Deși am și eu opinii personale despre aceste OUG încerc să le păstrez pentru mine în cea mai mare măsură așa că nu vă așteptați la o abordare a lor în acest text, ci la o analiză pornind de la OUG 13 și asemănarea acesteia cu Harul pentru a înțelege mai bine ce înseamnă acesta. Comparația nu e cea mai fericită, dar exemplul poate fi unul constructiv chiar dacă nu se suprapune perfect. OUG 13 e dată pentru a acoperi hoția iar Harul este pentru a ierta păcatul. OUG 13 favorizează furtul, pe când Harul motivează omul la schimbare și pocăință.
Așadar practica ordonanțelor de urgență în România nu e deloc nouă și cam toate guvernele au abuzat de ea, dar se pare că de această dată lucrurile au mers prea departe. Analizând ordonanța în modul în care eu o înțeleg sună așa: Un funcționar care e condamnat penal din cauza deturnării de fonduri sau a neglijenței în serviciu sau a folosirii cu rea credință a banilor publici și alte câteva, poate fi iertat de vină prin această lege. Mai mult nu doar că se iartă vina, nici nu trebuie să dea înapoi suma și mai mult decât asta nici nu are cazierul pătat. Adică, printr-o lege, împotriva evidenței vinovăției și faptelor este considerat perfect curat un astfel de om și nu poate fi restricționat în nici un fel dacă nu atinge acel barem de 200 000 lei.
Normal că ni se pare aberant. Ne deranjează că unii fură legal și pot fi și profesori de etică în același timp. Nu știu dacă e o corectitudine interioară cea care motivează indignarea sau e din frustrarea că noi ceilalți nu putem fura. Cert este că nu pare deloc corect ca cineva să fie iertat, absolvit de vină și considerat curat. Asta indignă.
Pe de altă parte tot așa de tare indignă pe legaliști faptul că unii păcătoși sunt considerați desăvârșiți de Dumnezeu prin credința în Fiul Său care a murit pe cruce ca să plătească vina păcatelor în locul lor. Această „ordonanță de urgență a cerului”, care nu e deloc dată la viteză, pentru a găsi soluții, ci e dinainte de facerea omului plănuită, oferă aparent total nedrept, iertare unor oameni care merită condamnare, acuzare și închisoare veșnică. Ba culmea e că îi și consideră neprihăniți, adică li se albește cazierul indiferent de faptele făcute. Și ca indignarea și frustrarea unora să fie maxime legea asta acoperă și păcatele făcute în viitor.
O astfel de legitate provoacă ură și este considerată de neacceptat de oamenii care cred că sunt mântuiți prin fapte, ceea ce face ca orice propovăduitor al harului să fie răstignit repede și orice beneficiar de har să fie „pus cu botul pe labe” că nu merită altfel.
Într-o discuție nu foarte veche cu un om care e „pe calea credinței de 25 de ani” își exprima sincer frustrarea că „oamenii ăștia pocăiți de curând nu sunt smeriți frate, ei măcar 5 ani ar trebui să meargă cu capul plecat” și „ar trebui să aibă respect și să aprecieze pe cei vechi pe calea credinței care nu au păcătuit cât ei de mult”. Așadar, problema harului e mare aducătoare de prigoană.
Ciudată este însă aparenta înțelegere a harului dar concomitent cu legea. Sau o acceptare a harului când e vorba de persoana noastră dar o dozare riguroasă a lui, când e vorba de păcatele altora. Practic când e vorba de păcatele altora Ordonanța Harului provoacă religioșii la „corectitudine” și la „folosirea cu înțelepciune” a darului lui Dumnezeu, care nu e bine să fie risipit. Așa se face că pentru unele fapte uzarea de har e corectă, cum ar fi minciuna, mândria, iubirea de bani, grandomania, iubirea faimei, nemulțumirea, ura, dar pentru altele e incorect de folosit harul și aici intră: păcate sexuale, „părăsirea” bisericii, avort etc.
Ei bine, deși OUG 13 face referire la anumite fapte doar, „ordonanța harului” acoperă toată sfera de păcate total, deplin, perfect. Asta provoacă unora indignare dar ce e frumos e că provoacă păcătoșilor eliberare, schimbare, bucurie, slobozenie, sfințenie.
Închei comparând OUG 13 cu „ordonanța tatălui” din pilda fiului risipitor. Ce indignare a stârnit și acea ordonanță… ce frustrare și nemulțumire… ce nervi și supărare dar tot a rămas în vigoare. Oare eu, tu, cum gândim despre iertarea oamenilor? Nu suntem cumva împotriva ordonanței? Nu ne găsim uneori în partea fiului ascultător dar supărat pe „ordonanța tatălui”? Doamne ajută-ne să învățăm.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.