Gelozia pe cei fără copii

Al optulea articol din serie. O gelozie despre care se vorbește rar, dar pe care mulți părinți obosiți o cunosc: invidia pe cei fără copii, care par mai scutiți de griji.

Scriu cu grijă aici, pentru că subiectul e gingaș din două părți. Sunt cei care nu au copii și pe care îi doare lipsa lor mai mult decât poate spune cineva. Și sunt părinții obosiți, copleșiți, care într-un ceas de slăbiciune se trezesc gândind: ce bine le e celor fără copii, ce liniștiți sunt, ce odihniți, cât de scutiți de necazurile pe care le car eu zi de zi. Despre gândul acesta din urmă vreau să vorbesc, fără să-i rănesc pe cei dintâi.

Vine de obicei seara, la capătul puterilor. Ai stat treaz lângă copilul bolnav, te-ai certat pentru o notă, ai tremurat pentru un drum, ai dat ultimii bani pe niște ghete care vor fi mici peste trei luni. Și ți se oprește ochiul pe perechea fără copii, care pleacă liniștită în concediu, care doarme noaptea, care nu pare apăsată de nimic. Suspini: lor le e ușor.

Vreau să-ți spun cu toată blândețea că gândul acesta e nedrept, întâi față de ei, apoi față de tine.

E nedrept față de ei, pentru că nu știi ce duc. De foarte multe ori, cel care pare scutit de necaz poartă unul pe care tu nu l-ai putea duce. Câți dintre cei fără copii și-i doresc cu o durere pe care o ascund tocmai ca să nu fie compătimiți? Scriptura e plină de femei care au plâns ani la rând după un copil: Sara, Rebeca, Rahela, Ana. Despre Ana scrie că, „cu sufletul amărît… plîngea și nu mînca”. Ce ușor ar fi fost ca cineva de pe margine să spună „ce liniștită e, fără copii”, și ce departe de adevăr ar fi fost.

E nedrept și față de tine, și aici vreau să stărui, pentru că gelozia asta te face să nu-ți mai vezi binecuvântarea drept binecuvântare. Scriptura nu numește copiii povară, ci răsplată: „Iată, fiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pîntecelui este o răsplată dată de El. Ferice de omul care își umple tolba de săgeți cu ei!” Ai în casă o moștenire de la Domnul, iar tu o privești, în ceasul de oboseală, ca pe un ghinion de care alții au scăpat.

Câteva pietre de sprijin.

Necazul tău vine odată cu o binecuvântare. „Unde nu sunt boi, ieslea rămîne curată”, scrie Solomon, „dar bogăția vine prin puterea boilor.” Da, copiii fac dezordine, cheltuială și griji. Ieslea cu boi nu rămâne curată, dar boii sunt cei care aduc rodul. Oboseala ta de părinte e umbra unei bogății pe care nu o vezi cât ești istovit.

Liniștea pe care le-o invidiezi nu e neapărat fericire. Judecăm după zgomot și odihnă: casa liniștită pare casă fericită. Dar liniștea poate fi pace, și poate fi gol. Nu confunda lipsa zgomotului cu prezența bucuriei. Foarte des, cel care ar da orice pentru zgomotul pe care tu îl reproșezi e chiar cel pe care îl invidiezi.

Necazurile vin la toți, doar că nu pe aceeași ușă. Iluzia geloziei e că ar exista cineva scutit. Nu există. „Omul este născut pentru necaz, după cum scînteia este născută să zboare în sus.” Cine nu are griji de copii are alte griji, pe care nu le vezi pentru că sunt pe dinăuntru. Să invidiezi pe cineva pentru că pare fără necazuri înseamnă să-l crezi mai mult decât om.

Iar bucuria nu vine din poveri mai puține, ci din Dumnezeu în mijlocul lor. Părintele care duce greul cu Domnul alături e mai bogat decât omul liniștit care duce liniștea fără El. Nu ușurința sau greutatea vieții ne face fericiți, ci Cine e cu noi în ea.

Dacă ești părinte obosit și te-a mușcat gândul acesta, nu te osândi prea aspru, dar nici nu-l hrăni. Privește-ți copiii ca pe moștenirea pe care Domnul a încredințat-o tocmai ție. Iar dacă porți în taină durerea de a nu avea copii, să știi că Cel care a ascultat-o pe Ana te aude și pe tine și nu uită nicio lacrimă.

Pentru ceasurile de oboseală, o întrebare: dacă mâine ți s-ar lua tot ce azi numești „necaz”, l-ai da înapoi cu adevărat? Cred că, odată ce întrebarea devine reală, niciun părinte n-ar face schimbul.