Mă voi referi în această meditare în deosebi la viața spirituală și la viața bisericii locale. Se știe că cei ce vor să evolueze, să realizeze ceva, trebuie să părăsească zona de confort. Dacă rămânem la căldurică, nu vom putea niciodată ajunge departe. Fiecare are vise, speranțe, idealuri și ne dorim să le atingem, dar numai cei ce părăsesc zona de confort au șanse. Ceilalți se vor resemna sau se vor văicări toată viața că e greu, că ceilalți nu îi ajută, că autoritățile nu îi susțin, că din cauza nevestei sau au bărbatului și-a ratat viața și alte plângeri în care devenim experți.
Pe plan religios, iar ne împărțim în două la atitudini. O grupă majoră e cea a temerarilor, oameni care își asumă rușinea, riscul de a fi vorbiți de rău, riscul de a suporta consecințe, părăsesc locul natal sau renunță din ale lor pentru lucrare. Acești oameni reușesc să contribuie la lucrare, încadrându-se în expresia ”lucrători împreună cu Dumnezeu”. Cealaltă categorie este cea a celor cărora confortul le place mai mult. Acești oameni de regulă sunt bisericoși, respectă programele bisericii, nu lipsesc, sancționează repede și drastic orice schimbare de program, stil, oră, decor, sunet sau cântare. Ei vor ca lucrurile să fie normale, ca și până acum. Orice schimbare este o abatere de la calea credinței adevărate, ”moștenite de la străbuni” sau de la înaintași, chiar dacă nu se referă la doctrină, ci doar la culoarea sau poziția amvonului.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.