Problema creșterii spirituale este foarte spinoasă. Mulți creștini se nasc, dar puțini din ei cresc. Motivele „necreșterii” sunt variate și voi enumera câteva astăzi. Oricare ar fi motivele, ele țin creștinul într-un rahitism crunt care îl fac să aibă nevoie de lapte și la vârste la care trebuia „să se lupte cu ursul”. Asta dă o mare moleșeală a individului, familiei sale și implicit a bisericii locale în societate.
Pavel surprinde acest aspect în scrisoare către cei din Corint cărora a trebuit să li se adreseze „ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos”. Mai mult, ca să înțelegem situație le scrie: „V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteați suferi; și nici acum chiar nu le puteți suferi”.