Acest articol face parte din seria pe care am început-o, despre ceea ce merităm. Suprapunerea cu incidentele din București e o coincidență și știu că va părea unora o scriere răutăcioasă. Acum oamenii care se tem de Dumnezeu au devenit „intoleranți”, „hateri”, „fanatici” în ochii majorității. Niciodată nu a fost altfel. Când spui păcatului pe nume devii ținta bătăilor de joc.
Spuneam că trăiești în ţara pe care o meriți și eu la fel. Ne-am învățat ca nație să criticăm tot ce mișcă, de la guvernanți, parlamentari, președinte până la femeia de serviciu care spală buda la școala din satul Pocreaca. Toată lumea e vinovată de ceva, toată lumea e vinovată de prostul mers al lucrurilor, doar noi nu avem vină, sau dacă avem, e cea mai mică dintre toate și e motivată de vina celorlalți. Ne ocupăm prea mult timp cu găsirea vinei altora și prea puțin timp cu acțiunea noastră. Ni se duce viața privind la TV sau pe net vânătoarea de vinovați, care nu ne aduce nimic mai bun, doar satisfacția diabolică că a fost unul prins, închis, asta ne dă satisfacție. Satisfacție ar trebui să ne dea când eu și tu ne facem partea. Degeaba îl prinde pe un hoț dacă altul îi ia locul.
Credem greșit că noi suntem cei mai nedreptățiți oameni, că nouă ni se fac rele, că suntem furați și că noi, inocenții, suntem doar niște eterne victime, vaci de muls. Credem că doctorii sunt niște șpăgari nesimțiți și prin asta punem etichete pe toți, credem că profesorii sunt niște oameni răi și prin asta îi punem pe toți într-o categorie, credem că preoții sunt lacomi și prin asta le lipim tuturor eticheta în frunte, credem că primarii sunt niște hoți și punem toți primarii într-o oală. Exemplele pot continua.
Ura din noi iese la iveală la orice dramă care se întâmplă. Avem capacitatea să linșăm, să ucidem pe cei considerați vinovați dar nu, noi nu suntem vinovați. Doar porcii de parlamentari, nesimțiții de primari, șpăgarii de doctori, ei sunt vinovați. Noi nu suntem, vina nu e a noastră, doar dreptatea ne aparține. Greșit dragii mei. Trăim în ţara pe care o merităm. Noi am construit-o așa.
O vorbă românească veche spune „omul sfințește locul”! Uitați-vă doar la cazurile în care există oameni faini într-un anumit loc și veți vedea oaze de curățenie, înțelegere, comuniune, milă, compasiune și altele. Sunt oameni care în jurul lor construiesc mici raiuri. Sunt oameni care prin dedicarea și iubirea lor de semeni, prin iubirea lor practică față de Dumnezeu ajută, oferă, fac. Dacă în jurul meu și al tău nu este un astfel de mediu, noi suntem vinovați. E adevărat că mediul poate fi ostil pentru asemenea acte, dar binele întotdeauna va învinge.
Poate spui că ăia au avut cu cine să facă treabă, ăia au avut bani, ăia au găsit înțelegere la primărie și alte și alte scuze. Nu, nu e adevărat. Cazurile în care oamenii faini au făcut lucrări frumoase și au găsit și sprijin sunt rare. Oamenii care au făcut orfelinate, centre sociale, oamenii care au făcut asociații umanitare, oamenii care s-au implicat au avut de înfruntat opoziție. Nu a fost diferit față de cazul tău.
Nu, nu e nevoie de milioane de lei ca să contribuim la o societate mai bună, nu e nevoie nici de sute de oameni adunaţi din prima, nu e nevoie nici de pile. Pentru a face o țară mai bună, e nevoie ca eu și tu să devenim mai buni, să avem în noi dorința pentru corectitudine, muncă, implicare, dăruire. Și faptul că te apleci pe stradă să pui la coș o hârtie aruncată aiurea e un beneficiu adus societății. Dacă fiecare din noi am ridica un singur gunoi să îl punem în coș din drumul nostru, impactul ar fi uriaș. Dacă ne mai punem în gând să facem fiecare din noi o faptă bună pentru alții în fiecare zi și una bună pentru locul în care trăim, acea localitate s-ar metamorfoza în timp foarte scurt.
Veți spune că degeaba, dacă sunt atâtea lichele! Lichelele se vor educa văzându-ne pe noi iar dacă nu, se vor elimina singure. Nu au cum să stea într-o societate corectă, lor le place incorectul, întunericul, de aceea vor fugi din mediul corect, luminos și curat. Nu îmi e teamă de loc de hoți, bandiți, șpăgari și alții, îmi e teamă de oamenii normali. Oamenii normali mă sperie.
De ce mai cred că trăiești în țara pe care o meriți? Pentru că dacă ai vrea altceva ai acționa. Fie ai pleca în alta pe care să o meriți, fie ai contribui la schimbarea acesteia. Dar nu, ție îți place asta așa cum este. Te mulțumești să ai pe cine da vina, să ai unde găsi vinovați. Consideri că ești nerespectat, furat, înjosit, batjocorit și preferi să faci pe victima. Știu, și eu am fost așa. M-am schimbat, țara nu a devenit toată mai bună, dar minunea e că oamenii din jurul meu sunt mai buni.
Vrem o țară mai bună, noi trebuie să devenim mai buni. Vrem politicieni mai buni, e bine, dar nu uitați că noi i-am ales că ne reprezintă. Ei nu s-au parașutat din altă țară la parlament. Vrem alți primari, foarte bine dar pe cine? Ești tu un incoruptibil? Analizează serios, ai putea fi un primar care să reziste la spăgile din care să îi vină bani mulți fără să fie descoperit? Ai fi 100% cinstit chiar dacă ai avea garanția că nu te va descoperi nimeni, niciodată?
Vrem o țară mai bună, trebuie să devenim oameni mai buni.Vrem să devenim oameni mai buni, dar suntem incapabili să o facem, de aceea avem nevoie de o inimă nouă, că asta de acum, numai spre rău ne trage. O inimă nouă numai Dumnezeu poate da. Vrem o țară mai bună? E bine, avem nevoie de Dumnezeu. El este cel care schimbă inimile și ne dă capacitatea să iubim curăția, cinstea, hărnicia, onestitatea, altruismul și să dobândim dorința de a sfinți locul prin prezența noastră. Doamne ajută-ne!
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Un comentariu la „Trăiești în țara pe care o meriți”