Până voi face utilizabil proiectul ASUMAT, voi mai scrie aici despre asumare. De data asta despre legătura dintre asumare și calitatea de membru al unei biserici, probabil intuiți că asta va fi tema principală de discuții și la adunarea generală de anul acesta din comunitatea în care slujesc de ceva vreme.
Dacă am putea face un top al „relelor din biserici” unul din cele mai mari „păcate” camuflate este neasumarea. Oameni care frecventează mai mult sau mai puțin dar nu se implică cu nimic în afară de colectă sau alte donații și pe care ai foarte slabe șanse să îi provoci la ceva că te temi că nu mai vin. Eh, ce e și cu sensibilitățile astea…
Nu știu de ce nu consider slujiri următoarele: ocupat loc pe banca (indiferent cât de des), cântat la comun (indiferent cât de bine), rugat la comun (indiferent cât de tare), taxa lunară de membru (aia de plătești măcar locul), mers în urma mortului, cântat cu tinerii în față, mers la programul de tineret, dar nici 90% din: cântările solo, poezii, predici, rugăciuni individuale și altele. Știu, sunt rău, iese răutatea prin pori dar eu numesc slujire ceea ce Scriptura spune: „Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.”
Cred cu tărie că niciunul din cei mântuiți nu e lipsit de daruri de la Dumnezeu, mă refer la cele care „ne sunt date spre slujirea altora” în consecință, logica îmi spune că toți membrii bisericii ar trebui să se implice. Oare dacă nu se implică însemnă că nu au daruri, asta ar însemna că nu sunt ai Lui. Sau poate înseamnă că nu „pun talantul în negoț” și asta ar însemna judecată.
Când aleg să fiu membru undeva, biserică locală în cazul de față, înțeleg și accept că îmi asum această calitate. Dacă o fac (devin membru) cu gândul de a fenta sistemul, deci de a avea beneficii și a nu cheltui nimic sunt un mincinos, leneș, imatur, șmecher (oh ce urât e termenul dar …). E mai bine în optica mea, dacă nu îmi asum membralitatea, să plec undeva unde pot să îmi asum. Nu cred deloc în șmecherie de nici un fel, nici cea față de ANAF, autorități, familie, biserică etc. Noi ca și oameni născuți din nou, ar trebui să ne asumăm viața cu tot ce implică ea, la toate aspectele cu care interacționăm deci și la membralitate.
Nu văd nicicum biblic consumerismul, nici pe cel de mîncare/bunuri, dar nici pe cel emoțional sau în acest caz consumerismul bisericesc 😊 Admit totuși că bisericile nu sunt pregătite să „înroleze oamenii la treabă” după darurile fiecăruia. Avem ca structură o problemă de tipul : unul face, ceilalți ascultă. Da, sunt variații dar tot o minoritate slujește și o majoritate consumă. Cred că e o mare lipsă de „infrastructură” pe la noi și asta duce la două abuzuri posibile și care pot coexista. Abuzul de putere și abuzul de neimplicare. S-a creat un climat din asta și atâta vreme cât nu ne atingem de el e pace relativă. Nu vrem să tulburăm pacea asta că e mai prețioasă decât puterea care ar rezulta din implicarea masivă, într-o eră a informației când totul se răspândește așa de ușor.
Acum revenind la mine, la tine, la persoane: tu ce faci în calitate de membru al bisericii pe care o frecventezi? Care e aportul tău în acel loc? Ce slujire ai de făcut săptămâna asta pentru frații și surorile din acel loc? Dacă știi, mă bucură, Dumnezeu să te facă mai eficient/ă. Dacă nu știi cred că e timpul să te preocupi serios de problema asta. Nu poți fi membru într-o organizație, oricare ar fi ea și să nu ai obligații și beneficii. La fel și la biserica locală (ba cu mult mai mult), ești acolo că e nevoie de tine, ești acolo că ai ceva de dat, ceva valoros care să contribuie la zidirea celorlalți.
Viața de bisericos e searbădă, neîmplinitoare, abandonabilă oricând dacă nu ai implicare. Știu, ai motive serioase să nu te implici: nu te pune nimeni, nu te poți asocia cu unii din ceilalti slujitori care sunt păcătioși, nu îți e recunoscut darul, tu vrei să cânți da nu mai ai loc de vedete, vrei să vizitezi bolnavi dar nu e listă, vrei să donezi dar nu ai încredere, nu poți suporta că unii au salar și se dau că slujesc, vrei dar nu ai pregătire, când e pauză chiar atunci nu ești pregătit, nu te înțelege nevasta, nu ai copii sfinți etc. Hai serios acum! Te auzi ce motive aduci? Nu că nu sunt serioase, dar țin o dată sau de două ori că un om asumat le rezolvă și data viitoare e gata de sluijire.
