Viaţa noastră este departe de a fi perfectă şi fiecare din noi dorim să evoluăm, să devenim mai buni, să ne depăşim în permanenţă performanţele fie că e vorba de cele materiale, intelectuale sau spirituale. Dorinţa aceasta o consider una bună şi este bine dacă există.
Pe de altă parte, tot în aceeaşi discuţie intră şi oamenii care vor să renunţe la diferite vicii şi patimi în care au intrat, cei care vor să renunţe la un stil de viaţă păcătos, cei care vor să repare relaţii rupte şi în general cei care vor să se sfinţească. Nu de puţine ori vin oameni la consiliere, cu dorinţa de a scăpa de pornografie, cu dorinţa de a scăpa de vicii sau pur şi simplu cu dorinţa de a depăşi starea în care se află, dar nu reuşesc. Unul din motive e confuzia între a vrea şi a dori.
Hai să clarificăm puţin. În noi, la un moment dat, pentru că vedem starea în care ne aflăm, se naşte dorinţa de a ne duce la un alt nivel. Fie ne dorim să renunţăm la un viciu, la un păcat, la un obicei, fie ne dorim să evoluăm. Dorinţa asta se naşte în urma introspecţiei cauzată de un exemplu bun, de o predică, de un film motivaţional sau chiar de un foc lăuntric care cere mai mult. Dorinţa asta iniţială te duce de regulă într-o stare de visare: „cum ar fi dacă eu aş reuşi”. Ajungi să anticipezi cumva schimbarea, să trăieşti în vis la acel nivel, să guşti avantajele acelui nou nivel. Atâta vreme cât dorinţa te duce doar în visare nostalgică, ea rămâne doar fantezie şi nimic mai mult. Mulţi oameni au intenţia de a evolua, dar e doar în fanteziile lor.
