Toleranţă sau dragoste

În fiecare an, pe 16 noiembrie, se serbează ziua internaţională a toleranţei. Anul acesta gândurile „mi-au fugit” la acest termen atât de „la modă” şi care a devenit un fel de virtute, de distincţie, care poate aduce simpatie, voturi şi care invocată, poate şterge greşeli şi ilegalităţi chiar. Până la urmă ce este această toleranţă  şi de ce noi creştinii ar trebui să fim toleranţi?

Să ai curajul, indiferent de religie, să fii intolerant este un act de mare curaj şi mare nebunie în acelaşi timp. Dacă îndrăzneşti să vorbeşti împotriva vreunei minorităţi sexuale de exemplu, e un fel de aşezarea în faţa trăsnetului. Toţi vor arăta cu degetul spre tine şi te vor condamna. Intoleranţa nu este tolerată şi este considerată unul din cele mai grave „păcate” moderne. Mai mult, multe biserici şi lideri religioşi dau o luptă continuă între a fi toleranţi şi a nu fi, cât şi până unde pot tolera. Bisericile „înguste” „netolerante” sunt părăsite repede şi au tot mai mulţi adepţi cele tolerante, cele în care regulile sunt „dilatate”, cele în care barierele sunt coborâte, cele în care anumite păcate atât de comune sunt trecute cu vederea.

Mai mult, toleranţa asta îi este impusă şi lui Dumnezeu. Prin primăvară, dacă nu mă înşel prin mai, un mare lider religios făcea apel la toleranţă, într-un discurs al său în care menţiona că nu doar creştinii vor ajunge în cer ci şi multe alte religii, mai mult a introdus şi câţiva atei acolo. Cumva, este forţat Dumnezeu să îi accepte, să îi tolereze pe oameni pentru că acum este la modă toleranţa şi asta e o mare înşelăciune.

Toleranţa este un duşman, unul mare, al creştinismului. Toleranţa transmite mesajul că putem fi permisivi, că trebuie să nu luăm atitudine deloc, că trebuie să acceptăm toate orientările şi dezorientările existente. Mesajul pe care toleranţa îl plantează în noi nu este doar ideea aparentă de pace şi înţelepciune, este unul mult mai profund şi mai periculos. Este un mesaj care are menirea să înlocuiască dragostea (arătată şi cerută de Dumnezeu) cu toleranţa. Este unul din marile pericole care paşte creştinii.

Când dragostea este înlocuită de toleranţă.

Mulţi dintre noi suntem părinţi şi avem copii. Una din datoriile şi pornirile naturale pe care le avem este să ne iubim copiii. De aceea am ales să exemplific aici cu situaţii reale. Dacă copilul tău devine isteric pentru că vrea să se joace cu cuţitul sau chibriturile îi cedezi? El vrea cu tot dinadinsul şi ca să te convingă plânge, se dă cu fundul de pământ, dărâmă mobila prin casă etc. Îl vei lăsa?….  Ei bine, un părinte care are dragoste pentru copilul său nu îl va lăsa să se joace cu lucruri sau obiecte care ar pune viaţa sau sănătatea în pericol. De ce? De ce nu este tolerant? Nu. Pentru că îl iubeşte. Iubirea nu îl poate lăsa să fie tolerant cu ceea ce pentru el este periculos.

Uneori părinţii confundă toleranţa cu dragostea. Aşa se face că tânărul nu mai respectă programul casei şi vine când are chef în casă, aşa se face că are voie să stea până târziu, pe la 3-4 dimineaţa pe net „ca să facă referate”, aşa se face că părinţii nu iau atitudine când miroase a tutun sau alcool, aşa se face că părinţii nu iau atitudine când copilul povesteşte marile sale acte de „bravură” de prin cartier. Există părinţi care cred că toleranţa este iubire şi se miră uneori, că după atâta toleranţă, cât au avut ei pentru copilul lor, acesta a derapat grav. Se întreabă unde au greşit.

Înaintea lui Dumnezeu treaba stă tot cam aşa. Dragostea pe care o are pentru oameni nu îl lasă să fie tolerant. Oamenii se revoltă faţă de intoleranţa lui Dumnezeu, vor să îl educe pe Dumnezeu să fie tolerant pentru că asta e la modă pe pământ acum, dar Dumnezeu,rămâne aspru şi sever cu privire la păcat şi total intolerant faţă de acesta. Oricât ar iubi Dumnezeu lumea nu va trece cu vederea nici un păcat neplătit. Nu, Dumnezeu nu tolerează păcatul şi oricine va avea păcat va avea parte de mânia aprinsă a lui Dumnezeu. El va nimici păcatul şi implicit pe toţi cei care îl aduc în viaţa lor. Dumnezeu nu urăşte oamenii ci păcatul, El nu va pedepsi oamenii ci păcatul din oameni.

În acest fel fiecare din noi trebuie să murim la un moment dat pentru că „plata păcatului este moartea” toţi eram sub condamnarea intoleranţei divine faţă de păcat şi nu aveam nici o modalitate de sustragere, nici un loc în care să ne ascundem, nici o scăpare, aşa că Dumnezeu, din dragoste şi milă pentru oamenii păcătoşi, a ales o soluţie foarte costisitoare pentru El. Nu putea să nu pedepsească păcatul meu sau al tău, nu putea să fie tolerant cu păcate pentru că nu ar mai fi fost drept, păcatul trebuia pedepsit. Aşa a ajuns Isus Hristos pe pământ, pentru asta a venit, ca să suporte intoleranţa lui Dumnezeu faţă de păcat. El, Isus, avea să plătească şi să primească mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre. Teoretic eu şi tu trebuia să suportăm pedeapsa în dreptul nostru dar Isus a venit să ne izbăvească.

Aşa de face că mânia lui Dumnezeu s-a revărsat în Fiul Său şi oricine este în legământ cu Fiul Său scapă de mânia lui Dumnezeu. Oricine vrea să scape de intoleranţa lui Dumnezeu faţă de păcat va trebui să intre în legământ cu Fiul Său. Sângele Domnului Isus este ca o umbrelă pentru cei care aleg să beneficieze de el, apără de intoleranţa lui Dumnezeu faţă de păcat. La marea judecată acesta va fi singurul criteriu de evaluare pentru a primi pedeapsa pentru păcate sau nu. Oricine nu a vrut să beneficieze de protecţia sângelui lui Hristos va avea parte de mânia aprinsă a unui Dumnezeu drept care nu poate vedea păcatul.

Efeseni 2 exemplifică foarte bine acest aspect Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos.” ……… „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.”

Continuăm mâine. Până atunci iubiţi mult.

 

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Lasă un comentariu