Biserica digitala

Sunt unul din oamenii ce lucrează în online și pentru online. De fapt așa îmi câștig existența, făcând și administrând pagini web și ocupându-mă de „prezența online” a companiilor, sisteme ERP și CRM și aproape tot timpul meu de serviciu și ceva peste acesta sunt „pe online”. Un alt aspect important este că eu însumi o vreme am fost destul prezent pe online ca persoană, unul din canale fiind chiar acest blog care ajunsese să fie urmărit de câteva mii de persoane. Spun acestea pentru a transmite că în linii mari înțeleg fenomenul și în acest context voi scrie următoarele postări despre biserica online.

Pe de altă parte sunt om, cu multe limitări și multe zone care trebuiesc îmbunătățite. Sunt orientat spre om și îmi doresc prin ce fac să slujesc omul, să îl ajut, să îi fiu alături și asta o fac în special prin consiliere și prin slujirea în micuța biserică din Agârbiciu așa cum pot la acest moment și atât cât îmi permite maturitatea mea spirituală de la acest moment.

De ceva vreme observ „bisericile online”, fenomen ce a pornit de ceva timp dar care a suferit o creștere accelerată de la pandemie, când cele mai multe biserici, cu toată reticența de până atunci s-au adaptat acelei realități și au cumpărat cele necesare ca să transmită live, lucru pe care îl apreciez și îl consider o dovadă de ancorare în realitate. Acelea erau vremurile, aceea era metoda de a ține legătura și bine s-a procedat, har Domnului că a existat această metodă ca prin tehnologie să avem capacitatea de a avea părtășie, fie ea și pseudopărtășie.

Totuși cred că nu am fost pregătiți, ca biserici, de imersarea în online, nu am fost consiliați de nimeni în aceasta privință, nu am făcut o minimă cercetare despre cum să fim prezenți acolo util și eficient și nepericulos. Foarte puține biserici au știut sau știu să facă managementul subiectului și cele mai multe din ele transformând asta în ceva dăunător comunității astăzi. Mai mult, fenomenul devine dăunător mărturiei, devine inhibitor ale creșterii spirituale, devine o modalitate de a ne spăla rufele la nivel mondial, devine o modalitate de a subția eficient prezența la biserică și nu în ultimul rând se vede clar tendința spre a face din biserică „o vedetă online” ceea ce denaturează chemarea.

Astăzi vreau să scot în evidență doar unul din aspecte, în speranța că prin interacțiunea cu voi am putea face o fotografie mai clară a fenomenului și că, prin aportul multora am putea descoperi și soluții care ar putea echilibra situația.

Nu trebuie transmis totul pe online.

Tind să cred, subiectiv fiind, că biserica locală ar trebui să fie și un loc al intimității unde trebuie să poată sluji sau să se poată manifesta și cei ce nu „au prestanță de online” (e doar una din nuanțele problemei). O să fiu poate dur dar în biserici avem și oameni care nu au avut bani de amărâta aia de proteză deci nu pot zâmbi la cameră, avem și pe cei care nu își permit niște haine „de doamne ajută”, îi avem și pe cei mai puțin educați, și pe cei care ar ajunge în față în minute bune că abia merg, deci nu se încadrează în dinamică, îi avem și pe cei ce nu pot spune multe vorbe fără să plângă, îi avem și pe cei care sunt așa de emotivi că o dau în bâlbâială, îi avem și pe cei care cântă fals, că așa pot ei, îi avem și pe cei care nu are nici cine să îi lege la șireturi sau să îi încheie la haină, mai avem oameni care au defecte fizice datorita unor accidente sau datorită greutăților vieții, avem oameni care pur și simplu nu vor pe sticlă, avem oameni care vor să își păstreze intimă partea asta a vieții și nu vor să fie dați la TV.

Mai mult, avem contexte „netransmisibile”: părinți care vor să ceară sprijin în rugăciune pentru copiii lor, soții care vor să își aducă soții în rugăciune sau invers, oameni care ar vrea să își spună necazul altora și dacă nu în biserică, atunci unde. Avem oameni care vor să își pună mărturia, mărturie care e pentru comunitate nu pentru online (și pot veni cu exemple concrete despre cât de dăunătoare e mărturia pe online). Și câte alte contexte nu există în care întâlnirea e „netransmisibilă”.

