”Una din cele mai mari bucurii ale acestei vieți este prietenia și una din bucuriile prieteniei este de a avea cui încredința o taină” spunea Alessandro Francesco Manzoni și cred că avea mare dreptate. Mare câștig este pentru cineva să găsească un om de încredere, cu care să poată discuta bucuriile și necazurile, fără teama că va fi deconspirat, bârfit sau judecat greșit.
De obicei, căutăm să ne asociem cu oameni de încredere, cu oameni cărora să le putem spune din durerile sau bucuriile noastre, însă și prieteniile sunt de diferite intensități. Deși, de regulă, avem mai mulți prieteni, nu le spunem aceleași lucruri, la unii le încredințăm ”chestii mai ușoare” la alții unele ”mai grele” și rar găsim oameni cărora să le spunem și cele mai adânci zbateri ale sufletului. Pentru a putea mărturisi așa ceva, e nevoie de o relație încercată și probată, este nevoie de un timp de construcție și cum prieteniile țin tot mai puțin, în multe cazuri, chiar problemele cele mai adânci nu avem cui le spune.
Scriptura nu vorbește în termenii cei mai plăcuți despre prieteni. De regulă, există avertizări cu privire la pericolele prieteniilor. Iată câteva referiri la prieteni: ” Nu crede pe un prieten”, ”Fiecare să se păzească de prietenul lui, şi să nu se încreadă în nici unul din fraţii săi; căci orice frate caută să înşele, şi orice prieten umblă cu bârfeli”, ” Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui” și mai există referințe negative.
Pe baza acestor referințe și a rănilor suferite din prietenii dezbinate, oamenii sunt tentați să o dea în super spiritual, izolându-se și pretinzând că Domnul le este singurul prieten. O extremă destul de neplăcută aș zice, pentru că, relația cu Domnul nu este una sănătoasă ci una ”de nevoie”. Desigur, nu este cel mai rău scenariu posibil, dar nici nu este cea mai bună variantă. Noi oamenii avem o capacitate extraordinară de a îi răni pe alți oameni. Uneori ”reușim” asta având toate intențiile bune, nouă ni s-a întâmplat recent. In asemenea circumstanțe, ne este mai ușor să ne refugiem ”in Domnul”, decât să suportăm durerea și mai apoi efortul relegării relației. Nu e deloc o variantă rea asta, însă e destul de neproductivă. Cu timpul ne vom izola tot mai mult ”in Domnul” și devine un mod de viață nesănătos.
Totuși, Scriptura ne spune și lucruri frumoase despre prietenie. În cartea Proverbelor, alături de avertizări citim și lucruri plăcute. Iată câteva din ele: ” Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate”,” Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci Sunt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten”,”Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui” dar mai găsim referințe în Biblie.
Se cade oare să super spiritualizăm? Putem suplini rolul prietenilor cu Dumnezeu? Este corect asta? Personal cred că prietenii își au rolul lor în viața noastră. Lipsa lor din cauze obiective este de înțeles și Dumnezeu poate deveni un refugiu corect în acea situație. Totuși, dacă îl folosim pe Dumnezeu ca paravan al lipsei noastre de chef, dacă îl folosim ca ”alternativa cea mai ieftină”, atunci nu este în regulă.
O prietenie implică efort, muncă, riscuri, durere uneori, dar este benefică pentru noi ca ființe sociale. Prietenia cu Dumnezeu își are locul și rolul ei și e neapărată trebuință, dar folosirea acelei prietenii ca refugiu din fața oamenilor este abuzivă. E greu să găsești prieteni de încredere. E greu să construiești relații care să ducă la o așa apropiere încât să poată fi mărturisite durerile sufletești adânci, dar este benefică o astfel de relație. Cred că ne depărtăm tare de conceptul de prietenie. Mediul online ne redefinește termenul și redefinirea nu e tocmai potrivită. Ajungem să zicem prieteni la oameni pe care nu i-am văzut niciodată. Ajungem să ne ”împrietenim” și să ne ”desprietenim” cu un clic. Ajungem să avem dificultăți în a lega relații adevărate, reale, trainice și asta ne va costa scump. Ne va costa ca sănătate trupească și mintală.
Alternativa este să investim în relații nevirtuale, în relații cu oamenii de lângă noi. Doar așa și numai așa poate crește gradul de încredere și de comunicare în aşa fel încât să ne putem fi de ajutor unii altora.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Unele aspecte poate chiar nu trebuie sa le spui nimanui. Cine spune ca trebuie sa iti pui pe tava toate adancimile sufletului tau?
„Na va costa ca sănătate trupească și mintală.” – asta e alta greseala.
Nu e vorba de a pune pe tava TOATE adâncimile sufletului, ci de a construi relații benefice nouă și celor din jurul nostru.
Exemplificare: Stiu zeci, daca nu sute de bărbați care se luptă cu pornografia și nu au cui spune. In astfel de situații, o prietenie corectă, ar putea fi factorul salvator, ar putea fi mâna prin care Dumnezeu să lucreze la eliberare.