Paginile web ale pocăiților – Comentariile

Iată încă un subiect care merită o atenție mare. Comentariile pe care le lăsăm diferitor articole și scrieri ale blog-urilor evanghelice. Ei bine, ele vorbesc mult despre noi și transmit informații directe sau indirecte. Și acest sector al interacțiunii online a noastră, trebuie atent studiată și corectată unde este cazul.

De multe ori m-au întristat comentariile scrise de unii creștini la diferite articole. Bineînțeles că și unele articole parcă nu caută altceva, decât să scoată veninul din om, dar despre asta voi scrie cu altă ocazie. Totuși, veninul pe care îl poate injecta un creștin este de cantități considerabile și întotdeauna mă surprinde. Dacă mai punem în ecuație anonimatul din spatele diferitelor identități asumate ad-hoc, aproape că nu mai putem aduce creștinismul în discuție. Uneori, la adăpostul anonimatului sau al identităților false, creștinii o comit în moduri monstruoase.

Bineînțeles că este o extremă, nu putem generaliza, dar uneori un gând nu îmi dă pace. Ce s-ar întâmpla dacă ne-am putea face invizibili, ne-am putea schimba vocea sau înfățișarea sau toate trei. Hmmm… cred că ar fi dezastrul lumii, am spulbera tot în cale. Probabil creștinismul multora s-ar topi ca prin farmec, cum a și apărut și am vedea ferocitatea și monstruozitatea, ținute captive de aceste trupuri limitate.

Citește mai mult

Învierea Mântuitorului și Matrixul religiei

Că nu sunt foarte conformist religios, deja o știu mulți, așa că îmi asum riscul de a mă face iar neplăcut prin scrierile mele, de fapt încep să am talent în a mă face neplăcut. Acum, când ar trebui să pun o poză cu un mormânt gol sau cu un Isus răstignit sau măcar un amărât de iepure cu ouă colorate lângă el, mă pomenesc vorbind de matrix. Sunt prea de tot…

Unul din scopurile venirii Mântuitorului pe Pământ este tocmai biruința asupra sistemului pământesc corupt, murdar, păcătos, înrobitor și ofensator la adresa lui Dumnezeu. Sistemul acesta omenesc, care e format din foarte multe subsisteme, cineva îl numea matrix. EI bine, Hristos e cel ce a venit să biruiască aceste sisteme și să elibereze oameni din închisoarea lor. Va veni și vremea când matrixul va fi distrus complet dar până atunci Hristos a dovedit capacitatea de a trăi în matrix neîntinat și necontrolat de el. Prin viața, suferința, moartea și învierea Sa, ne-a dovedit că putem avea putere asupra păcatului și a morții, dacă primim această putere de la El.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.