Vrei sau doreşti?

Viaţa noastră este departe de a fi perfectă şi fiecare din noi dorim să evoluăm, să devenim mai buni, să ne depăşim în permanenţă performanţele fie că e vorba de cele materiale, intelectuale sau spirituale. Dorinţa aceasta o consider una bună şi este bine dacă există.

Pe de altă parte, tot în aceeaşi discuţie intră şi oamenii care vor să renunţe la diferite vicii şi patimi în care au intrat, cei care vor să renunţe la un stil de viaţă păcătos, cei care vor să repare relaţii rupte şi în general cei care vor să se sfinţească. Nu de puţine ori vin oameni la consiliere, cu dorinţa de a scăpa de pornografie, cu dorinţa de a scăpa de vicii sau pur şi simplu cu dorinţa de a depăşi starea în care se află, dar nu reuşesc. Unul din motive e confuzia între a vrea şi a dori.

Hai să clarificăm puţin. În noi, la un moment dat, pentru că vedem starea în care ne aflăm, se naşte dorinţa de a ne duce la un alt nivel. Fie ne dorim să renunţăm la un viciu, la un păcat, la un obicei, fie ne dorim să evoluăm. Dorinţa asta se naşte în urma introspecţiei cauzată de un exemplu bun, de o predică, de un film motivaţional sau chiar de un foc lăuntric care cere mai mult. Dorinţa asta iniţială te duce de regulă într-o stare de visare: „cum ar fi dacă eu aş reuşi”. Ajungi să anticipezi cumva schimbarea, să trăieşti în vis la acel nivel, să guşti avantajele acelui nou nivel. Atâta vreme cât dorinţa te duce doar în visare nostalgică, ea rămâne doar fantezie şi nimic mai mult. Mulţi oameni au intenţia de a evolua, dar e doar în fanteziile lor.

Citește mai mult

Votăm sau nu votăm? Asta e întrebarea.

Îmi place să cred că odată cu trecerea timpului am devenit mai înţelept. Una din dovezi este că nu m-am mai lăsat tras în discuţii electorale despre candidaţii la preşedenţie anul acesta, cum am făcut-o de alte dăţi. Mi-am păstrat astfel calmul şi am analizat fără patimă candidaţii şi am decis că TREBUIE SĂ VOTEZ. … Citește mai mult

Halloween-ul cel de toate zilele

Privesc mirat şi resemnat la ce a devenit această „sărbătoare” pentru poporul român şi mă îngrozeşte definirea de „popor creştin”. Dacă „poporul creştin” serbează în acest fel, dacă ne simţim bine imitând demoni, vrăjitoare, monştri, duhuri şi alte urâţenii, atunci nu vreau un astfel de creştinism. Nu vreau un creştinism care e înspăimântător, diavolesc, prost, tâmpit, fraier, credul şi schimbător. Un astfel de creştinism nu doresc nimănui. Dacă acesta e creştinismul românesc, eu nu fac parte cu siguranţă din el. Unde e frica de Dumnezeu? Unde e ascultarea de Scriptură? Unde e evlavia? S-au dus, le-am lepădat?

Am ajuns să organizăm procesiuni şi marşuri în oraşe. Am ajuns să petrecem cu ocazia acestei sărbători. Am ajuns să considerăm încuiaţi la cap pe cei ce nu „gustă” sărbătoarea. Am ajuns să ne pictăm copiii cu feţe de demoni şi vampiri, am ajuns să îi pângărim în cinstea „plăcerii noastre”, îi aducem jertă acestei sărbători fără să medităm un pic la consecinţele acţiunilor noastre. Nu luăm deloc în calcul că ar putea fi necurate sărbătorile astea? Nu facem deloc legătura cu ziua morţilor şi ocultismul acestei zile. Nu realizăm ce încărcătură spirituală are această sărbătoare.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.