În final optica mea despre slujire, chit că pot lua bătaie: slujirea înseamnă ceea ce fac spre folosul altora, nu al bisericii ca organizație, instituție. Slujirea ține de sprectrul practic: vizitat bolnavi, îngrijit bătrâni/orfani/văduve, împăcat persoane, consiliere de orice fel, pus perfuzii, făcut injecții, măturat, făcut cumpărături, stat cu copiii, aspecte practice la biserica cum ar fi sunet, video, organizare, casierie, creat strategie, comisii de lucru dar și unele mai nemăsurabile ca: rugăciunea pentru cineva (nu aia din biserică, aia de acasă de la tine) cântarea/poezia la căpătâiul unui bolnav care are nevoie, rugăciunea la demisol când e lucrare publică etc.
Nu o lua ca pe o critică. Privește dincolo de insensibilitatea mea puțin. Realizezi ce ar înseamnă ca fiecare om din biserică să slujească? Întrezărești puterea lui Dumnezeu manifestată prin asta? Vezi potențialul de mărturie creștină? Vezi cum stă liantul unității gata să se reverse?
Mă gândesc numai la Mediaș acum, că aici locuiesc și fac un mic, mic scenariu, visez. Lânga casa mea, pe rază de 300 de metri sunt 4 biserici: Baptistă, Penticostală, Creștină după Evanghelie și Adventistă. Dacă măresc doar puțin raza mai intră Catedrala Ortodoxă, O biserică Evanghelică și una Catolică. Eu estimez că doar cele neoprotestante, fără puii lor din alte cartiere au împreună pe liste pe la 1500 de membri, poate mai bine, că avem problemă de frecvență e drept. Dar hai să pun doar 1000. Păi 1000 de oameni dornici să slujească acoperă instant nevoia comunității bisericii și pot cutremura orașul chiar dacă aleg doar să măture străzile într-o anumită zi. Realizati ce se poate face dacă donează 50 lei intr-o lună toți pentru un proiect? Dacă năvălesc în spitale, orfelinate sau case de bolnavi sau bătrâni unde e nevoie de curățenie, măturat, aerisit. Realizați ce se poate face dacă acei 1000 de oameni își oferă sprjinul, ideal organizat?
Da, știu că se poate face individual dar… nu se face, sau se face prea puțin. Știu că împreună crește impactul de mii de ori.
Vă las să vă imaginați și m-ar bucura să îmi scrieți ce ar putea face 1000 de membri ai bisericii care își asumă membralitatea? Oare sunt visător naiv?
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Mi-e atât de drag să te citesc! Consider că nu eşti deloc naiv în aspiraţii şi intenţii (chiar se poate face ceea ce vrei tu), ci doar în raportarea corectă la realitate şi cum vezi tu că se poate „implementa” asumarea. Cumva îmi pare ok ce vrei, cred că mai trebuie lucrat la „cum”. Temperamental şi educaţional suntem predispuşi să ne asumăm sau nu. Unii sunt lideri, alţii abia aşteaptă să devină (au nevoie să ştie doar cum să înceapă), iar restul doresc doar să îi urmeze pe primii. Îşi pot asuma doar dacă sunt îndrumaţi, ajutaţi să vadă cum pot contribui, care este talantul lor. Aşa este de când lumea, adică asta este realitatea umană. Cu toţii avem nevoie să sporim şi să ne folosim corect de ceea Dumnezeu ne-a dat, numai că puţini ajung să afle singuri cine/ce/cum sunt şi care poate fi contribuţia lor. Aici intervin liderii, care pot oferi îndrumare. Pentru că şi asumarea este tot o abilitate care se învaţă şi se dezvoltă în timp. Spor în tot ce faci! Învăţ mult din ceea ce împărtăşeşti.
Mulțumesc de opinie, o văd târziu, habar nu am de ce 🙂 (nu e o scuză) Așa este, oamenii sunt in diferite stadii ale dezvoltării și sunt și temperamente diferite. Unii vor trebui provocați, motivați, alții vor trebui trași după lideri (hmmm… tre să facem rost de lideri) dar cu toții trebuie să ne propunem să creștem. De asta vreau să fac proiectul asumat cât mai repede. Acolo voi face „cursuri de creștere”, mici cursuri de creștere atâta vreme cât eu sunt un adept convins al pașilor mici.