17 ani

Nu sunt în măsură să dau sfaturi despre căsătorie din câteva motive clare. Primul e că nu am experiența necesară, apoi pentru că oricum toată lumea e specializată în așa ceva, apoi pentru că sunt imperfect și ar mai fi și faptul că sunt atipic și destul de non-conformist. Totuși câteva idei și experiențe voi împărtăși.

„Ne-am luat” de-odată cu sfârșitul lumii, primul mai serios așa, ăla din 2000 când se spuneau multe fantezii. Am stat în noaptea dintre 1999 și 2000 afară așteptând trăsnetul care anunță finalul cu toate rugăciunile făcute deja. Eram tinerel și destul de neinformat ca să dau crezare ideii măcar dincolo de jumătate, dar în noaptea aia mi-am permis și eu să visez, să visez la Ana, prietena mea, prima și singura prietenă cu care am vorbit, pe care o ținusem deja de mână de câteva ori și căreia îi trimisesem o căruță de scrisori și câteva telegrame cu care „i-am băgat familia în trepidații”. Da, fata aia slăbănoagă și uscată pe care o întâlnisem pe holurile spitalului CFR din Iași. Singurul motiv pentru care aș fi regretat finalul lumii era că nu o strânsesem niciodată în brațe în cei 3 ani de când o cunoșteam.

Ana era de o sinceritate, bunătate și un calm îngerești. Ceva ce la alte fete nu văzusem sau cel puțin nu în acea combinație. Era singura rază de lumină caldă care se strecura în viața mea de tânăr dezamăgit cumplit de viață și de oameni. O cunoșteam de 3 ani și îmi schimbase tare direcția spre care mă îndreptam. Alesesem să activez într-o zonă în care se cerea duritate, răceală, distanță, asprime și lipsa zâmbetului, dar ea străpunsese perdeaua grosolană a norilor și mă încălzea, îmi încălzea sufetul în așa măsură că mă vedeam pe mine însumi și asta fără atingeri, fără decolteuri, fără vorbiri ușuratice.

Ei bine, dacă îmi părea rău pentru finalul pământului era din cauză că nu am prins acea rază de lumină în brațe niciodată. Și nu mă gândeam la vulgaritate ci la o îmbrățișare vindecătoare, la una care să îmi aline rănile ce usturau rău de tot.

În seara sfârșitului lumii eram decis că de supraviețuiesc să mă căsătoresc cu ea sau mă rog, să o rog să se căsătorească cu mine. Aici e mult de povestit dar nu e timpul acum, poate când voi sta pe prispă la bătrânețe cu o cană de ceai lângă mine si un jurnal rufăit în brațe.

Cert este că ne-am căsătorit în 1 septembrie 2000 la primărie iar în 3 am avut căsătoria în biserică. De atunci a început o călătorie a modelării și transformării mele, una dură cu multe binecuvântări dar și cu multe zdrobiri. O călătorie care clar a meritat să fie făcută și pe care aș fi regretat amarnic să nu o fi făcut. O călătorie spre desăvârșire, spre îmbunare, spre perseverență spre îmblânzire. Un drum în care a fost sfârșitul vieții mele nu al lumii. De fapt a fost începutul pentru că Ana m-a decojit de multe învelișuri de protecție și m-a învățat să trăiesc vulnerabil.

Am avut mult de suferit în viața de căsnicie dar suferința aceasta nu a venit de la ea. Cea mai mare parte a suferinței a venit de la folclorul depozitat în capul meu. Un repertoriu de folclor religios și un repertoriu de folclor glossy.

La acea vreme nimeni, dar nimeni din biserică nu mi-a spus vreodată ceva despre căsătorie direct. Doar niște apropiați ai Anei m-au luat 2 ore în vara dinaintea căsătoriei să mă „școlească” nițel. Toate informațiile despre căsătorie le aveam din constatări, din observarea relațiilor, din frânturi de bârfe, din certurile surprinse, din lucruri rele vehiculate despre alții și în biserica noastră dacă era un dezavantaj mare acela era bârfa, deci material aveam destul, atât de convingător încât hotărâsem să nu mă căsătoresc înainte de apariția Anei.

Din păcate din biserică nu știam mai nimic bun despre căsătorie. Învățasem la acea vreme câteva idei transmise proeminent cum ar fi: Căsătoria e pentru facere de copii, cea mai proeminentă dintre ele. Viața intimă e o obligație a femeilor de a suporta prostiile bărbaților. Căsătoria e o relație sinucigașă. Căsătoria înseamnă să te condamni la nefericire fără posibilitate de ieșire. Da, poate părea ireal dar astea sunt mesajele pe care le-am prins indirect din biserică. Sunt convins deplin că erau familii care mergeau bine, dar cum bârfele aveau de a face cu ce e rău, eu nu aveam o imagine corectă, pentru că nimeni nu îmi prezenta acea față a căsniciei, eu aflam doar relele din ele și acele rele înflorite serios.

