisiunile Lui doar atât cât să îi încurajăm pe alţii, doar atât cât să ne facem o predică, doar atât cât să „şeruim” un astfel de verset pe facebook, atunci nu ne sunt de prea mare folos. Dar dacă la necaz ne amintim promisiunile Lui şi credem în ele suntem salvaţi.
Petru ne scrie un Cuvânt de mare preţ în contextul acestei discuţii: „2 Petru 1:3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte.” Făgăduinţele Lui nespus de mari şi preţioase ne fac părtaşi firii Dumnezeieşti, da acea fire care pe Domnul Isus Hristos l-a putut face ascultător până la moarte şi cu care a trecut un necaz aşa de mare. Mai mult psalmistul scrie: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.” Şi când are omul mai multă nevoie de lumină decât atunci când este în întunericul necazului şi al durerii? În acele momente de maximă tensiune, părere de rău, temeri, îndoieli cei ce îţi amintesc de făgăduinţele lui Dumnezeu, de promisiunile Sale vor avea calea luminată şi asta e de mare preţ în înaintarea noastră.
Poate eşti la necaz azi sau dacă nu eşti vie fi sigur în viitor, dar oricare ar fi varianta alege azi să înveţi promisiunile lui Dumnezeu, să citeşti despre ele, să le crezi pentru ca atunci când vei fi în necaz să îţi fie de folos. Când omeneşte nu mai există soluţii făgăduinţele lui Dumnezeu sunt adevărate minuni. Pur şi simplu ne dovedeşte prin ele că putinţa omenească nu poate depăşi anumite limite pe când puterea lui Dumnezeu este nelimitată. Aşa cum Cuvântul Său strâns în inimă ne fereşte de păcat, tot în aceeaşi manieră, făgăduinţele lui ne pot păzi de pierderea speranţei, deznădejde, de dureri mari atunci când ni le amintim şi le credem în momentele de mare cumpănă.
Închei meditarea mea cu un verset frumos, o promisiune pe care Dumnezeu o face copiilor săi din poporul Israel şi îmi place să cred că şi nouă, copiilor Săi care trăim astăzi: Isaia 43:2 „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, mântuitorul tău! Eu dau Egiptul ca preţ pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Saba în locul tău. De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta. Nu te teme de nimic, căci Eu Sunt cu tine…”
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Un comentariu la „La necaz, aminteşte-ţi promisiunile lui Dumnezeu”