Acest articol face parte din seria pe care am început-o, despre ceea ce merităm. Suprapunerea cu incidentele din București e o coincidență și știu că va părea unora o scriere răutăcioasă. Acum oamenii care se tem de Dumnezeu au devenit „intoleranți”, „hateri”, „fanatici” în ochii majorității. Niciodată nu a fost altfel. Când spui păcatului pe nume devii ținta bătăilor de joc.
Spuneam că trăiești în ţara pe care o meriți și eu la fel. Ne-am învățat ca nație să criticăm tot ce mișcă, de la guvernanți, parlamentari, președinte până la femeia de serviciu care spală buda la școala din satul Pocreaca. Toată lumea e vinovată de ceva, toată lumea e vinovată de prostul mers al lucrurilor, doar noi nu avem vină, sau dacă avem, e cea mai mică dintre toate și e motivată de vina celorlalți. Ne ocupăm prea mult timp cu găsirea vinei altora și prea puțin timp cu acțiunea noastră. Ni se duce viața privind la TV sau pe net vânătoarea de vinovați, care nu ne aduce nimic mai bun, doar satisfacția diabolică că a fost unul prins, închis, asta ne dă satisfacție. Satisfacție ar trebui să ne dea când eu și tu ne facem partea. Degeaba îl prinde pe un hoț dacă altul îi ia locul.