Educare sau uniformizare

Deşi am promis că revin pe subiect sâmbătă mintea mea a refuzat să gândească lucid la temperaturi ecuatoriale. Acum s-a mai rezolvat niţel problema temperaturilor şi voi încerca să scriu o parte din gândurile mele privitor la educare după ce vineri scriam despre dezavantajele educării pentru topuri şi concurenţă. Sper să reuşesc să-mi sintetizez gândurile inteligibil şi poate să vă pun şi pe voi, cei care mă citiţi, pe gânduri, să vă provoc la meditare şi atitudini noi în această privinţă.

Societatea în care trăim acum din punct de vedere social e bazată pe deciziile care s-au luat cu multă vreme înainte, cu măcar 50 de ani înainte aş zice. La acea vreme sociologii, psihologii, specialiştii în demografie, politicienii estimau nevoile societăţii pentru viitor şi trasau linii pe care se va merge şi se pare că deocamdată respectăm ce s-a decis atunci. La fel şi deciziile care se iau acum îşi vor face efectul deplin peste vreo 50 de ani de aici înainte. În viaţa socială deşi pare că lucrurile sunt guvernate de „aici şi acum” totuşi acest „aici şi acum „ a fost planificat de multă vreme. Oamenii cred că trăiesc viaţa, dar trăiesc doar ce au fost educaţi şi programaţi să trăiască. Excepţiile sunt puţine. Există totuşi şi oameni care mai privesc peste gard sau oameni care sar gardurile cu care suntem împrejmuiţi şi aceştia sunt cei care au primit o puternică educare acasă şi sau cei care au fost educaţi să gândească.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.