Așa cum spuneam ieri, în prima parte a meditării, nu am intenția de a face dezbateri teologice sau doctrinare, ci doar pe cea de a atrage atenția cu privire la niște realități care țin de un minim de precauție. Există curente de învățătură care prind tot mai mult azi și care învață pe oameni ceva greșit, iar învățătura despre Duhul Sfânt e un subiect tare preferat de cei ce caută senzațional și supranatural. Scriu aceste rânduri nu ca un afront adus cuiva, pentru că am convingerea că fiecare e responsabil de ceea ce crede, ci ca pe un semnal de alarmă, un indicator de avertizare, pentru că mă confrunt cu aceste pericole aproape zilnic.
Prin definiție, creștinii trebuie să fie oameni înțelepți, isteți, greu de corupt și prostit. Nu avem voie să fim proști, statutul de Copii de Dumnezeu nu ne permite asta și prezența reală a Duhului Sfânt, nu ne dă voie să fim altfel decât înțelepți.
Revenind la Duhul Sfânt și la învățăturile despre deținerea, botezul, umplerea, plinătatea, semnele deținerii Lui, aș vrea să mai trag câteva semnale de alarmă. Duhul Sfânt este Dumnezeu, este o persoană a trinității, asta înseamnă că nu e cineva mai puțin important, ci e la fel de important, autoritar, sfânt, atotștiutor ca și Celelalte Persoane ale trinității. Mulți cred greșit, inconștient unii, că Duhul Sfânt ar fi ceva inferior, care e pus la dispoziția noastră să îl folosim când avem nevoie și pentru ce avem nevoie. În realitate lucrurile stau altfel. Duhul Sfânt vine în noi la convertire ca să stăpânească, ca să locuiască în templu. El nu vine ca să stea undeva, ca o piesă în trusa de reparații auto, nu vine nici ca o putere latentă, pe care să o activăm când e nevoie, nu vine să ne dea doar o aură în jurul capului ca să arate ce sfinți suntem. Nu vine ca să vorbim în limbi și atât. El când vine stăpânește. Asta ar trebui să ne facă să tremurăm.
Un alt aspect vrednic de atenție este că din Mângâietor, Duh de putere, Călăuzitor și aliat al nostru în călătoria pe acest pământ, Duhul Sfânt poate deveni motiv de condamnare pentru noi. Sunt specificate clar în Scriptură câteva adevăruri de neignorat. Unul din ele este cel privitor la chemarea noastră de a ne aduce trupurile ca o jertfă vie și plăcută lui Dumnezeu. Acele trupuri care sunt temple ale Duhului Sfânt. Păcătuind împotriva trupului, ne facem vinovați de mari păcate. Păcatul împotriva trupului are trei valențe importante care nu pot fi clasificate după opinia mea.
Păcatul împotriva propriului trup. Aici intervin curvia, îmbuibarea, alcoolul, drogurile, tutunul, tatuajele, tăieturi în carne, piercing-urile, machiaje oribile, purtare de tot felul de măști de draci, monștri sau creaturi ciudate, inhalarea de substanțe, pornografie, metode de vindecare oculte și unele metode de medicină alternativă care au de a face cu distrugerea trupului. Tot ce afectează trupul negativ e un păcat împotriva sa și implicit o afectare a templului Duhului Sfânt deci o alterare a celității jertfei.
Păcatul împotriva trupului bisericii. Și aici avem o arie largă de fapte, acțiuni și gânduri. Neiertarea, invidia, vorbirea de rău, bârfa, certurile de partide, nefolosirea darurilor spirituale, folosirea abuzivă a darurilor spirituale, pretinderea autorității datorită deținerii Duhului Sfânt, mimarea deținerii Duhului Sfânt, acționarea în instanțele pământești a fraților, neîndeplinirea datoriilor de tată și mamă, neiubirea fraților și altele. Toate atacă trupul lui Hristos și încearcă pângărirea acestuia, afectează biserica locală și îi iau din puterea de mărturisire. Acesta poate fi un păcat împotriva trupului.
Păcatul împotriva trupului altuia. O a treia valență a acestui aspect este să păcătuiești împotriva trupului altuia și cel mai frecvent păcat se întâmplă în căsătorie sau relații consensuale care sunt nepermise. Dacă ne gândim la căsătorie, soțul e stăpân pe trupul soției și soția pe al soțului, așa spune Scriptura. În consecință soțul și soția pot păcătui împotriva trupului celuilalt. Cel mai frecvent se întâmplă prin neîndeplinirea datoriei de soț și soție, începând cu nevoia de intimitate și continuând cu nevoile emoționale. Un soț care refuză intimitatea cu soția sa păcătuiește împotriva trupului acesteia și invers. Aud des cazuri în care intimitatea e refuzată pe diferite motive, dar la pocăiți cel mai ”evlavios” e postul. Draga mea nu pot că sunt în post, Dragul meu nu pot că postesc. Să ne ferească Dumnezeu de folosirea practicilor spirituale pentru motivarea diferitor prostii sau păcate din mintea noastră. Dacă refuzați intimitatea spuneți un alt motiv nu folosiți pe Dumnezeu pentru asta. Relațiile sexuale între soți nu pot fi omise nici la post decât cu acordul partenerului. Atenție, nu cu forțarea sa, nu punându-l în fața faptului împlinit. Acesta e un păcat împotriva trupului celuilalt.