Din folclorul glossy știam multe pentru că am activat ca redactor colaborator la două reviste de liceeni din acea vreme, citeam mult ca să răspund întrebărilor. Am citit multă psihologie și multe articole despre sex materiale pe care îl consideram valoros. Puțini știau atâtea despre sex și despre relații ca mine. Putini știau să descifreze limbajul corporal, gestică mimică, puțini știau toate zonele plăcerii și secrete despre eros fără să se uite la pornografie. Credeam că sunt tare pregătit pe latura asta. Baiul e că pe cât de atipic eram eu ca bărbat pe dublu de atipică era Ana ca femeie deci tot ce știam eu s-a dovedit a fi o mare piedică până am hotărât să las figurile și să „o învăț pe ea” să o citesc și să o cunosc.

Ei bine, toate baladele din capul meu m-au încurcat rău de tot și mi-au generat mare suferință în căsnicie și încă mai au efecte. Nu că Ana nu ar fi greșit niciodată, dar ale mele erau așa de multe încât ale ei păreau mici imperfecțiuni. Aș putea scrie lejer cărți cu lecții învățate dar voi înșirui doar câteva lecții principale învățate:

Nu poți iubi dacă nu te iubești. Folclorul religios spune multe lucruri neadevărate (nu vorbesc de Biblie ci de folclor) unul din ele e că te îndeamnă să te desconsideri să te minimizezi să te vezi nimic, pe când Biblia îndeamnă la o părere echilibrată despre tine și te dă pe tine ca limită maximă pentru iubirea celorlalți. Nu te iubești mult, nu poți iubi mult soția sau soțul. Simplu, clar și fără fantezii.
Lasă folclorul la lume sau unde l-ai auzit. Nu intra cu idei preconcepute în viața de căsătorie pentru că vă vor face tare rău și îți vei da palme ulterior când vei realiza câtă binecuvântare ai pierdut din cauza lui.
Lasă la ușă bagajul de acasă. Nu crede ce ți s-a transmis despre femei și bărbați, cercetează. Nu veni cu idei preconcepute despre soții că nu e drept, observă-ți soția, fii fascinat de ea, cerceteaz-o, cunoaște-o. E unică, nu o transforma în ceea ce e in mintea ta, las-o să fie ce e făcută să fie. La fel și voi soțiilor.
Sexul e binecuvântare. Nu e rușinos, nu e murdar, nu e interzis, nu e o prostie la care se gândesc bărbații. Sexul e una din cele mai mari binecuvântări ale căsniciei. Faceți dragoste cât de des aveți ocazia. Faceți dragoste fără idei preconcepute, deschideți-vă inima, studiați, fiți fascinați, fiți curioși. Citiți în fiecare lună Cântarea Cântărilor.
Copii sunt o binecuvântare și o bucurie. Ei întregesc călătoria dar lăsați folclorul cu privire la mântuirea femeii prin naștere de copii și mai ales lăsați folclorul că primii copii sunt datori să îi crească pe următorii, asumați-vă responsabilitatea.
Respectați și iubiți. Cel două nu există una fără cealaltă, sunt două fețe ale aceleiași monede. Nu poți pretinde că iubești dacă nu respecți, nu fiți ipocriți.
Iertați. Ce mojic am fost ținând mânie… cât am pierdut neiertând, cât zâmbet am pierdut, câte îmbrățișări am pierdut, câtă bună dispoziție am pierdut. Of de ce nu am învățat mai devreme lecția asta. Bărbaților, nu țineți mânie pe ele că voi pierdeți cel mai mult.
Fiți fascinați. Ana e fascinantă, pot scrie lejer cărți, orice femeie și orice bărbat sunt fascinanți depinde doar de ochii care și cum îi privesc.
Învață harul. Acceptă harul. Oferă harul. Legea ucide. Relația cu Dumnezeu e în har iar harul e tocmai ieșirea de sub lege. Dacă nu renunți la a trăi legalist vei răni soția si copii cu duhul religiozității. Dumnezeu ne-a dat harul ca să avem o relație binecuvântată, deschisă, ușoară cu El. Dacă tu te crezi în stare să capeți mântuirea respectând legea dă-i bătaie, eu nu mai cred de ceva vreme asta dar mă bucur că El mi-a/ne-a dat har.
Nu lua viață prea în serios. Da, oricât de bună sau rea ar fi se gată. Nu pune la inimă toate relele și nu te îmbăta cu succese. Totul e trecător. Esența vieții e să existe coborâșuri și urcușuri. Oricât de tentat ești la supărare să vezi totul negativ sau la bucurie să te îmbeți amintește-ți că toate sunt trecătoare.

Da se merită să fii căsătorit, se merită ca bărbat să iubești o femeie să fii fascinat de ea să te bucuri de ea să îți faci prioritatea numărul unu a vieții acea femeie. Se merită să mănânci cu lăcomie din binecuvântările pe care Dumnezeu le îngăduie.

Aș vrea să cred că am învățat deja lecțiile grele ale căsniciei dar sunt convins că mai sunt încă multe însă pe măsură ce lecțiile sunt mai grele și bucuria și satisfacția crește. Ele vin împreună. Nu îți dori să fii expert, învață totul la vremea potrivită.

Succes!

Câteva imagini pe care doar azi le-am găsit prin calculator surprinse de un prieten. Merci Vio Pop