Creştinism sau Isusism?

De obicei nu preiau scrierile altora, nu de deștept ce sunt, ci din cauză că nu e sportul meu preferat. Citesc mulți bloggeri din România și mai ales din sfera creștină, dar nu republic pur și simplu textele  lor. Azi vreau să fac o excepție. E un text care trebuie publicat, mai ales azi. E vorba de textul domnlui Marius Cruceru din cursul de partisitcă. Sursa e chiar blogul domnului Marius Cruceru

“Protestanţii sînt în primejdia de a cădea în isusism, părăsind creştinismul trinitar tradiţional.Văd scris pe toate gardurile: umbli cu Isus, Îl ai pe Isus în inima ta,  ne închinăm lui Isus, îl slujim pe Isus…

Acesta este isusism, o focalizare asupra Celei de a doua Persoane din Treime, desprinsă cu totul de ceea ce o co-determină ontologic, relaţiile cu Tatăl şi cu Duhul.

Avem o cristologie extrem de gonflată în dauna unei pneumatologii anemizate şi a unei teologii în sens propriu (doctrina despre Dumnezeu Tatăl) superbă, dar absentă cu desăvîrşire. Ne-am făcut un idolaş simpatic, efeminat, dulceag, inexpresiv, fără personalitate, docetic, numit “domnu Isus”, un isusuţ roz-bombon, bucălat, cu plete cîrlionţate blonde şi ochi albaştri, un isus blîndoc, care stă la uşă cu o privire de milog şi bate, aşteptînd ce emoţie ca omul suveran să îi deschidă, avem un isusuţ care a rămas singur singurel depneumatologizat şi desprins cu totul de Tatăl, care acţionează singur, vorbeşte singur, mîntuieşte singur, domneşte singur, ne ascultă rugăciunile singur şi ne va lua la sine singur. Unde s-a pierdut Trinitatea noastră? Cînd am devenit monişti? Cînd am deviat de la Niceea şi Calcedon?

Trebuie să recuperăm cu urgenţă cristologia autentică în locul isusismului de broşurilă, leaflet şi newsletter şi, după ce o vom fi recuperat, trebuie să articulăm o cristologie pneumatică în primă instanţă, o cristologie a Duhului, pentru că Isus n-a făcut nimic fără Duhul, de la umbrirea conceperii a fost împreună cu Duhul, după care să continuăm a elabora o pneumatologie cristologică.

Aberaţiile pendulare în ambele direcţii ne-au pogorît la mişcări înţepenite de o cristologie rece pînă la formalism sau la mişcări carismatice cu o pneumatologie deformată pînă la extaze învecinate cu boala psihică. Lipsa echilibrului dintre pneumatologie şi cristologie naşte patologii şi de o parte şi de cealaltă.

Isusismul este un pericol dogmatic care poartă o miză mai mare decît multe alte primejdii pentru mişcările evanghelice din România şi nu numai. Creştinism înseamnă urmarea unui Cristos-Fiul Tatălui şi Unsul Duhului.

Dacă teologii evanghelici nu se vor trezi, toate celelalte doctrine construite pe temelia unei triadologii fisurate vor fi compromise. Antropologia noastră va fi una vulgar psihologizantă, eclesiologia una deşănţat funcţionalistă şi infestată de un pragmatism construit pe premise sociologice mai degrabă decît cele teologice, escatologia va fi de utopism desenat cu instrumentele unei imagerii penibile, cu un confort din care lipseşte Treimea ca centru al lumii celei de veci. Tot constructul teologic se va prăbuş într-o implozie zgomotoasă, trăgînd după sine însăşi mişcarea protestantă spre o jalnică dispariţie.”

Citat din Cursul de Patristică Clasică, Marius David Cruceru.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

4 comentarii la „Creştinism sau Isusism?”

  1. Tatal ni-L da pe Fiul, iar Duhul Sfant numai de Fiul vrea sa ne povesteasca. Voia Tatalui, pentru noi este… Fiul. Calauzirea, Invatarea si Transformarea Duhului este… Fiul. Petitia asta (parerea mea) trebuie adresata Tatalui si Duhului.

    Răspunde
  2. Legea e si ea indrumator spre… Fiul.
    Da, din fericire sunt un crestin „isusist”.
    Isus e totul, pentru noi, pentru ca asa vrea Tatal.
    Isus e totul in noi, pentru ca asa ne calauzeste Duhul.

    Răspunde
  3. Cred că, și da asta am publicat scrierea, Marius făcea referire la „ieftinirea” Domnului Isus, de fapt la banalitatea surprinsă de dumnealui în afirmațiile: „Ne-am făcut un idolaş simpatic, efeminat, dulceag, inexpresiv, fără personalitate, docetic, numit “domnu Isus”, un isusuţ roz-bombon, bucălat, cu plete cîrlionţate blonde şi ochi albaştri, un isus blîndoc, care stă la uşă cu o privire de milog şi bate, aşteptînd ce emoţie ca omul suveran să îi deschidă”

    Răspunde
    • Mă gândesc – pentru mine însumi, fără să constrâng pe nimeni – în felul urmator:
      1. Cine-L „ieftinește” pe Isus Îi ieftinește și Tatăl și Duhul (pentru că Cele trei Persoane sunt inseparabile prin natură);
      2. Acela care-L ”ieftinește” pe Isus, nu o face decât pentru sine, în realitate Isus neputând fi ”ieftinit”; omnipotența, omniprezența, omnisciența sunt valori de o prețiozitate inestimabilă;
      3. De asemenea, Isus nu poate fi nici idolaș (aici mă furnică pe șira spinării asocierea nefericită a lui Marius Cruceru, pentru că sună a blasfemie), nici isusuț roz-bombon etc., etc. Sunt mai mult temeri ale și creații literar-conceptuale ale autorului, decât realități cotidiene. Nu am întâlnit pe nimeni – creștin – să dețină o asemenea imagine în inima sa și să-i și dea credit pentru mântuire, călăuzire ș.a.m.d. Dorind să ”sune” artistic, autorul a proiectat produsul literar al minții sale asupra ”unora”.
      4. Temerea autorului apare clar din articol: Teologia și-ar pierde capitolele despre Dumnezeu Tatăl și capitole ”pneuma” despre Dumnezeu Duhul Sfânt. Părerea mea? Aiurea-n tramvai. Niciodată nu vor dispare aceste capitole din Teologia Sistematică, dar mai ales ca Persoane divine din Sfânta Scriptură.

      Mulțumesc pentru faptul că m-ai lăsat să comentez. Chiar dacă nu agreez deloc, dar absolut deloc cu articolul domnului Marius Cruceru. Exagerarea este și ea o figură de stil. poate hiperbolă? Maybe 🙂

      Răspunde

Lasă un comentariu