Acum câteva luni, discutam cu o doamnă, care venise pentru probleme în căsnicie la consiliere. Relaţia cu soţul ajunsese în mare impas „tocmai când se realizaseră şi ei”. După o perioadă intensă de muncă, de afaceri, de investiţii, „când să se bucure şi ei doi de toate” nu mai avea cine. Relaţia pur şi simplu nu mai mergea. Problema era că, lăcomia, le-a distras atenţia de la relaţie, iar aceasta s-a erodat datorită neglijării ei. Nu s-au înşelat unul pe altul dar soţul nu o mai voia. Erau căsătoriţi doar pe acte şi el, care iniţial era foarte tandru şi romantic, devenise total apatic şi neimplicat. Investirea in bunurile materiale, în bunăstare, a ruinat tot ceea ce iniţial o atrăsese pe soţia sa la el. Tot ce era mai frumos din el, se stinsese şi din păcate nu am putut nici eu să mai ajut cu nimic. Acum trăiesc doar de convenienţă. Poate Dumnezeu va face un miracol în cazul acesta.
În cazul lor, lăcomia soţiei, dorinţa ei de a avea ca alţii, de a avea tot ce i-a lipsit în copilărie, de a realiza siguranţa întregii vieţi în câţiva ani, a dus la distrugere. În cele din urmă a realizat că: „mai bine rămâneam aşa cum am fost, era mult mai bine în sărăcie dar cu soţ, decât în bogăţie fără el”. Sărăcia însemnând o viaţă decentă în opinia mea. Teoretic, doamna a dorit ceva bun, un viitor sigur şi confortabil, însă dacă pentru asta, ajungi să neglijezi alte aspecte ale vieţii deja vorbim de lăcomie.