Frică sau anxietate de moarte

Aşa cum menţionam ieri, cea mai mare frică a oamenilor este frica de moarte şi cam toate celelalte frici, converg într-acolo. Freud numea moartea „scopul vieţii” şi tot el spunea că „frica de moarte ar putea fi rezultatul unui sentiment de vinovăţie”. Parţial are dreptate, omeneşte, punctul final al vieţii este moartea. Oamenii de când sunt, au încercat să găsească ceva dovezi ale existenţei după moarte, pentru că „au în ei gândul veşniciei” şi nu pot concepe că totul se termină la moarte. Pur şi simplu, oamenilor le este greu să accepte că, la moarte se termină viaţa, ceva din ei le spune că nu e aşa.

Problema cea mai mare, dacă ar fi să concluzionăm, nu este moartea în sine, ci „etapa” de după moarte. Alexandru Vlahuţă surprindea asta bine spunând: „Nu de moarte mă tem ci de veșnicia ei.” Oricât de mult a evoluat ştiinţa, oricât de departe a ajuns omul, oricât de avansată e tehnologia, se pare că dincolo de moarte nu vedem şi asta ni se pare inacceptabil, asta ne sperie groaznic. Omul din cauză că nu poate vedea dincolo de cortina morţii, e tentat nici să nu accepte că e muritor şi face tot ce îi stă în putere, ca să împingă cât mai departe moartea. A inventat medicamente care nu îndepărtează suferinţa ci îndepărtează moartea, au inventat diete care să lungească viaţa, implanturi de celule, cărţi scrise şi multe alte încercări, unele din ele amuzante, cum ar fi îngheţarea trupului până se va putea învia, buncăre ascunse în inima pământului în caz de apocalipsă şi multe altele.

De la frica de moarte dezvoltăm tot felul de frici şi ne lăsăm manipulaţi îngrozitor. Atacurile de panică sunt unele care vorbesc deschis de frica de moarte. Apoi dezvoltăm tot felul de fobii de la ablutofobie – frica de a face baie până la xenofobie, care ne prind în mrejele lor. Paradoxul este că vorbim deja de anxietate şi nu de frică. Vorbim de o anxietate în faţa morţii, nu o frică pe care o putem vedea manifestându-se plenar când suntem în pericol iminent de moarte, cum ar fi un accident rutier.

De fapt, Adam şi Eva, ştiau că, prin neascultarea lor vor aduce moartea. De atunci a început marea alergare a omului cu moartea pe urme şi se pare că doar puţine persoane au scăpat de urmăritorul acesta, în faţa căruia nimeni nu are şanse, şi aceia au scăpat pentru că Dumnezeu i-a luat, nu pentru că au reuşit ei să „fenteze” moartea. Acum, ce ne rămâne de făcut, este să acceptăm existenţa morţii şi să o privim corect. Dacă tot avem în noi convingerea că moartea nu e punctul final, ar trebui să o vedem ca pe o oportunitate spre ceva mai bun. Spuneam că nici ştiinţa, nici tehnologia nu au putut vedea dincolo, totuşi, avem „o ştiinţă” care ne dezvăluie câte ceva de după cortina morţii şi aceea e ştiinţa lui Dumnezeu. El, în Biblie, ne descoperă că după moarte există două variante posibile şi că în timpul vieţii ne putem alege destinaţia, acceptând sau respingând mântuirea prin jertfa Domnului Isus Hristos Mântuitorul nostru.

Frica de moarte, ne poate transforma viaţa într-o continuă anxietate. Ne temem de toate bolile, de toate accidentele, de toate dezastrele, de toate regimurile, de veşti de războaie, de cataclisme şi orice ar putea avea ca punct final moartea. Oamenii care se tem de moarte, sunt condamnaţi la a nu trăi viaţa. Teama de moarte îţi face viaţa amară şi anxioasă. Teama de moarte ne poate încătuşa viaţa, ne poate face viaţa, care şi aşa e scurtă, să ne fie o capcană. Dacă vedem moartea ca pe duşman, vom fi toată viaţa fie în război, fie pe fugă, nu vom avea odihnă deloc. Moartea oricât de mult sau puţin ne temem de ea tot va veni, este o condiţie a vieţii umane, vor scăpa doar cei care cred şi sunt în viaţă la răpire, în rest, toţi o vor întâlni.

De moarte nu putem fugi, nu ne putem ascunde, nu o pute ocoli. O spune ştiinţa, o spune experienţa de viaţă şi mai ales o spune Scriptura. Moartea trebuie acceptată ca o realitate, moartea face parte din „viaţa noastră” şi tot ce putem face este să vedem moartea ca pe o binecuvântată trecere în părtăşie cu Tatăl prin împăcarea cu El. În felul acesta, groaza morţii va dispărea deşi în preajma morţii tot vom avea frică.

Câtă vreme trăim pe pământul acesta, avem datoria de a trăi frumos, de a ne împăca cu Dumnezeu prin jertfa Fiului Său, de a ne bucura de viaţă şi de a aştepta şi accepta moartea. În felul acesta vom putea gusta viaţa, dar vom putea trăi liberi de închisoarea fricii de moarte. Ştiu, e puţin spaţiu scris pentru o frică aşa de mare a oamenilor, însă blog-ul acesta e un loc de scurte meditări şi nu de cercetări ştiinţifice. E un loc în care vreau să încurajez la bine, la libertate, la speranţă şi mesajul acestei meditări este: Împacă-te cu Dumnezeu şi moartea nu te va mai încătuşa.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.