În fiecare an, pe 16 noiembrie, se serbează ziua internaţională a toleranţei. Anul acesta gândurile „mi-au fugit” la acest termen atât de „la modă” şi care a devenit un fel de virtute, de distincţie, care poate aduce simpatie, voturi şi care invocată, poate şterge greşeli şi ilegalităţi chiar. Până la urmă ce este această toleranţă şi de ce noi creştinii ar trebui să fim toleranţi?
Să ai curajul, indiferent de religie, să fii intolerant este un act de mare curaj şi mare nebunie în acelaşi timp. Dacă îndrăzneşti să vorbeşti împotriva vreunei minorităţi sexuale de exemplu, e un fel de aşezarea în faţa trăsnetului. Toţi vor arăta cu degetul spre tine şi te vor condamna. Intoleranţa nu este tolerată şi este considerată unul din cele mai grave „păcate” moderne. Mai mult, multe biserici şi lideri religioşi dau o luptă continuă între a fi toleranţi şi a nu fi, cât şi până unde pot tolera. Bisericile „înguste” „netolerante” sunt părăsite repede şi au tot mai mulţi adepţi cele tolerante, cele în care regulile sunt „dilatate”, cele în care barierele sunt coborâte, cele în care anumite păcate atât de comune sunt trecute cu vederea.
Mai mult, toleranţa asta îi este impusă şi lui Dumnezeu. Prin primăvară, dacă nu mă înşel prin mai, un mare lider religios făcea apel la toleranţă, într-un discurs al său în care menţiona că nu doar creştinii vor ajunge în cer ci şi multe alte religii, mai mult a introdus şi câţiva atei acolo. Cumva, este forţat Dumnezeu să îi accepte, să îi tolereze pe oameni pentru că acum este la modă toleranţa şi asta e o mare înşelăciune.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.