Unii din voi se gândesc la blestem ca la o formulă rostită, în care anumite cuvinte încărcate de ”urări” negative ies din gura unui om, având ca destinație un alt om. Ne închipuim adesea că a blestema, înseamnă ceva făcut cu intenție clară, cu dorință și care pornește din ură față de persoana blestemată. Ne închipuim blestemul ca pe ceva auzibil și ca pe ceva care are efect imediat în viața celui blestemat. În realitate vreau să vă arăt azi că lucrurile nu stau chiar așa și voi sublinia necesitatea schimbării de optică.
Blestemul, conform DEX-ului, dacă poate fi credibil în acest domeniu înseamnă: ”1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; imprecație. 2) Cuvinte prin care se invocă abaterea unei nenorociri asupra cuiva; imprecație; maledicție. 3) Rău fatal, pus pe seama furiei divine, care se pare că planează în permanență deasupra cuiva; maledicție. /v. a blestema” Dar ce ar spune Scriptura despre asta?
