Eu, dacă vreau, pot să mă las…

Anul acesta am discutat cu mai multe persoane referitor la anumite obiceiuri rele şi la renunţarea la acestea, dar şi cu privire la anumite obiceiuri bune care ar trebui începute considerându-se benefice şi necesare. Multe din aceste discuţii se terminau sau începeau cu afirmaţia: „Eu, dacă vreau, pot să mă las de…”. Afirmaţia aceasta m-a pus pe gânduri de multe ori pentru că aproape de fiecare dată când am discutat cu alcoolici, fumători, drogaţi, obezi, dezorganizaţi, dependenţi de pornografie şi alţii am primit răspunsul acesta.

Cât de adevărat este că o persoană prinsă de diferite patimi mai poate „dacă vrea”? Cât de liberă mai este mintea unei astfel de persoane să mai vrea? Ce anume ar trebui să se întâmple ca să convingă o astfel de persoană să vrea? Cei mai mulţi alcoolici continuă cu alcoolul chiar şi când medicul le spune că au ciroză, sunt în patul de spital din cauza alcoolului şi tot nu se declanşează acel „dacă vreau, pot”. Mulţi dintre fumători când sunt internaţi la TBC şi doctorul le spune să nu mai fumeze că deja plămânii sunt distruşi, merg în baie să mai tragă câte o ţigară. Multe persoane care au dat în patima mâncatului excesiv primesc avertizarea de la medic că inima le e învelită în grăsime dar tot nu se declanşează acel „dacă vreau, pot”. La fel şi cu persoanele dezorganizate, cu cele care muncesc în exces şi cu orice categorie de „patimi”.

O categorie aparte în acest exemplu este cel al oamenilor care trăiesc în anumite păcate. Nu doar la excesele fizice menţionate mai sus e folosită păcăleala asta ci şi la altele cum ar fi trăirea în curvie, trăirea imorală şi trăirea în depărtare de Dumnezeu. Am discutat şi cu oameni care au fost de acord că trebuie să se împace cu Dumnezeu, oameni care ştiau sigur unde ajung dacă nu fac asta, dar care totuşi se amăgeau spunând că ei pot şi că o vor face ceva mai încolo.

Mare dreptate avea Ieremia când spunea: „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” Deşi pericolul este iminent, deşi omul conştientizează foarte bine ce se întâmplă şi ce se va întâmpla cu el, deşi ştie exemple similare, deşi se simte rău, vede răul prezent în viaţa sa totuşi inima îl amăgeşte că dacă vrea, poate focalizând pe putinţă nu pe vrere. În acest fel, oameni de genul acesta devin aproape imposibil de tratat, nu pentru că patima lor este aşa de puternică ci pentru că ei se amăgesc. Ştiu mulţi soţi cărora le-am prezentat o altă viaţă de familie, una fericită, frumoasă, cu pace şi linişte, cu iubire, curăţie şi armonie şi cărora le-a plăcut tare o asemenea viaţă dar care nu au dorit „să vrea” atunci.

Ce îi face pe oameni să nu vrea încă dacă nu Satan prin păcat? Atâta vreme cât vede clar beneficiile şi experimentează durerea păcatului său şi nu vrea, înseamnă că ceva îl ţine legat pe om şi acel ceva nu poate fi decât păcatul. Fie că vorbim de păcatul propriu al acelui om, fie că vorbim de cel al familiei sale sau de cel al abuzatorului său, vorbim de păcat. Unii oameni sunt prizonieri  ai patimilor şi trebuie să fie eliberaţi din afară, dar amăgirea că pot dacă vor, nu îi lasă să apuce mâna întinsă spre ei, fie că e vorba de oameni ai lui Dumnezeu fie că e vorba de specialişti în adicţiile lor, ei nu vor să fie ajutaţi pe motiv că ei pot dacă vor.

Realitatea e că, nu, oamenii nu pot să-şi rezolve singuri problema păcatelor, oamenii au nevoie de intervenţia lui Dumnezeu pentru a rezolva problema aceasta, nu le stă nicicum în puterile lor sau în vrerea lor eliberarea de păcat. Când păcatul alterează atunci e contaminat tot, inclusiv vrerea. Rămâne  o dorinţă, dar va fi altfel dar fără putinţă, pentru că toată puterea în lupta cu păcatul vine de la Cel care a biruit moartea şi păcatul. Noi oamenii suntem pervertiţi în întregime, nu este nici o particulă din fiinţa noastră necontaminată de păcat, deci nu avem de unde să avem vreri bune. În acest sens Pavel ne spune „când vreau să fac binele, răul este lipit de mine”

A dori nu este egal cu a vrea. Multe persoane cred că este de ajuns să dorească un lucru sau o situaţie. În cazul de faţă există oameni alcoolici care ar dori să fie pace în casa lor, să fie şi ei respectaţi şi vorbiţi de bine dar nu vor neapărat asta. Le place ideea dar nu sunt gata să şi plătească preţul. Când vorbim de dorinţă ea nu implică decât visare, fantezie. Când vorbim însă de vrere implică şi costuri, costul drumului până la ajungerea la punctul dorit.

Aşadar oamenii care sunt cuprinşi de diferite patimi au mare nevoie de intervenţie din exterior. Oamenii care au obiceiul să spună în patima lor „dacă vreau, pot” ar trebui să spună de fapt ceea ce leprosul a spus Domnului Isus: „Doamne dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Multe lucruri pot fi făcute de oameni, pot fi îmbunătăţite de oameni, pot fi perfectate de oameni, dar în privinţa păcatului este nevoie de intervenţia directă a lui Dumnezeu.

Cred că toate viciile din lume sunt vindecabile prin intervenţia lui Dumnezeu. Pentru unii ar însemna minunea minunilor dar Dumnezeu poate face minuni cu viaţa şi în viaţa oricărui om. Fie că e un mincinos sau un criminal. El poate da vindecare celor care vin cu neputinţele la El şi cer vindecare. Nu te mai amăgi singur că poţi, pentru că nu poţi, dacă puteai te lăsai de multă vreme de patima ta. Acceptă ajutorul lui Dumnezeu fie că este direct sau prin oameni  cu teamă de El. De ce să rămâi în păcat, durere, boală când lucrurile se pot schimba. De ce să provoci atâta suferinţă în jurul tău când poţi deveni o binecuvântare? Vino degrabă la Dumnezeu şi el te va vindeca.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.