De unde vine ajutorul?

Cât de bine ştii tu să vii în ajutorul slăbiciunii! Cum dai tu ajutor braţului fără putere! Iov 26:2

Nu ştiu cum se întâmplă la voi când aveţi nevoie de ajutor dar pentru mine deşi am experimentat intervenţii deosebite din partea lui Dumnezeu când vine iar încercarea prima tendinţă pe care o am e să apelez la oameni. Fie că îmi e copilul răcit, fie că unul din noi nu se simte bine, fie că avem nevoie de bani sau de alte lucruri de regulă mintea fuge prima dată spre oameni: doctori, cunoştinţe, internet, cărţi etc. Probabil, de fapt sigur, stilul meu şi al nostru de viaţă de până acum şi-a pus amprenta serios pe aspectul acesta. Asta face ca uneori să greşim. Scriptura spune că nu ne putem încrede în om şi Dumnezeu ştie de ce face afirmaţia asta.

Fiecare din noi are experienţele sale la capitolul acesta şi suntem unici în maniera de a oferi şi aştepta ajutorul. Experienţele anterioare ne modelează aşteptările şi ne formează o anumită filosofie asupra ajutorului, fie că e primit sau oferit. Totuşi mai devreme sau mai târziu vom avea nevoie de ajutor.

Ajutorul e necesar când problemele depăşesc capacitatea şi experienţa noastră de a le face faţă. Viaţa e cu urcuşuri şi coborâşuri de la naştere până la moarte numai că unele din oscilaţiile astea sunt chiar vârfuri care trec dincolo de capacităţile noastre. Când situaţia e în afara controlului nostru de regulă simţim nevoia să fim ajutaţi. Asta poate fi o nevoie financiară de moment neprevăzută, o boală, o ceartă etc.

Să ai nevoie de ajutor nu e o slăbiciune ci o recunoaştere a faptului că nu le putem face pe toate şi în acelaşi timp o dovadă a faptului că suntem făcuţi să relaţionăm şi să ne sprijinim unii pe alţii. Scriptura spune că noi suntem mădulare în acelaşi trup şi trăim prin aportul fiecăruia în trup. De asemeni ne mai spune Biblia că fiecare din noi a primit un dar care este dat spre folosul altora. Deci oricât aş fi eu de capabil, oricâte abilităţi aş dobândi voi avea nevoie de aportul celorlalţi. Tu ştiai că darul pe care l-a pus Dumnezeu în tine nu e pentru tine? Nu. Este pentru mine. În mod normal la un creştin matur nu trebuie să ceri prea mult ajutor că el va veni în întâmpinarea problemei în care Dumnezeu l-a înzestrat cu daruri.

Păcatul însă ne face să nu oferim ajutor din două motive.

Un motiv e egoismul meu. Trăim vremuri în care egoismul se manifestă plenar. Vrem cât mai mult pentru noi, vrem să facem bani şi să avem confort şi mult prea rar ne gândim la cel de lângă noi. Fie egoismul ne ocupă tot timpul şi nu mai avem vreme pentru a privi spre cel în nevoie, fie că răutatea ne opreşte să întindem mâna prin darul din noi spre alţii ambele privează pe cel de lângă noi de binecuvântarea lui Dumnezeu.

Celălalt motiv e egoismul celorlalţi. Credeam că situaţia e specifică doar României dar nu este aşa. Foarte mulţi oameni preferă să trăiască din milă şi ajutor decât să muncească. Ştiu că unii nu găsesc de muncă iar alţii sunt suferinzi dar ca să ajungi la situaţia actuală ca 14 români să muncească pentru ei şi diferenţa până la 100 e mult. Asta e realitatea actuală din România. Văd şi ştiu foarte mulţi oameni care trăiesc doar din alocaţii şi ajutoare sociale. Stiu că în zonă există sute de oameni cu pensii de boală sau handicap care nu au absolut nici o problemă. Anul trecut un control a depistat că 9 din 10 pensionari pe caz de boală sau pe caz de handicap erau false. Cheltuiesc banii pe ţigări şi alcool, nu fac curăţenie nici măcar în casa lor şi asta mă face omeneşte să îmi închid inima faţă de ei când e vorba să le vin în ajutor. Ei vor doar să profite şi faptul că se consideră mai inteligenţi decât cei care muncesc recunosc că mă intrigă.

Scriptura vorbeşte de principiul semănatului şi seceratului adesea, ce seamănă omul aceea va şi secera. Adică, aplicat la capitolul acesta ajut – voi fi ajutat, nu ajut – să nu am aşteptări. Dumnezeu ne-a făcut să avem nevoie unii de alţii dar egoismul şi păcatul alterează relaţia asta şi nu mai avem curajul să strigăm după ajutor la fratele nostru. Când cerem ajutor ne simţim incompetenţi şi proşti iar când oferim ajutorul ne încearcă mândria şi aşteptăm răsplată. Dar lucrurile nu aşa le-a rânduit Dumnezeu. El a făcut să avem nevoie unii de alţii, nu e o slăbiciune dacă am nevoie de ajutor şi nu e o mare realizare dacă ofer ajutor, e doar normalul unei vieţi.

Prea adesea ne păcălim unii pe alţii că nu putem ajuta sau nu avem cum, prea adesea ne păcălim că avem nevoie de ajutor când de fapt vrem doar să prostim pe ceilalţi şi omenşte înţeleg situaţia dar Dumnezeu poate atinge inimile ca să fie vindecate. Dumnezeu poate da o inimă nouă fiecăruia să trăim cumpătaţi şi echilibraţi, să simţim aportul celorlalţi şi să ne oferim ajutorul, să existe armonie şi trupul să funcţioneze bine.

Tu ce filosofie ai asupra primirii şi oferirii de ajutor? Nu îmi spune că doar Domnul, voi medita mâine la asta, gândeşte-te la viaţa ta, la momentele în care ai fost ajutat sau ai fost refuzat, la momentele în care ai ajutat sau ai refuzat. Ce ai simţit, ce ai schimba?

Doamne dă-ne puterea şi înţelepciunea să ne împlinim menirea.