Unul din aspectele prezente la aproape fiecare caz de consiliere este ascunderea adevărului de către client. Când nu ai toate datele problemei sau când eşti dus pe piste greşite, pierzi ca terapeut mult timp până ajungi să atingi adevărata problemă. Experienţa în consiliere îţi oferă după o vreme ceva abilităţi în plus în a dejuca pistele false, însă tot rămâne un risc destul de mare să mergi pe lângă problemă o perioadă mare de timp.
Oamenii nu ascund întotdeauna problema intenţionat. De fapt, cele mai multe ascunzişuri intenţionate sunt în primele şedinţe până se construieşte o relaţie de încredere terapeut-client, dar unele probleme sunt pur şi simplu ascunse în trecut. Unele aspecte au fost aşa de dureroase încât mintea le-a împachetat bine şi le-a ferecat din dorinţa de a evita suferinţa (lucru întâmplat frecvent la abuzuri fizice, sexuale, emoţionale). În cazurile abuzurilor sexuale de exemplu, care de regulă sunt făcute de apropiaţi, creierul omenesc nu are capacitatea de fiecare dată să găsească o logică la ce s-a întâmplat, pentru că o persoană dragă, de încredere, ajunge să abuzeze. Asta e greu de înţeles aşa că unele din trăiri sau amintirea acelui episod cu totul este „aruncată” undeva în inconştient din dorinţa de a reduce sau elimina suferinţa. În asemenea cazuri clientul însuşi are probleme în a stabili adevărul pentru că informaţia nu este accesibilă.