Una din marile mele probleme, care mi-a dat bătăi de cap de-a lungul timpului și care nici la vârsta asta nu mă face să mă simt bine, este tocmai felul în care eu profețesc despre mine. Astăzi aleg să vă spun și vouă despre pericolul unor astfel de profeții sau de ce nu, despre binecuvântarea unor profeții bune.
Vedeți voi, eu am fost învățat în perioada copilăriei mele să gândesc negativ, pesimist și acuzator la adresa mea. Asta s-a făcut în biserică și acasă. Probabil asta s-a întâmplat cu mulți dintre voi. Predici axate 95% pe acuze, pe necesitatea uciderii firii, pe amenințarea cu iadul, pe amenințarea rămânerii pe pământ, pe amenințarea chinului, pe scoaterea în evidență a neputinței, fără a primi variante și alte feluri de mesaje negativiste și demoralizatoare. Să nu credeți că vin acum cu o evanghelie a momentului (cei care îşi predau viața apoi trăiesc cum vor), nu, vin cu precizarea că am fost instruiți să gândim negativ.
De la a gândi negativ, acuzativ, distructiv, următorul pas este să vorbești în aceeași manieră. Adică, transpui în vorbe stilul pe care l-ai dobândit. Asta face pe mulți să fie foarte critici cu alții, pentru că ei se simt mici sau în destul de multe cazuri unii, mai ales introvertiţii, devenim profeții dezastrului pentru noi înșine.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.