”Una din cele mai mari bucurii ale acestei vieți este prietenia și una din bucuriile prieteniei este de a avea cui încredința o taină” spunea Alessandro Francesco Manzoni și cred că avea mare dreptate. Mare câștig este pentru cineva să găsească un om de încredere, cu care să poată discuta bucuriile și necazurile, fără teama că va fi deconspirat, bârfit sau judecat greșit.
De obicei, căutăm să ne asociem cu oameni de încredere, cu oameni cărora să le putem spune din durerile sau bucuriile noastre, însă și prieteniile sunt de diferite intensități. Deși, de regulă, avem mai mulți prieteni, nu le spunem aceleași lucruri, la unii le încredințăm ”chestii mai ușoare” la alții unele ”mai grele” și rar găsim oameni cărora să le spunem și cele mai adânci zbateri ale sufletului. Pentru a putea mărturisi așa ceva, e nevoie de o relație încercată și probată, este nevoie de un timp de construcție și cum prieteniile țin tot mai puțin, în multe cazuri, chiar problemele cele mai adânci nu avem cui le spune.
Scriptura nu vorbește în termenii cei mai plăcuți despre prieteni. De regulă, există avertizări cu privire la pericolele prieteniilor. Iată câteva referiri la prieteni: ” Nu crede pe un prieten”, ”Fiecare să se păzească de prietenul lui, şi să nu se încreadă în nici unul din fraţii săi; căci orice frate caută să înşele, şi orice prieten umblă cu bârfeli”, ” Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui” și mai există referințe negative.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.