Cine este iute la mânie face prostii, şi omul plin de răutate se face urât. Proverbe 14:17
Nu despre mânie încerc să scriu astăzi deşi face parte din ceea ce vreau să evidenţiez. Vreau să vorbesc despre monştri. Da ai citit bine despre monştri. E o temă foarte comună de discuţie astăzi, este foarte răspândită şi trăită. Monştrii ne afectează viaţa pe foarte multe nivele, fac parte din cotidian, sunt duşi la şcoală, serviciu, sunt aduşi acasă sau la biserică. Monştrii sunt vizibili sau invizibili, unii se manifestă din plin oriunde au ocazia, alţii sunt discreţi şi trebuie să ai fineţe să îi observi dar sunt prezenţi.
Ne confruntăm cu monştrii de când suntem mici sub două aspecte. Primul dintre ele este legat de interiorul nostru iar celălalt e gata să intre când monstrul din interior deschide uşa. Aţi văzut vreodată copii răsfăţaţi care se izbesc pe jos, care trântesc, lovesc părinţii, zbiară şi se manifestă de parcă îşi pierd toată inocenţa? Eu am văzut de mai multe ori şi vreau să vă spun că nu doar că au creat disconfort şi pagubă şi ruşine ci s-au manifestat ca mici monstruleţi dar agresivi. Ceva din interior ieşea la iveală, ceva ce stătea într-o stare pasivă a fost provocat să reacţioneze şi a făcut dezastru.
Aţi avut ocazia să faceţi faţă unor izbucniri de mânie ale celor din jur? Când persoana nu mai este de recunoscut, când face praf tot ce a construit până atunci în domeniul relaţiilor, când trânteşte şi sparge tot ce prinde? Eu am văzut oameni pe care i-am ştiut din totdeauna într-un anumit fel şi de care am fost speriat la un moment dat datorită monştrilor din ei.
De obicei monştrii sunt fiinţe mitologice urâte care au în componenţă organe de la diferite animale şi de la om, sunt un fel de umanoizi deformaţi dar cu puteri extraordinare şi cu aspect urât care inspiră groază. Ei bine mulţi oameni când dau drumul monştrilor din interior ajung de temut. Inspiră groază şi nu sunt plăcuţi nimănui.
Vă amintiţi de Cain şi Abel? Doi fraţi, fiecare cu ocupaţia sa, o lume nouă, la începutul existenţei sale aduc jertfă lui Dumnezeu. Datorită poziţionării lui Dumnezeu faţă de jertfă în Cain se trezeşte monstrul şi ucide. De unde a văzut asta? Nu găsim nimic de crime până aici în biblie şi totuşi ceva l-a înfuriat atât de tare că monstrul s-a trezit şi a ucis. De unde apăruse acel monstru?
Mergem un pas mai departe: Vă amintiţi de Saul când David este adus să îi cânte ca monştrii din el să se liniştească? Vă amintiţi de incidentul când monstrul din el a vrut să îl pironească cu suliţa de perete? Saul era un om ales de Dumnezeu să fie împărat dar lepădat la un moment dat, făcuse lucrarea lui Dumnezeu şi totuşi monştrii s-au manifestat din plin în viaţa sa.
Aţi auzit de cazuri în care monştrii violează propriile fiice sau tinere de pe stradă? Dar de cazuri în care monştrii vin acasă şi sparg, bat, trântesc şi demolează? Dar despre monştri care devastează prin parcuri, şcoli, spaţii publice? Dar despre monştri care ucid fără milă? Sigur aţi auzit dar mai sunt şi monştri despre care nu ştiţi nimic sau foarte puţine. Despre monstrul cu chip de ban ştiţi? Acesta face orice pentru bogăţie şi pentru a strânge. Despre monstrul cu chip de mândrie ştiţi? Acesta calcă pe alţii, dărâma încet şi tacticos pe oricine se ridică mai presus de el. Dar de monstrul religios ştiţi? Acesta pozează în evlavios ca să manipuleze oamenii. Mai sunt monştri de multe feluri dar nu îi ştim pe toţi.
Cred că deja intuiţi de unde vin monştrii. Dragilor monştrii sunt născuţi din păcat. La Cain de exemplu nu avusese un model sau un precedent şi totuşi ieşise din el un monstru, la Saul se specifică că era chinuit de un duh. Păcatul din noi naşte monştri, păcatul ne face să ne manifestăm necontrolat, violent în pagubă altora, rănindu-i sau ucigându-i fără milă.
Problema majoră, înspăimântătoare, pe care o observ este o încurajare pe care o primim în zilele noastre de a ne lăsa monstrul din noi să se manifeste. Suntem îndemnaţi de la vârste fragede că considerăm monştrii nişte fiinţe simpatice care trebuiesc privite cu indulgenţă şi înţelegere. Suntem chiar obligaţi să suportăm fără să intervenim monştrii din ceilalţi ba chiar să îi hrănim. Vă dau un exemplu: Dacă monstruleţul din copilul tău începe să se manifeste în magazin să îi cumperi o jucărie, se trânteşte, zbiară, trage de pe rafturi, face scandal ştiai că nu ai voie să îl urecheşti sau să îi aplici o palmă la fund? Nu, nu ai voie, trebuie să îi asişti tot spectacolul şi să îi cumperi jucăria şi să plăteşti şi paguba şi să tragi şi ruşinea. O să pun la final un clip în acest sens e făcut ca reclamă la prezervative dar arată cel mai bine ce vreau să spun. Nu ai voie să aplici ce spune Biblie că monştrii nu se împacă deloc cu Biblia, lor nu le place să fie supuşi. Biblia ne spune: Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor. Proverbe 23:13 Dacă mergem la un nivel superior şi vorbim de adulţi lucrurile se complică şi mai tare.
Totuşi aproape toate desenele animate au monştri cei mai mulţi dintre ei simpatici şi drăgălaşi, vrăjitoarele cele rele au fost transformate în personaje amuzante, monştrii cei mai înfricoşaţi au devenit simpatici peste noapte, dracii au devenit prieteni de nădejde şi exemple mai sunt. Nu pot să nu observ o educare în a accepta monştrii şi a îi face parte din viaţa noastră. Toate reclamele instigă la exprimarea instinctelor din noi, la exprimarea păcatului, la a nu îţi pune bariere şi ne dau apă de ploaie cu reclame de genul: Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi. Ce ciudat e că face pauză la un film tot cu crime şi sânge ca să îţi aducă aminte că zahărul poate fi periculos pentru tine. Sau întrerupe un film pornografic ca să te avertizeze că dacă nu bei cel puţin doi litri de apă pe zi ai putea fi în pericol. Aşa e că sunt drăguţi? E ca şi cum te-ar ucide cu un cuţit dar din când în când te mângâie drăgăstos pe creştet. Da ei stârnesc monştrii din noi şi aceştia au deschis uşa pentru alţii.
Nu vă lăsaţi copiii la televizor că monştrii din ei vor deveni puternici şi când se vor manifesta nu veţi avea voie să vă opuneţi. Nu staţi la televizor că deschideţi poarta monştrilor şi nu vă veţi putea opune.
Hristos, doar el este soluţia pentru monstrul sau monştrii din noi. Nu vom putea să le facem faţă prin puterile noastre, ne vor trânti, ne vor purta cum vor. Aceştia trebuiesc legaţi pentru totdeauna şi doar Hristos poate face asta. Mergeţi la El cu orice manifestare a monstrului din voi, El îi ştie leacul. Nu vă lăsaţi călăuziţi decât de Duhul lui Dumnezeu.
Iată filmuleţul.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.