Dan e un soț și un tată ca tine. Își iubește mult soția și copiii și face tot ce îi stă în putință pentru ei. Soția sa Dana tot așa. Au împreună doi copii unul de 3 altul de 5 ani și vor tot ce e mai bun pentru ei. Se zbat să așeze deja o viață lipsită de griji pentru ei. Seara când vin de la serviciu se uită peste copiii care de cele mai multe ori dorm deja și se roagă pentru ei ca Dumnezeu să îi binecuvânteze, apoi vorbesc cu persoana care a avut grijă de ei ca să vadă cum a fost acea zi și dacă totul este în regulă.
După ce pleacă acea femeie se uită unul la altul resemnați și cu toate că se iubesc și își declară asta, pică ambii „rupți” de oboseală în pat după pupicii de noapte bună. Ambii visează înainte de a adormi că viața asta agitată de acum se va termina și când își vor fi realizat scopul vor avea timp și de ei. Consideră că merită plătit prețul pentru binele copilașilor lor.
La prima „aruncare de privire” îți vine să zâmbești cu înțelegere și compătimire. Ce nu face un părinte pentru copiii săi? Parcă deja te vezi pe tine în această ecuație și îți amintești unele detalii care sunt la fel. Poate ai tăi sunt deja mai mărișori și ai și anumite frustrări că ai făcut eforturi similare, dar apare lipsa de respect, contestarea, opoziția și aste manifestări care sunt parcă contrare efortului făcut de tine. Dar hai să nu mergem așa de departe, vreau mai întâi să privim la situația de acum a acestei familii.
De când este lumea, dragostea s-a declarat verbal de cel mai multe ori. Expresia „te iubesc” cu variantele sale internaționale e ca mai comună formă de arătare a iubirii. Din păcate „cele două cuvinte” au devenit atât de infantile și vulgare încât avem rezerve să le mai folosim. Totuși, declarațiile de dragoste faptice sunt cele care exprimă cu mult mai mare acuratețe iubirea pe care o purtăm cuiva. Și principiul este: dacă iubesc pe cineva fac pentru el/ea ceva, mă costă, mă sacrific. În fața unei astfel de declarații de dragoste nu prea se pot depune contestații pentru că este oricum mult mai clară decât rostirea „celor două cuvinte”.
Problema este că întotdeauna mintea noastră „pornită spre rău” va căuta satisfacția sa în relațiile de iubire. Adică, dacă avem un câștig iubim, dacă nu avem niciunul, nu prea mai avem chef. În cazul celor de mai sus poate nu găsim iubire de sine, dar este. Dorința de a fi apreciați ca părinți buni, dorința de a avea conștiința liniștită că au făcut tot ce au putut pentru copiii lor, dorința de a ști că nu le-a lipsit nimic acelor copii, dorința de a avea o bătrânețe liniștită după aceea, dorința de a ști copiii fericiți și altele. Unele din aceste dorințe sunt legitime. Ce e greșit în a îți ști copiii îndestulați nu? Nu e greșit dar poate fi greșit dacă devine un scop al vieții.
Știți, noi credem adesea că cea mai înaltă formă de arătare a iubirii pentru copii este să le asigurăm fondul de bani îndestulător din care să aibă parte de mâncare bună, haine de calitate, școlarizare bună și altele. Cădem în plasa societății de azi care ne transmite ideea că banii pot acoperi orice nevoi. Așa se explică de ce unii părinți își sacrifică viața la muncă pentru copiii lor apoi se întreabă nedumeriți: ce le-a lipsit copiilor mei?
Hai să rezumăm puțin, să reducem tot calculul la elemente de baza. A face bani, a asigura cele necesare, a asigura confort înseamnă a munci, a munci înseamnă a cheltui energie și timp. În fond, modalitatea în care noi putem arăta dragostea eficient este să jertfim viața noastră, mai exact timpul nostru, pentru persoana iubită. Uneori noi suntem persoana iubită dar în orice caz, modul în care arătăm iubirea cel mai eficient este prin oferirea de timp pentru persoana iubită. Acest timp poate fi schimbat în bani, bunuri, posesiuni, dispozitive și alte „valute” pe care le considerăm tentante. În fond, nu e rău să cumpărăm acea valută care are eficiență la o anumită persoană, dar trebuie să ne asigurăm că schimbul valutar e corect și eficient. Deci, avem singura monedă disponibilă: timpul (pentru că emoțiile nu pot fi tranzacționate) pe care nu avem nici o garanție a disponibilității și totuși, jertfim acel timp pentru a arăta iubirea cuiva. Asta înseamnă iubire.
Problema mare apare la schimbul valutar pentru o valută foarte volatilă. Nu știm dacă mai putem cumpăra și următoarea tură valută pentru copiii noștri. Nu știm dacă mâine ne aparține, așadar ar trebui să cheltuim cu mare eficiență ce avem azi. Noi credem că știm „valuta” de care au nevoie copiii noștri, dar întrebarea este: de unde știm asta? Piața vrea să vândă, apar reclame luminoase, presa scrie despre cele mai avantajoase valute, clipurile publicitare prezintă copii fericiți că au primit haine, electronice, case, educație, mașini, excursii, bani și altele și e o mare zarvă și gălăgie. Oferta este uriașă, toți vor timpul nostru și promit să ne dea pentru copiii noștri cele mai fantastice valute, cele mai iubite și apreciate dar oare de acele valute au nevoie ei? Oare nu pierdem mult la „schimbul valutar”?
Dan și Dana au timp pe care îl cheltuie până la ultima picătură pentru copiii lor care sunt foarte mici. Ei vor să se asigure că au cumpărat multă valută pentru copiii lor pentru ca aceștia, când vor crește, să aibă depozit astfel încât să o ducă bine. Dar oare valuta depozitată de ei îi va ajuta pe copiii lor? Continuăm mâine dacă ajută Dumnezeu.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
2 comentarii la „Timpul și iubirea copiilor – I”