„Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” 1 Corinteni 13:11
Ciudat mai sunt. Când eram copil îmi doream să devin om mare, acum că sunt mare tânjesc după perioada copilăriei de multe ori. Totuși oricât ași tânji după acea perioadă nu am voie să mă port ca un copil cu câteva excepții. Scriptura spune că în unele situații e bine să fiu copil la capitolul iertare petru că ei iartă repede, la capitolul curăție, la sinceritate etc.
În același timp Pavel scrie că a lepădat ce era copilăresc. E o mare realizare să lepădăm lucrurile aferente unei perioade trecute din viață și să nu trăim în trecut, nici cu trecutul în spate. De multe ori acționăm afță de alții în funcție de toanele din noi (intocmai ca un copil) alteori ne incăpățănăm precum copiii, uneori face lucruri negândite și spontan ca ei uitând că suntem chemați să cercetăm toate lucrurile și să facem ce este bine.
Vorbeam ca un copil
Cum vorbește un copi? Vorbește aiurea de multe ori fără să găndească sau vorbește singur pentru că în mintea sa se desfășoară adevărate scenarii cu personaje imaginare, uneori vorbeste mult alte ori vorbește tare și de multe ori vorbește când trebuie să tacă.
Cum trebuie să vorbesc eu? Întotdeauna să rostesc cuvinte alese drese cu har și sare și doar după ce am cugetat asupra lor. Nu mai pot da liber cuvintelor din gură ca un copil fără să le gândesc. Apoi, Trebuie să am grijă cât, când și cu ce tonalitate vorbesc. Cuvintele pot răni persoane, mulți oameni suferă răni adânci cauzate de cuvinte drepte si corecte. Doamne atinge-mi limba.
Simțeam ca un copil
Cum simte un copil? El simte afecțiunea la nivel sentimental dacă arăți afecțiune prin îmbrățișare și sărutare el se simte bine. Si mai este un lucru aici, copilul e foarte sensibil, imediat il faci să plângă dacă nu ești atent.
Cum trebuie să simt eu? Trebuie să fiu foarte sensibil când e vorba de altii și mai puțin pretențios si instabil când e vorba de orgoliul meu. Sunt plăcute îmbrățișările celor dragi dar nu se gată lumea dacă ei nu o fac. Trebuie să o fac eu pentru că ce vreau să îmi facă oamenii trebuie să le fac eu mai întâi. Să nu mai fiu așa de sensibil și să nu mă apuc de bocit de la toate împinsăturile ca un copil de 5 ani. La el e normal, la mine se cere mai multă stabilitate.
Găndeam ca un copil
Cum gândește un copil? Limitat la început. Incepe prin a gândi doar prin prisma nevoilor sale fundamentale. Plange daca nu e schimbat, daca e frig sau daca e flămând apoi când mai crește plânge pentru orice atingere adusă orgoliului său.
Cum trebuie să gândesc eu? Matur, să gândesc ca Hristos. Nu mai pot gândi doar prin prisma nevoilor fundamentale dacă nu am mâncare mă plâng, dacă nu sunt iubit ma plâng, dacă nu sunt respectat ma plâng. Nu mai am voie să mă plâng când cineva se atinge de orgoliul meu. Tre sa fiu atât de matur încât să realizez că oamenii din jur de regulă mă rănesc pentru că și ei eu rănile lor și un om rănit rănește.
Cred că mai am de lucru în a lepăda ce era copilăresc. A fost frumos să fiu copil dar acum sunt matur spiritual și trebuie să mă comport ca un om mare. Voi?
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Procesul de maturizare asa cum il defineste societatea duce spre o directie gresita. Dezvolta un egocentrism competitiv bazat pe selectie naturala(doar cel mai tare reuseste). Pe de alta parte implementeaza un sistem de valori bazat pe frica, frica de esec, frica de respingere, frica de a te expune in fata altora asa cum esti in realitate – acestea generand nevoia de masti, minciuna. Toate acestea altereaza valorile de baza ale personalitatii unui copil cum ar fi inocenta, capacitatea de a ierta, exprimarea afectiunii, o curiozitate si o pasiune de viata foarte mare. Astfel adultul trecut prin acest proces de maturizare este dezamagit de sine, actioneaza cu rautate(de frica), devine anxios, este predispus la depresii. In final tot acest pachet de stari si emotii negative sa duca la imbolnavire fizica. Unele domenii de cercetare cum ar fi epigenetica arata ca boala este o consecinta a starilor si emotiilor negative.