Da, Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu! Psalmi 54:4
Mai mult ca niciodată se consideră de oameni că bizuirea pe ajutorul lui Dumnezeu e o mare prostie şi că e o încredere infantilă a unor oameni fraieri şi needucaţi. Oamenii consideră că Dumnezeu chiar dacă există nu are şi treaba acesta a ajutorării oamenilor. Se crede în Dumnezeu doar ca şi concept, că există undeva acolo sus, că este bun dar nu se acceptă de prea mulţi oameni că El ar putea interveni direct şi în problemele fizice omeneşti.
Aspectul acesta apare foarte frecvent, tot mai frecvent şi la cei ce îşi zic creştini. Merg la biserici şi se roagă fără credinţă că ar putea primi răspuns. O fac din rutină că aşa au auzit toată viaţa lor pe părinţi, o fac din disperare când au probleme mari dar iarăşi e fără prea multă convingere ci e făcută din tumultul situaţiilor când eşti în stare să te rogi la orice numai să scapi. Nu degeaba apare întrebarea: Dar când va veni Fiul Omului va mai găsi el credinţă pe pământ?
Discutam acum câteva luni cu cineva care venea de la o mănăstire şi din una în alta mă aflat că se rugase şi pentru copiii care îi erau tare răzvrătiţi. Am întrebat: şi credeţi că se vor linişti? La care doamna a spus: Dracu ştie, că îmi pare rău că i-am făcut. Cum să te rogi la Dumnezeu şi să ai aşteptarea să îţi răspundă la rugăciune diavolul? Am discutat mai mult cu doamna şi se pare că avea o parte consistentă din vina pusă copiilor ei. A plâns mult de ceea ce făcuse şi a luat unele decizii de a repara cât se putea din situaţie şi mi-a recomandat să mă fac popă 🙂
Timpurile în care trăim nu încurajează deloc nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Înainte oamenii strigau la El pentru orice lucru: când se îmbolnăvea copilul, când erau în suferinţă unul din soţi, când suferea juncana sau măgarul, când plecau la şcoală şi când ajungeau, când se auzeau veşti rele, când cineva din sat păţea ceva, când recolta era compromisă şi în multe alte situaţii. Acum s-a schimbat locul în care cerem ajutor că tot avem nevoie. Dacă e careva bolnav sunăm la 112 sau căutăm referinţe pe internet, la scoală numai să nu se audă că te rogi că eşti ironizat, dacă suferă vreo lighioană din curte chemi veterinarul, dacă păţeşte careva ceva din sat îi facem cu toţii poze şi punem pe facebook iar dacă recolta e compromisă cerem subvenţii de la stat şi despăgubiri. De ce ar mai striga oamenii la Dumnezeu?
Aşa cum este organizată lumea acum pare că nu mai are nevoie de intervenţiile lui Dumnezeu ba chiar se va râde de tine care înainte de a suna la 112 vrei să încredinţezi totul în mâna Lui. E demodat să ceri şi să aştepţi ajutorul Său.
Extrema cealaltă e un Dumnezeu de bucătărie. Adică să îl chemi când ai nevoie, să te foloseşti de El şi să îl pui la locul Său. Mulţi creştini fac asta şi au am făcut-o de multe ori. L-am considerat pe Dumnezeu bun de folosit la nevoie doar. Numai că nu prea merge aşa. Oamenii se întrebă adesea unde e Dumnezeu când au loc atacuri sângeroase în şcoli, atacuri teroriste, când mor mii de copii de sida, când mor copii înfometaţi în Africa etc. Păi Dumnezeu e la „la locul Său” noi nu îl avem în viaţa noastră şi El nu intră cu bocancii în viaţa noastră. Am vrea să ne protejeze, să ne ajute dar să nu ne încurce în a trăi viaţa în desfrânare şi destrăbălare.
Totuşi Dumnezeu este ajutorul şi de la EL vine izbăvirea. Dacă ne uităm la David în mulţi dintre psalmii săi apar elementele asta: Doamne vino în ajutor şi Doamne tu eşti ajutorul, mulţumesc pentru asta. David îl avea pe Dumnezeu în viaţă şi a experimentat izbăvirea Sa de multe ori. Exemple mai avem în Biblie şi la oameni neascultători cum ar fi Iona care a strigăt din pântecele peştelui după ce greşise şi Dumnezeu l-a ascultat.
Eu am strigat de multe ori către Dumnezeu şi am primit răspuns şi spun asta cu tărie chiar dacă unii mă vor considera mai puţin inteligent. Am strigat şi în situaţii limită, am strigat şi în lucruri aparent banale. Să te încrezi în ajutorul lui Dumnezeu e benefic, e liniştitor. Îmi amintesc acum o lună Iosua făcea temperatură mare, l-am simţit când l-am pus în pat dar eram aşa de obosit că nu aveam şanse să îl mai verific noaptea şi m-am aşezat în genunchi cerând lui Dumnezeu vindecarea lui şi să mă trezească peste noapte să pot să văd de el. Poate e banal dar m-am trezit fără ceas tot la 3 ore dar Iosua era bine şi culmea respira fără probleme. M-am rugat pentru copii mei de sute de ori, pentru soţia mea tot aşa şi am primit răspuns. M-am rugat pentru bani când am avut nevoie şi au venit, m-am rugat pentru linişte când eram tulburat şi am primit, m-am rugat pentru copii liniştiţi împreună cu soţia mea şi Dumnezeu a răspuns şi exemple sunt multe.
Avem o prietenă bună a noastră (cea care îmi corectează şi scrierile mele) care avea obiceiul şi cred că îl are şi acum ca să noteze într-un carnet toate rugăciunile cu data începerii lor iar la împlinirea lor nota iarăşi data. Şi ne spunea cu bucurie că Dumnezeu răspunde rugăciunilor şi ea chiar a avut o viaţă încercată, chiar a avut nevoie de intervenţiile lui Dumnezeu, era dependentă de ajutorul său şi credeţi-mă a experimentat din plin bunătatea şi binecuvântarea lui Dumnezeu.
Mai cerem ajutorul de la oameni? Psalmul 60 cu 11 spune: Dă-ne ajutor, ca să scăpăm din necaz! Căci ajutorul omului este zădarnic. Oare de ce spune omul acesta aşa ceva? Poate medicul să facă ceva fără îndurarea lui Dumnezeu? Poate ambulanţa să ajungă dacă Dumnezeu stă împotrivă? Pot oamenii să ajute? Au interes oamenii să ajute? Ce fac cei fără bani azi la medic? Noi suntem făcuţi să avem nevoie unii de alţii dar ne vom putea împlini menirea doar dacă îl avem pe Dumnezeu în inimă, doar dacă El locuieşte în noi. Da avem nevoie unii de alţii dar ajutorul vine de la Dumnezeu.
Puteţi crede sau nu eu l-am experimentat pe Dumnezeu şi cunosc bunătatea şi ajutorul Său. EU voi continua să cred în EL şi în intervenţiile Sale. Voi continua să mă bucur de binecuvântările primite din mâna Sa. Îţi recomand să încerci şi tu. Dumnezeu spune: puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. Vrei să încerci?
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.