Duminica aceasta ma uitam la unele biserici, am văzut scene care nu aveau ce căuta pe online, oameni expuși grosolan cu emoțiile lor, oameni cărora le tremura mâna pe cartea de cântări în încercarea de a fac o treabă „vrednică de online”, am văzut izbucniri emoționale care nu trebuiau să depășească spațiul intim al bisericii, am văzut close-up-uri la carii, lacrimi și chiar muci, am văzut fețe furioase luate de aproape, fețe plictisite evidențiate dar și oameni care se prezentau impecabil, făcuți parcă pentru așa ceva. Toate într-o singură duminică.

Cred că ar trebui să echilibrăm puțin lucrurile în privința aceasta. Nu știu cum, poate făcând live doar pe unul din serviciile bisericii de duminica și punând doar înregistrări dacă e cazul din celălalt. Sau poate făcând live doar în anumite duminici din lună, aici pot veni alții cu sugestii dar totuși eu simt nevoia de acea intimitate a părtășiei, acel loc al manifestării umanității, stângăciei, emoției și umanului..

Și nu îmi spuneți vă rog că: cei ce vor pot veni miercurea/joia, sau la rugăciune că nu despre asta scriam, scriam despre nevoia de a rămâne intimi, nevoia de a crea acel climat de părtășie frățească, acel climat de apartenență „așa cum sunt”, de asigurare a unui cadru în care eu și alții să nu ne temem „că ne vede o țară întreagă” și că mai și rămânem acolo „pe veci”, să nu ne temem că se vor face meme-uri cu noi și că vom apărea pe pagini cu poante evanghelice. Și nu, nu scriu cu dedicație, că fenomenul e așa răspândit că nu aș mai putea scrie cu dedicație, e o realitate mult prea largă.

Vă provoc să analizăm dacă nu cumva am mers prea departe, dacă nu cumva ne transformăm în „tele biserici” sau în „cyber biserici” adică în biserici care nu mai sunt cu oameni în transformare, în vindecare, în evoluție, ci spectacole ce au nevoie de like-uri și distribuiri. Dacă nu există pericolul acesta vă rog să ignorați scrierea mea și să treceți mai departe, dacă vedeți și voi o realitate asemănătoare, hai să ne întrebăm cum putem echilibra lucrurile.

Dumnezeu să ne dea călăuzire!

Imagine generată de un robot AI (inteligență artificială), entitate cu care ne vom întâlni curând în biserici, dacă nu am dat deja de ea 🙂

 

 

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

De Teofil Gavril

Soţ de Ana şi tată de Timo şi Iosua. Pasionat de consilierea creştină şi calculatoare, dar şi de radio. Aflat pe masa de lucru a lui Dumnezeu într-o stare jalnică, mai păcătos decât las să se vadă, cu speranţa că voi putea fi transformat într-o operă de artă pentru lauda şi gloria Sa

4 thoughts on “Biserica online (I)”
  1. Sunt de aceeași părere cu ceea ce ați scris.
    Soluția: să nu mai transmitem online…sau să se transmită doar pentru cei care fac parte din grupul bisericii respective.
    Astfel, va dispărea vedetismul, care îndepărtează pe orice suflet de la o relație reală și vie cu Domnul Isus Hristos, în smerenie și cu lepădare de sine…și nu numai atât, dar vom fi mai preocupați de a primi descoperiri personale din Scriptura.

  2. SĂ FITI BINECUVĂNTAT DE DOMNUL,SUNT DE ACEEASI PĂRERE.PREA NE PLACE CRESTINILOR DE AZI STATUTUL DE VEDETĂ.HAI SĂ RĂMÎNEM LA CHEMAREA SFÎNTĂ,SĂ ÎNVĂTĂM DE LA FRATELE NOSTRU MAI MARE ,EL SA SMERIT PÎNĂ LA MOARTE,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *