(Continuarea de aici) Excluderea e una din cele mai dureroase experiențe pe care le poate trăi ființa umană. Un om exclus, de regulă nu reacționează pozitiv, ci negativ. Cu alte cuvinte, un exclus din comunitatea locală nu se va repara, îmbuna, pocăi ci se va înrăi și mai mult decât a fost. Asta dacă vorbim de existența unor păcate. Dacă vorbim de excluderea pe criterii de etnie, religie, convingeri politice, handicapuri excluderea e mult mai dureroasă pentru că nu există ceva ce ar putea face ca să câștige acceptare.
Când ești exclus primești neoficial statutul de neimportant, ciudat, om de slabă calitate, rebut și altele asemenea. Nimeni nu e încântat să se confrunte cu o asemenea părere a semenilor despre el. Fiecare din noi avem dorința de a fi măcar respectați la un nivel de subzistență. Lipsa respectului stârnește în ființa omenească căzută doar revoltă și indignare, stări care nasc violență asupra propriei persoane sau a altora. Dacă vorbim de oamenii născuți din nou, excluderea și lipsa de respect, devin provocări mari chiar dacă omul e decis să trăiască plăcut cu Dumnezeu.
Este clar că din cauza păcatelor de exemplu se realizează o excludere sau auto-excludere, dar mă refer în mod deosebit la excesele care se fac cu privire la oamenii afectați de diferite păcate. Care e atitudinea față de ei, una de excludere pentru a proteja pruncii în credință sau una de excludere în vederea „scăpării de ei”. Dacă e prima variantă relația continuă și după excludere, că îi iubim și urmărim rezolvarea problemelor nu doar scăparea de omul problemă. Dacă e cealaltă variantă, atunci excluderea devine păcat mai mare decât cel care a generat excluderea (sunt subiectiv aici).
Ce vreau sa spun este că prea adesea ne motivăm cu diferite versete pentru a exclude cu ușurință persoane ce pot fi restaurate, fără a ne mai păsa de ele. În adâncul ființei noastre ne considerăm oarecum elitiști considerându-i pe alții, neconformi, nevrednici și de slabă calitate, deci buni de aruncat peste bord. Nu vorbesc de abordarea sănătoasă a mustrării și disciplinării ci de o boală perversă a excluderii „cu bază biblică” dar din indiferență, mândrie sau ură. Consider că într-o biserică, pentru sănătatea ei si a individului, păcatul trebuie numit concret, persoana confruntată și ajută să se ridice, o excludere ce nu se încadrează în tiparul Biblic e o formă de epurare.
Avem în noi o plăcere ciudată să descoperim că există oameni păcătoși, că privirile sunt asupra lor, deci nu asupra noastră, că prin prezența lor noi părem mai sfinți. E păcatul de a te bucura de răul altuia sau mă rog, de a fi măcar mulțumit că există un om ce suscită interes și merită discutat, vorbit, arătat.
Cunosc multe cazuri de oameni ce au păcătuit, întâmplarea face să am contact cu mulți. De asemeni cunosc mulți ce au recunoscut starea lor de păcat și au mărturisit asta bisericii pentru a scăpa de presiune și a primi ajutor. Totuși, odată ce au recunoscut, chiar dacă problema s-a rezolvat, au rămas excluși. Nimeni nu îi mai vrea cu un trecut de acel gen și aici vorbesc de oameni care au curvit dar s-au pocăit, care au fost alcoolici dar s-au pocăit, care au încercat homosexualitatea dar s-au pocăit, care au fost drogați dar s-au pocăit. Practic ne este foarte greu să acționăm ca Hristos.
Dacă vorbim de excludere pe criterii de handicap, etnie, rasă, stare socială deja intrăm pe un alt teritoriu și absolut condamnabil (nu că primul ar fi mai puțin condamnabil dar măcar ne putem ascunde după ceva).
Excluderea se mai realizează și pe criteriul „dacă nu ești cu noi ești împotriva noastră”. Tradus prin câteva exemple, dacă nu crezi și tu despre religia altora ce credem noi, ești exclus. Dacă nu ai si tu atitudine ca a noastră față de anumite categorii de oameni ești exclus. Dacă nu crezi ca noi despre modificarea constituției ești exclus. Dacă ești prieten cu un exclus ești exclus. Și exemplele sunt multe.
Deși sunt mai rare cazurile în ultimul timp excluderea se realizează însă și pe criterii subiective de interpretare a Bibliei: lungime fustă, batic, cravata, bijuterii, meseria aleasă, rudele avute, dărnicie, alimentație și altele.
Revenind cu picioarele în realitate, excluderea rareori va rezolva o problemă dacă ea există, iar excluderea fără nici un temei e o atitudine oribilă care nu ar trebui să se observe deloc prin biserici. Ar trebui să fim îngăduitori, împăciuitori, preocupați, gata de a ajuta, pansa, îngriji. Ar trebui să fim primii spre care aleargă oamenii ca să scape de starea lor de păcat. Nu ar trebui nicidecum să fim un club de elite din care zboară imediat cine nu e conform. Iar cazurile de oameni ce au păcătuit, ar trebui abordate chirurgical și profesionist pe singura metodă corectă, cea biblică, fără amatorisme și ipocrizie, dezinfectați înainte de intervenție de impulsurile firii pământești cu rugăciune și trecerea prin „radiațiile” Duhului Sfânt la intensitate maximă.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.