anxietate

Aşa cum menţionam ieri, cea mai mare frică a oamenilor este frica de moarte şi cam toate celelalte frici, converg într-acolo. Freud numea moartea „scopul vieţii” şi tot el spunea că „frica de moarte ar putea fi rezultatul unui sentiment de vinovăţie”. Parţial are dreptate, omeneşte, punctul final al vieţii este moartea. Oamenii de când sunt, au încercat să găsească ceva dovezi ale existenţei după moarte, pentru că „au în ei gândul veşniciei” şi nu pot concepe că totul se termină la moarte. Pur şi simplu, oamenilor le este greu să accepte că, la moarte se termină viaţa, ceva din ei le spune că nu e aşa.

Problema cea mai mare, dacă ar fi să concluzionăm, nu este moartea în sine, ci „etapa” de după moarte. Alexandru Vlahuţă surprindea asta bine spunând: „Nu de moarte mă tem ci de veșnicia ei.” Oricât de mult a evoluat ştiinţa, oricât de departe a ajuns omul, oricât de avansată e tehnologia, se pare că dincolo de moarte nu vedem şi asta ni se pare inacceptabil, asta ne sperie groaznic. Omul din cauză că nu poate vedea dincolo de cortina morţii, e tentat nici să nu accepte că e muritor şi face tot ce îi stă în putere, ca să împingă cât mai departe moartea. A inventat medicamente care nu îndepărtează suferinţa ci îndepărtează moartea, au inventat diete care să lungească viaţa, implanturi de celule, cărţi scrise şi multe alte încercări, unele din ele amuzante, cum ar fi îngheţarea trupului până se va putea învia, buncăre ascunse în inima pământului în caz de apocalipsă şi multe altele.

Citește mai mult