După scrierea de ieri, am avut reacții previzibile, dar nu publice, de aceea continui să scriu azi pe această temă, întrucât sunt de specificat și alte amănunte interesante referitor la „a fi sau a nu fi” și la „a sta sau a nu sta” într-un loc pe care îl critici și în care nu mai vezi aproape nimic bun, în cazul de azi, a sta sau a nu sta într-o biserică despre care ai cea mai proastă părere. Specific din start că, nu evaluez bisericile, ci fac provocarea vouă, oamenilor, membrilor lor să vă evaluați.
Scriem ieri că a sta într-o biserică despre care ani de zile ai o părere critică e mai nesănătos decât a pleca din ea. Starea aceea acidă distruge tot cu timpul, erodează, macină, topește umanitatea, sfântul și chiar bunul simț în unele cazuri. Eu nu îmi explic logic, de ce unii rămân în unele biserici și stau în acid toată viața lor? Cum poți să te urăști atât de mult, încât să stai într-un mediu toxic, pe care îl știi și chiar îl declari toxic? Ai o părere așa de proastă despre biserica în care mergi și totuși rămâi acolo și mergi în continuare. Aici nu e vorba de o cerință a lui Dumnezeu de rămânere, e vorba de aspecte personale.
Intră în discuție subiectivismul aici. Pentru tine, e posibil ca acel mediu să fie toxic, pentru alții nu. Așadar, nu evaluez biserica, ci relația ta cu acea biserică. Ce te face să stai? Spunea cineva „nu sta degeaba, că degeaba stai”. Îți spun ce bănuiesc eu și asta te poate enerva la culme, vei gândi că am prea mult tupeu și că îmi permit prea multe, dar mă risc. Decât să stai în mediul acela toxic, mai bine mă fugări pe mine și ieși sau poate te lipești și mai tare de biserică și îți mai reconsideri poziția. Iată câteva motive pentru care încă stai într-un mediu despre care declari că nu e bun:
- Nu e chiar așa cum declari. Spui multe rele despre ceilalți credincioși sau despre pastor, preot, prezbiter dar vorbești la mânie, la ciudă sau din invidie. Undeva știi clar că nu e chiar așa rea situația, așa că stai acolo, dar ceva îți dă ghes să tot critici și să arunci cu noroi. În cazul acesta, pocăiește-te, lucrează cu dreptate și fii echilibrat, că altfel omori și biserica și familia și pe tine. Dacă crezi lucruri despre care nu știi dacă sunt adevărate reanalizează-le. Dacă exagerezi lucruri sau situații, oprește-te. Dacă minți sau ești invidios, smerește-te. Nu ai dreptul să acuzi fără să ai fundament și fără să o faci „pe față”.
- Ești laș. Da, știi clar că nu e bun pentru tine acel mediu, dar te gândești „ce or să zică alții”. Îți pasă mai mult de părerea altora decât de sănătatea ta spirituală și fizică. Nu ai curajul să miști nimic de teama oamenilor. Asta ar trebui să se rezolve devenind hotărât și prin asumarea până la capăt a deciziilor luate. Lașitatea nu va rezolva nimic, vei avea de pierdut și tu și biserica și familia.
- Ești masochist sau mă rog, ceva similar. Știi că te doare, nu ești laș, vorbim de realități, dar găsești plăcere în a sta sub bici. Hmmm… aici e greu de vorbit de soluții. Probabil pentru tine e mediul ideal în care să stai, dacă tot îți place să o iei pe cocoașă. Cu câte încasezi mai multe cu atât ești mai fericit.
- Nu ești realist. Te aştepţi să găsești biserica perfectă ca să pleci, dar asta nu mai apare. Nici nu o să apară. Biserica locală nu poate fi perfectă, doar Mireasa lui Hristos poate fi. Prea te-ai învățat cu idealul, nu îl vei găsi și dacă o să găsești totuși acea biserică ideală, nu te du acolo că va deveni imperfectă. Ce așteptări ai de la biserica ideală? Sunt realiste sau nu? Evaluează în cazul acesta dacă pretențiile tale sunt corecte.
