Confruntarea – Ce este?

Încă de la începutul omenirii a fost nevoie ca omul să fie confruntat cu ceea ce a făcut sau nu a făcut pentru a realiza starea în care a ajuns și să poată lua decizia de a se îndrepta și pocăi. Întrebările pe care Dumnezeu le adresează lui Adam și Evei „Unde ești?” sau ”Cine ți-a spus că ești gol?” întrebări la care Dumnezeu avea deja răspuns, fac parte din procesul confruntării. La fel și întrebarea adresată lui Ilie: ”Ce faci tu aici Ilie?”. Le fel întrebările adresate lui Iov, unele din pildele noului testament, povestea spusă de Natan lui David și altele.

Uneori, când oamenii au greșit Dumnezeu i-a confruntat direct, alte ori indirect, alte ori prin povestiri sau parabole iar oamenii, după cum vom vedea au acționat sau reacționat foarte diferit. Confruntarea este acea acțiune de a întâlni o persoană care a greșit sau păcătuit, cu scopul de a stabili adevărul, acțiune care ar trebui să aibă ca rezultat bun schimbarea vieții celui greșit. Confruntarea în sine, pentru a fi biblică trebuie să împlinească trei condiții majore despre care vom discuta ulterior. Să aibă scopul de a reabilita persoana, să fie făcută sub guvernarea dragostei și să fie obligatoriu făcută cu respect profund față de cel confruntat indiferent de starea socială, vârsta sau fapta acelui om.

De multe ori e nevoie de confruntare în viața noastră. Fie să confruntăm pe cineva, fie să fim confruntați și de cele mai multe ori nu o facem sau o facem greșit, iar dacă noi trebuim mustrați reacționăm și respingem pentru că detectăm lisă de respect, lipsă de dragoste sau nu e vizibilă dorința de reabilitare a noastră. Asta închide o lucrare necesară și eliberatoare. De aceea e foarte important să cunoaștem câteva informații despre procesul confruntării. În acest sens voi folosi Scriptura și diferite cărți, dintre care cel mau mult voi face referire la June Hunt si la Sorin Săndulache dar și la alții.

Așa este că de multe ori ți-au greșit unii oameni? Poate unii dragi cum ar fi soția, soțul, copiii, părinții. Poate păstorul sau prezbiterul sau preotul, poate profesoara sau o rudă pe care o respecți. Mai mult, de multe ori ai văzut oameni greșind sau păcătuind și poate ai zis că nu e treaba ta, poate ai realizat că nici tu nu ești perfect și că nu ești mai sfânt ca să poți să faci morală. Uneori ai văzut greșeli grave dar nu ai deschis gura pentru că nu știai cum să pui problema sau pentru că te-ai temut de consecințe. O tânără îmi spunea acum un an: „Am văzut pe mama mea că flirta cu profesorul meu de liceu, dar nu am avut curajul să îi spun nimic nici ei nici tatălui care și el era absent din relație. Acum stăm împreună dar mama trăiește cu profesorul meu de la liceu. Îmi e teama de momentul în care va afla biserica.”

Nu spun că trebuie să ne transformăm în polițiști, în detectivi sau vânători de greșeli, dar în unele situații avem responsabilitatea biblică să confruntăm cum avem și nevoia de a fi confruntați. Mulți oameni regretă că nu au fost confruntați la momentul potrivit, la fel cum mulți regretă prea târziu că nu au făcut nimic pentru cei dragi deși văzuseră realitatea drumului lor greșit. Noi evaluăm momentul în loc să evaluăm impactul pe termen lung. Se va supăra pe mine dacă îi zic. Dar nu realizăm că supărarea de moment este perfect naturală și normală și trebuie trăită însă efectul pe termen lung poate fi chiar salvarea vieții. ” Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului, şi nu te mâhni de pedepsele Lui. Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!”

Din păcate confruntarea este o disciplină abandonată sau practicată greșit în familii și biserici. Asta face ca păcatul să „înflorească” nestingherit și greșelile să se amplifice pe zi ce trece. Lipsa confruntării face un enorm deserviciu oamenilor pentru că se crede greșit că avem capacitatea fiecare de a ne vedea greșelile, de a ne repara păcatele și de a ne chibzui viața. Uneori însă, sunt oameni robiți de păcatul lor, alteori îndrăgostiți de păcatul lor. Uneori cei dragi nu văd pericolul, alte ori sunt atrași și momiți. Sunt multe situații și scenarii și trupul se dezintegrează pentru că nu mai e legătura care trebuie. Credem că e suficient să ascultăm predica împreună și să cântăm împreună de câteva ori pe săptămână dar e apă de ploaie. Poți asculta cele mai „tari” predici dar să valoreze minus infinit. Biserica ar trebui să fie în primul rând pentru relație și mai apoi pentru predicare. Biserica ar trebui să fie locul vindecării nu locul de unde pleci cu capul mare. Nu ne lipsesc predicile bune, cele mai multe biserici au parte de predici conforme cu normele teologice, dar puține au parte de predici aplicabile și de exercițiu. Ne lipsește trăirea Bibliei, ne lipsește aplicarea puținului pe care îl cunoaștem ca mai apoi să ni se facă iar foame.

Confruntarea este una din disciplinele cele mai abandonate de biserică sau cel mai greșit practicate. Aplicarea greșită de-a lungul timpului a dus la reticență și reacție negativă față de acest termen și va fi de muncă să ne repoziționăm față de el. Va trebuie să învățăm să confruntăm de dragul adevărului, cu respect și dragoste. În confruntare scopul nu e greșeala, scopul e adevărul salvarea, restaurarea și mă rog lui Dumnezeu să îmi dea capacitatea să scriu echilibrat despre asta chiar dacă se va întinde pe multe articole de aici încolo. Voi alege să citez mult oameni care au studiat problema și să dau exemple biblice câte găsesc. Doamne ajută.

Iacov 5:19-20 Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte, şi va acoperi o sumedenie de păcate.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.