Opinii pe titluri

Al paisprezecelea articol din seria „Rădăcini de suprafață”. Ultimul loc unde vreau să privim cum ne costă superficialitatea, unul care s-a mutat, în ultimii ani, aproape în întregime pe ecranul telefonului: felul în care gândim și ne formăm opiniile.

E seară, cineva derulează pe telefon, iar printre fotografii de familie și reclame apare un titlu care îl face să tresară: un pastor cunoscut a spus un lucru scandalos, o lege nouă amenință ceva important, un medicament obișnuit s-a dovedit periculos. Omul nostru citește titlul, se uită la imagine, parcurge primele trei comentarii, toate indignate, și simte un val de revoltă îndreptățită. În mai puțin de un minut a apăsat pe „distribuie”, a adăugat un comentariu ferm și a trimis linkul pe grupul familiei. N-a deschis articolul, n-a verificat sursa, n-a căutat ce spune cealaltă parte, și totuși, dacă l-ai întreba a doua zi, ar avea o opinie foarte clară despre subiect, apărată cu convingere.

Nu e un om rău, nici prost. E un om grăbit, obosit, care trăiește într-o lume ce îi aruncă în față sute de informații pe zi și care s-a obișnuit, ca noi toți, să judece repede. Dar tocmai aici superficialitatea devine periculoasă, pentru că o opinie formată dintr-un titlu nu rămâne o problemă privată. Ea se transmite mai departe, se înmulțește, rănește oameni, iar uneori distruge reputații care s-au construit în zeci de ani.

Cercetătorii au măsurat lucrul acesta în ultimii ani, iar rezultatele sunt neliniștitoare. Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Columbia a arătat că aproape șase din zece linkuri distribuite pe Twitter nu fuseseră niciodată deschise de cei care le distribuiau. Un alt studiu, publicat în revista Science în 2018, a urmărit aproximativ o sută douăzeci și șase de mii de știri distribuite pe aceeași rețea de câteva milioane de oameni și a găsit că știrile false se răspândesc mai repede și mai departe decât cele adevărate, în parte pentru că sunt mai surprinzătoare și ne stârnesc emoții mai puternice. Ne place să credem că suntem oameni raționali care judecă după fapte, dar de cele mai multe ori judecăm după ce ne emoționează și după ce confirmă ce credeam deja.

Cartea Proverbelor are o frază care sună ca și cum ar fi fost scrisă pentru vremea rețelelor sociale: „Omul lipsit de minte crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine la pașii lui.” Și tot în Proverbe găsesc o observație pe care o consider una dintre cele mai înțelepte reguli de judecată din toată Scriptura: „Cel dintâi care vorbește în pricina lui pare că are dreptate, dar vine celălalt și-l ia la cercetare.” Prima versiune a unei povești pare aproape întotdeauna convingătoare. Abia după ce o auzi și pe a doua îți dai seama cât de multe lipseau din prima.

În Faptele Apostolilor e o scenă pe care am îndrăgit-o tocmai din cauza acestei teme. Pavel și Sila ajung în Bereea, după ce fuseseră alungați din Tesalonic, și predică în sinagogă. Luca spune despre iudeii de acolo că „aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic” și explică imediat de ce: „au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este așa”. Mi se pare foarte frumos că nobilimea lor nu stă în faptul că erau sceptici sau, dimpotrivă, credeau orice, ci în faptul că primeau cu bucurie și verificau cu răbdare. Nici măcar pe apostolul Pavel nu l-au crezut pe cuvânt înainte să deschidă Scripturile.

Cred că pentru noi, cei din biserică, lecția aceasta are o greutate în plus. Suntem chemați să fim oamenii adevărului, iar Legea lui Moise spunea foarte limpede: „Să nu răspândești zvonuri mincinoase.” Un creștin care distribuie fără să verifice, chiar și cu cele mai bune intenții, poate deveni, fără să vrea, un purtător de minciuni. Iar comunitățile noastre sunt, din păcate, adesea locurile unde zvonurile circulă cel mai repede, despre un frate care ar fi făcut ceva, despre o familie care ar avea probleme, despre un pastor care ar fi spus ceva greșit. Ne place să credem că suntem bine informați, când de fapt am auzit doar prima versiune a poveștii.

Superficialitatea în gândire ne face manipulabili, iar asta e poate cel mai grav lucru pe care vreau să-l spun aici. Cine își formează opiniile din titluri poate fi condus aproape oriunde de cine scrie titlurile. Nu e nevoie să-l minți de-a dreptul, ajunge să-i arăți doar o parte din adevăr, la momentul potrivit, cu emoția potrivită. Am văzut oameni credincioși, serioși, care s-au certat cu frații lor de credință din cauza unor lucruri pe care nu le studiaseră niciodată, doar pentru că algoritmul le arătase, zi de zi, o singură față a lucrurilor. Apostolul Pavel le scria tesalonicenilor: „Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.” Nu le cere să respingă totul și nici să accepte totul, ci să cerceteze, iar cercetarea cere timp, răbdare și, uneori, curajul de a recunoaște că nu știm destul ca să avem o opinie. E una dintre cele mai sănătoase fraze pe care le poate rosti un om: „Nu știu suficient despre asta ca să am o părere fermă.”

Uneori ajută câteva întrebări simple, pe care le putem pune înainte de a crede sau de a distribui ceva. Cine a scris asta și ce știu despre el? Când s-a întâmplat, azi sau acum cinci ani? Ce spune sursa originală, nu doar rezumatul de pe Facebook? Ce spune cel despre care se vorbește? Și, poate cea mai incomodă întrebare, de ce îmi place atât de mult să cred lucrul acesta? De multe ori, răspunsul la ultima întrebare ne spune mai mult despre noi decât despre știre.

Nu cred că soluția e să ne izolăm de informații sau să devenim bănuitori față de orice. Soluția e să încetinim, să coborâm de la titlu la articol, de la articol la sursă, de la o singură voce la mai multe voci, și să ne lăsăm judecata să se formeze încet, ca un pom care își face rădăcini înainte să dea rod.

Pasul mic de săptămâna aceasta e o regulă simplă pe care ți-o poți impune pentru șapte zile. Înainte să distribui ceva sau să-ți formezi o opinie fermă despre un subiect, citește sursa întreagă, nu doar titlul, apoi caută măcar o voce serioasă care spune altceva. Abia după aceea decide dacă mai vrei să distribui. Vei constata, probabil, că de multe ori nu mai vrei.

Te las cu o intrebare pentru meditare: ce opinie fermă am despre ceva ce n-am studiat cu adevărat?

Dacă găsești una, nu e o rușine, e un început de înțelepciune.

Doamne, iartă-mă pentru toate cuvintele pe care le-am dat mai departe fără să știu dacă sunt adevărate. Dă-mi inima bereenilor, care primeau cu bucurie și cercetau cu răbdare, și învață-mă să tac acolo unde nu știu.

Photo by Jonas Leupe on Unsplash