- Ești leneș. Și în această situație se află unii nemulțumiți. Lene să își vadă singuri de relația cu Dumnezeu, lene să se implice în biserică, lene să se mute la alta. Preferă să stea tolăniți pe o parte, cu pălăria în cap să nu îi bată soarele și trăncănesc mereu ca diversiune, așa preventiv, să nu îi pună careva la vreo treabă.
Hm, numai motive neplăcute. Înțelegeți? Dacă biserica din care faceți parte nu vă merită, nu vă primește, nu vă acceptă, nu e corectă, are abateri grave sau câte și mai câte situații pot exista, trebuie să acționați. Ori plecați ori rămâneți dar nu puteți sta, mai bine zis nu e recomandat să rămâneți în starea de nemulțumire acolo, faceți doar pagubă.
Comunităţile locale sunt imperfecte pentru că sunt alcătuite din oameni imperfecți, cum sunt eu și cum ești tu. Dacă putem accepta asta și conlucra e bine să ne implicăm. Dacă e dincolo de puterile noastre, dacă nu putem trece peste anumite imperfecțiuni sau scăpări atunci trebuie să plecăm, de tot sau pentru o vreme. Unde? Asta e o altă discuție.
Așadar, evaluați-vă situația, dacă aveți mereu critici și asumaţi-vă deciziile. Dacă puteți rămâne și construi e foarte bine să o faceți. Dacă rămâneți să demolați, mai bine vă retrageți „în glorie” cum spunea cineva. Îmi mențin părerea, mai bine însingurat decât în aciditatea unui mediu pe care nu îl consideri potrivit. Asta înseamnă însă alte eforturi, asta înseamnă hărnicie spirituală, asumarea responsabilităţilor, părtășie intensă cu Dumnezeu.
Înțelegi? Ești în biserica în care meriți să fii. Sau poate… nici atât nu meriți, dacă lenea e cea care te ține acolo.
Am fost rău azi? Bine. Măcar te-am deranjat puțin. Te asigur că nu am făcut-o cu răutate. Fii binecuvântat.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
6. Stai acolo pentru că o posibilitate mai bună pentru tine nu există în localitatea ta.
Asta e scuză :). Ce, dacă în spitalul din Mediaș e personal abuziv sau se degajă gaze cancerigene voi alege să stau acolo. Doar dacă sunt imobilizat.
Nu e o scuză. Dacă eşti bolnav, este de aşteptat să mergi la un spital de calitate din altă localitate, dacă îţi permiţi financiar. Dar dacă vrei să mergi la biserică, este dificil să te duci săptămânal sau de mai multe ori pe săptămână în altă localitate. Personal eu nu am timp, putere fizică şi bani pentru transport pentru aşa ceva. Încă am în minte cum era când făceam săptămânal naveta la un spital din capitală, unde era internat unul din prietenii mei. A fost solicitant şi costisitor, iar dacă nu ar fi avut SIDA şi nu ar fi fost pe moarte, nu aş fi făcut-o.
Insa, printre cei care aleg sa plece dintr-o biserica, apare fenomenul de divizare, de cele mai multe ori; iar aceasta este opera lui Satan si nicidecum a lui Dumnezeu.
De. Din păcate de multe ori, din răzbunare, la mânie, oamenii care pleacă preferă să dărâme tot înainte de a ieși de acolo. Acesta este un mare păcat. Dacă eu nu mă pot integra într-un grup, din cauza mea, a unuia de acolo sau a întregului grup, nu înseamnă că acel grup trebuie distrus. Nu trebuie să avem mentalitatea „ori cu mine, ori deloc”.
Totuși, e nevoie de discernământ și la o retragere. Putem pleca în termeni buni și vom avea în acest fel „loc de bună ziua” și acolo și în alte biserici, vom avea pace și liniște în suflet sau putem dărâma tot și trăi cu adrenalina războiului în vene. Depinde de noi ce alegem.
Sau a pastorului care a crescut in loc de oi, capre 🙂
„Esti in biserica in care meriti sa fii” – nu este valabil chiar si pentru pastori?
pentru explicatii vedeti comentariul din articolul anterior – https://www.filedinjurnal.ro/esti-in-biserica-in-care-meriti-sa-fii/#comment-1303 … daca va fi acceptat.
multumesc, pentru aceste ganduri