Cine este iute la mânie face prostii, şi omul plin de răutate se face urât. Proverbe 14:17
Nu despre mânie încerc să scriu astăzi deşi face parte din ceea ce vreau să evidenţiez. Vreau să vorbesc despre monştri. Da ai citit bine despre monştri. E o temă foarte comună de discuţie astăzi, este foarte răspândită şi trăită. Monştrii ne afectează viaţa pe foarte multe nivele, fac parte din cotidian, sunt duşi la şcoală, serviciu, sunt aduşi acasă sau la biserică. Monştrii sunt vizibili sau invizibili, unii se manifestă din plin oriunde au ocazia, alţii sunt discreţi şi trebuie să ai fineţe să îi observi dar sunt prezenţi.
Ne confruntăm cu monştrii de când suntem mici sub două aspecte. Primul dintre ele este legat de interiorul nostru iar celălalt e gata să intre când monstrul din interior deschide uşa. Aţi văzut vreodată copii răsfăţaţi care se izbesc pe jos, care trântesc, lovesc părinţii, zbiară şi se manifestă de parcă îşi pierd toată inocenţa? Eu am văzut de mai multe ori şi vreau să vă spun că nu doar că au creat disconfort şi pagubă şi ruşine ci s-au manifestat ca mici monstruleţi dar agresivi. Ceva din interior ieşea la iveală, ceva ce stătea într-o stare pasivă a fost provocat să reacţioneze şi a făcut dezastru.
Aţi avut ocazia să faceţi faţă unor izbucniri de mânie ale celor din jur? Când persoana nu mai este de recunoscut, când face praf tot ce a construit până atunci în domeniul relaţiilor, când trânteşte şi sparge tot ce prinde? Eu am văzut oameni pe care i-am ştiut din totdeauna într-un anumit fel şi de care am fost speriat la un moment dat datorită monştrilor din ei.