Zilele acestea am meditat mult la modul în care noi oamenii ne vedem pe noi şi la modul în care alţii ne văd. Sunt uimit de capacitatea noastră de a vedea, mai mult decât este în viaţa noastră, dar şi de capacitatea celor din jurul nostru,de a vedea fie mai mult, fie ce nu este. Cu multe nimicuri ne frământăm noi mintea. Multe aspecte ar trebui să dispară din modul nostru de gândire.
Dragilor, avem nevoie de realism, ca să putem fi sinceri cu noi. Trebuie să ştim cine suntem, ca să ne putem raporta corect la Dumnezeu şi la alţii. Crezând că sunt cineva aş bara, aş stopa modul în care Dumnezeu vrea să mă folosească în lucrarea sa şi în acelaşi timp aş pune o barieră între mine şi unii oameni. Şi eu şi tu, suntem doar păcătoşi nevrednici. La acest capitol,există doar două categorii de oameni: păcătoşi neiertaţi şi păcătoşi iertaţi. Diferenţa nu o fac eu sau tu, ci Isus Hristos. Biblia ne învaţă, să nu avem despre noi înşine o părere mai înaltă decât se cuvine şi gândul acesta, ar trebui să ne urmărească.
O părere mai înaltă decât se cuvine, aduce după sine sau odată cu ea, pretenţia de a fi cinstiţi, pretenţia de a fi apreciaţi şi în unele cazuri, oamenii solicită asta explicit. Vrednicia mea şi a ta este Isus Hristos şi nu capacităţile sau realizările noastre. Tocmai aici stă şi secretul mândriei. Oamenii care îşi văd vrednicia lor au tentaţia aceasta.
În realitate, singurul care face diferenţa între un om care lucrează pentru Dumnezeu şi unul care îl respinge pe Dumnezeu e Domnul Isus Hristos, Mântuitorul nostru. Pe această logică, ajungem să spunem ca şi Pavel: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!”
Fraţilor, feriţi-vă să credeţi pe cineva vrednic de laudă, feriţi-vă să faceţi eroi din oamenii care îl slujesc pe Dumnezeu. În acelaşi timp, feriţi-vă să grăiţi de rău pe oamenii care Îl slujesc pe Dumnezeu şi reproşurile sau acuzele să fie întotdeauna însoţite de doi sau trei martori, cum cere Scriptura. Să nu cădem în extreme. Scriptura ne cheamă la echilibru, la înţelepciune.
Preocuparea noastră să fie, nu salva sau slăvirea oamenilor, ci trăirea cu Isus şi ca Isus. Suntem chemaţi să fim sare şi lumină. Suntem chemaţi să iubim ca Isus şi trebuie să facem asta. Nu sunt chemaţi la respectarea acestor porunci doar slujitorii, ci fiecare om care a intrat în legământ cu El. Vrednicia omului stă în Isus Hristos şi ascultarea de El aduce răsplătire.
Dumnezeu ne cheamă pe toţi la ascultare de Cuvântul Său, El vrea ca noi, cei ai Lui, să avem caracterul Lui, să reflectăm chipul Lui şi ascultarea aceasta, înseamnă împlinirea menirii noastre şi respectiv singura noastră vrednicie. Oamenii sunt tentaţi de ceea ce izbeşte ochiul, oamenii sunt tentaţi să evalueze doar ceea ce văd, să ţină cont de ce este palpabil, dar pentru Dumnezeu evaluarea nu începe din exterior. El ne cercetează din interiorul nostru. Când pornim cercetarea de acolo, nu găsim nici urmă de vrednicie, decât dacă în noi a luat chip Hristos.
Dumnezeu să ne ajute să ne găsim vrednicia în Hristos Fiul Său şi Domnul Nostru.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.