Cum ne vindecăm de gelozie

Ultimul articol din seria despre gelozie. Am privit pe rând chipurile șarpelui alb. Acum despre vindecare.

Am trecut împreună, în articolele de până acum, prin chipurile geloziei: cei cu bani, cei care par liberi în păcat, cei talentați, cei populari, cei ce slujesc, cei noi care ne pot înlocui, cei fără copii, cei cu relații frumoase. Dacă ai citit cinstit, te-ai recunoscut, ca și mine, de mai multe ori decât ți-ar fi plăcut. Nu e o veste rea. E primul pas spre vindecare, pentru că nimeni nu se vindecă de o boală pe care n-o recunoaște.

Acum, la urmă, nu vreau să te las doar cu rana descoperită, ci și cu leacul. Gelozia se poate vindeca. Șarpele alb poate fi scos din inimă, nu cu o hotărâre de o seară, ci printr-o lucrare răbdătoare a lui Dumnezeu, la care trebuie să ne dăm și noi mâna. Ce am învățat eu, în pași mici și cu multe căderi, este următorul.

Mai întâi, recunoaște-o pe nume, fără s-o cosmetizezi. Cât timp îi spunem geloziei „simț al dreptății”, „observație” sau „doar o părere”, nu avem ce vindeca. Vindecarea începe când îi spui lui Dumnezeu, fără perdea: „Doamne, sunt gelos. Mă doare binele fratelui meu. Iartă-mă.” „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele.” Atât cere ca să înceapă: adevărul spus pe față.

Apoi mută-ți privirea de la mâna altuia la mâna lui Dumnezeu. Toată gelozia se hrănește din comparație. Te uiți într-o parte, la ce are vecinul, în loc să te uiți în sus, la ce ți-a dat Dumnezeu ție. Asaf s-a vindecat când „a intrat în Sfîntul Locaș” și a privit altfel. Schimbă unghiul: în loc de „de ce el și nu eu?”, întreabă „ce mi-ai dat Tu și ce vrei să fac cu ce mi-ai dat?”

Învață mulțumirea, la început chiar cu de-a sila. E leacul direct al geloziei, pentru că nu poți, în aceeași clipă, să mulțumești pentru ce ai și să suferi pentru ce n-ai. Numără-ți binecuvântările una câte una, cu voce tare. La început poate ți se pare prefăcătorie, dar inima urmează încet ce face gura cu stăruință. „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” nu e o vorbă goală, e o doctorie.

Binecuvântează-l anume pe cel pe care îl invidiezi. E leacul cel mai amar și cel mai puternic. Roagă-te cu numele lui în gură pentru fratele pe care îl pizmuiești și cere-I lui Dumnezeu să-l binecuvânteze și mai mult. „Binecuvîntați și nu blestemați.” E aproape imposibil să continui să urăști pe cineva pentru care te rogi sincer de bine. Gelozia nu rezistă la rugăciunea făcută pentru cel invidiat.

Bucură-te cu cei ce se bucură, ca o ascultare, nu ca un sentiment. „Bucurați-vă cu cei ce se bucură” e o poruncă, nu o sugestie, deci o pot împlini chiar și când nu-mi vine. Du-te la cel binecuvântat și spune-i, uitându-te în ochii lui: „mă bucur pentru tine.” Fapta merge înaintea simțirii și, în timp, o trage după ea. Am văzut de multe ori cum un cuvânt de bucurie rostit cu greu a topit, până la urmă, gheața din mine.

Adu-ți aminte ce ți-a dat Dumnezeu în Hristos. Aici e vindecarea cea mai adâncă. Gelozia spune, în fond, „nu am destul”. Dar cine a înțeles că în Hristos a primit iertarea, înfierea și cerul însuși are deja totul. „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său… cum nu ne va da toate lucrurile împreună cu El?” Cine s-a uitat bine la cruce nu mai poate spune că Dumnezeu i-a dat puțin. Și cine știe că are totul, ce să mai invidieze?

În sfârșit, privește la sfârșit, nu la clipă. Mare parte din gelozie vine din faptul că judecăm după ce se vede acum, iar acum nu e sfârșitul. Lazăr cel plin de bube a ajuns în sânul lui Avraam. Cei din urmă vor fi cei dintâi. Cine privește spre sfârșit, ca Asaf, nu mai pizmuiește clipa nimănui.

Vindecarea de gelozie nu vine dintr-o dată. E ca scoaterea unei buruieni cu rădăcină adâncă: dă iar și trebuie smulsă iar. Dar de fiecare dată când o recunoști, o mărturisești și binecuvântezi în locul ei, rădăcina slăbește. Și vine o zi, cu adevărat vine, când vezi binele fratelui tău și inima ți se bucură fără să te forțezi. Atunci vei ști că șarpele alb și-a pierdut puterea.

Îți mulțumesc că ai mers cu mine prin toată seria. N-am scris-o de la înălțime, ci dintre voi, ca un om mușcat de fiecare dintre aceste gelozii și care încă se vindecă. Te las cu o rugăciune simplă, pe care o putem face amândoi chiar acum: „Doamne, învață-mă să mă bucur de binele altuia ca de al meu. Și dă-mi ochi să văd cât de mult mi-ai dat Tu.”

Photo by Vince Fleming on Unsplash