Un alt păcat împotriva trupului celuilalt e abuzul ritualic, fizic și sexual. Mulți soți abuzează de soțiile lor, da asta se întâmplă în biserici. Orice egoism în relațiile intime e păcat. Dacă tu ca bărbat îți permiți să atingi punctul culminant și să-ți lași soția ”la jumătatea drumului”, înseamnă că o abuzezi. Dacă îți permiți să îți faci tu ”nevoile” iar pe ale ei să le ignori, păcătuiești împotriva trupului ei. Tot aici se încadrează relațiile sexuale extramaritale, schimburile de parteneri, cumpărarea soțului sau a soției pentru serviciile sexuale (sex pe bani sau servicii).
Iată cum, destul de lesne, ne putem trezi păcătuind împotriva trupului, deci împotriva Duhului Sfânt care îl locuiește. Iată cum, ne putem transforma din doritori ai puterii oferite de Duhul Sfânt, împotrivitori ai Duhului Sfânt. Iată cum o binecuvântare a lui Dumnezeu ne poate deveni condamnare.
Continuăm mâine dacă va voi Dumnezeu .
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Violenta fizica, violenta verbala, emotionala, psihica unde se incadreaza? Mai „omorat” cu exemplele din sfera sexualitatii.
Este menționat abuzul fizic, cel emoțional la fel, doar la cel verbal nu am făcut referire deși nu face excepție. ,
Abuzul verbal nu este o subramură abuzul emoțional? Îmi face impresia că lui Liviu Gheorghe nu-i place ce și cum scrii tu, căci are un stil combativ. De ce te-o mai fi cititnd, doar sunt milioane de site-uri?
Ei. Eu nu o iau așa. În plus mă ajută critica. Și tu mă critici adesea :), mai mult decât Liviu :))
Da, te critic mai mult decât el, dar pe mine în general nu mă deranjează ce scrii, ci doar că pui prea puține virgule. Și sunt absolut de acord cu tine să scrii despre (homo)sexualitate. Chiar aș vrea să scrii și despre pedofilie și transsexualitate, fiindcă nu există articole de valoare scrise de români pe aceste subiecte.
Pe când un articol despre noua tendință, poliamoria? (A nu se confunda cu swinging = schimbul de parteneri) La noi nu prea se vorbește despre asta. Dar în SUA un milion de persoane trăiesc în relații poliamoroase. Dacă ar veni cineva la mărturisire și ar recunoaște că trăiește în poliamorie, probabilitatea ca pastorul să nu știe la ce se referă cred că ar fi de 99.99%.
Este remarcabilă lipsa noastră de instruire în ceea ce privește sexualitatea din zilele noastre și fariseismul pe care îl afișăm – că noi suntem deasupra acestorl ucruri.
Pe poliamorie am un draft de câteva luni în calculator, mai am ceva de lucrat la el dar l-am abandonat din varii motive. Poate o sa il finalizez luna asta… M-am amuzat că eu la început am înțeles poliarmonie.
Alo! Alo! Domnule Victor! Daca citesc acest blog, asta nu inseamna ca este si singurul pe care il citesc. Il citesc tocmai din motivul ca nu se prezinta a fi un blog elitist si cred ca nici autorul lui nu doreste sa se adreseze unor elite. Citesc, critic si apreciez conform setului meu de valori. Pe de alta parte, era trist daca toata lumea il lauda tot timpul.
Cred ca trebuie sa aveti un vocabular mai decent.Scrieti lucruri reale cu care crestinii se confrunta dar totusi mi se pare ca nu-L cunoasteti pe Duhul Domnului intim ci teoretic.Am fost si eu sincera si poate va sunt de folos aceste ganduri daca le veti lua in considerare.
Ali, mulțumesc de sugestie. Sigur va conta, dar deocamdată aleg să continui așa, aleg să deranjez măcar puțin și limbajul folosit îmi este cunoscut, adică intenționat îl folosesc.
Cât despre a cunoaște intim pe Duhul Domnului… nici eu nu pot estima la tine cât de intim îl cunoști, nici tu la mine și nici nu e o treabă publică intimitatea noastră individuală. Da, aș putea scrie experiențe pe care le-am avut la care oamenii să zică wow!!! dar intimitatea mea cu Duhul Sfânt, nu e motiv de paradă și nici nu e criteriu pentru ceilalți.
Singurul criteriu în vorbirea publică e Scriptura, senzațiile personale sunt irelevante pentru ceilalți, sau cel mult, au efect în discuția de la om la om. Ele sunt importante și benefice pentru noi ca indivizi.
Se greșește mult în unele medii în care se bate monedă pe „senzații” și se impun ca normă comună. Aud adesea „obligația” de a simți Duhul prin sală, sau alte chestii și îndemnuri nebiblice.