Dacă are omul ca fiinţă vreo nevoie mare, uriaşă, capitală în zilele noastre, aceea e tocmai nevoia de a fi iubit corect şi deplin. Dumnezeu a văzut foarte bine această nevoie şi a venit spre noi să o împlinească şi să ne transforme şi pe noi în oameni care iubesc corect şi care se lasă iubiţi. Iubirea lui Dumnezeu este singura iubire corectă şi neegoistă care ar trebui să ne inspire ca model, dar care ar trebui şi să fie adoptată, acceptată de noi pentru a ne simţi într-adevăr iubiţi. Aşa cum scriam acum două zile iubirea omenească, cea lăudată, cântată, desenată, arătată este pervertită şi foarte puternic sexualizată şi golită de conţinut, dar şi oamenii, pentru că au trăit o perioadă cu iubiri surogat nu mai ştiu, nu mai vor, nu mai pot, să se lase iubiţi.
În ultima meditare abordam motivele pentru care oamenii nu sunt „iubibili” şi ce anume pune piedici ca oamenii să primească iubirea celor din jur. Pentru că nu e totul să ai nevoie de iubire, mai trebuie să te şi laşi iubit. Noi oamenii, datorită trăirii în iubiri omeneşti otrăvite, credem că noi trebuie să fim iubiţi aşa cum suntem şi pretenţia asta o ridicăm la rang de scop al vieţii. În realitate este o concepţie greşită despre iubire. Pe mine personal iubirea soţiei mele m-a transformat aproape în întregime, nu mai sunt aproape deloc acela dinainte de căsătorie, dar am fost gata întotdeauna să mă schimb, chiar dacă uneori a fost extraordinar de greu. Acum sunt schimbat mult şi încă mai am de lucru. Eu cred că „am datoria” să mă las iubit, altfel, soţia mea va avea o muncă colosală, bătălii nedrepte, consum mare de energie şi emoţie ori eu sunt chemat să o iubesc la rându-mi şi deci să fac să îi fie mai bine, mai uşor.
