Anul acesta am discutat cu mai multe persoane referitor la anumite obiceiuri rele şi la renunţarea la acestea, dar şi cu privire la anumite obiceiuri bune care ar trebui începute considerându-se benefice şi necesare. Multe din aceste discuţii se terminau sau începeau cu afirmaţia: „Eu, dacă vreau, pot să mă las de…”. Afirmaţia aceasta m-a pus pe gânduri de multe ori pentru că aproape de fiecare dată când am discutat cu alcoolici, fumători, drogaţi, obezi, dezorganizaţi, dependenţi de pornografie şi alţii am primit răspunsul acesta.
Cât de adevărat este că o persoană prinsă de diferite patimi mai poate „dacă vrea”? Cât de liberă mai este mintea unei astfel de persoane să mai vrea? Ce anume ar trebui să se întâmple ca să convingă o astfel de persoană să vrea? Cei mai mulţi alcoolici continuă cu alcoolul chiar şi când medicul le spune că au ciroză, sunt în patul de spital din cauza alcoolului şi tot nu se declanşează acel „dacă vreau, pot”. Mulţi dintre fumători când sunt internaţi la TBC şi doctorul le spune să nu mai fumeze că deja plămânii sunt distruşi, merg în baie să mai tragă câte o ţigară. Multe persoane care au dat în patima mâncatului excesiv primesc avertizarea de la medic că inima le e învelită în grăsime dar tot nu se declanşează acel „dacă vreau, pot”. La fel şi cu persoanele dezorganizate, cu cele care muncesc în exces şi cu orice categorie de „patimi”.