Mai este cerul atractiv pentru noi?

Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Iacov 1:12

Ce întrebare mai e şi asta? Aseară am auzit întrebarea: Mai este de dorit cununa aceasta pentru noi? Gândul acesta m-a scurtcircuitat efectiv. Cât de mult îşi mai doresc creştinii cununile primite din mâna lui Dumnezeu? Cât de mult îşi mai doresc creştinii veşnicia împreună cu Dumnezeu? Mai este cerul o atracţie pentru creştini? (când spun creştini mă includ şi pe mine acolo nu vorbesc de alţii excluzându-mă pe mine)

Meditam aseară la cât de mult sunt oamenii dispuşi să facă pentru a îşi atinge scopurile pământeşti şi cât de mult sunt dispuşi să facă pentru a atinge, dobândi ceea ce Dumnezeu promite. Unul din punctele în care discut mult cu Timo, băiatul nostru mai mare, care are 11 ani, e referitor la atracţia cerului. Logica lui e: Tati eu îl iubesc pe Dumnezeu da mă întreb ce o să facem în cer dacă vom ajunge toţi acolo? Internet nu va fi, lego nu, maşini  nu, biciclete nu, calculatoare nu. Eu ştiu că Dumnezeu e tare interesant, dar după ce il vom lăuda noi, aşa mai mult, ce o să mai facem? Poate vă stârneşte zâmbete logica lui dar pe mine aseară m-a pus pe gânduri serios.

Finalitatea credinţei noastre e cerul şi părtăşia veşnică cu El. Pentru finalitatea asta oamenii trebuie să accepte răscumpărarea lor şi după asta să trăiască în sfinţenie pentru a beneficia de anumite răsplătiri. Traiul acesta în sfinţire e realizat fie din frică (frica de pedeapsă şi de lepădare) fie de dragul răsplăţii promise şi din dragoste faţă de Salvatorul. E dacă vreţi asemănător cu o şcoală la finalul căreia ne aşteaptă un premiu sau o diplomă, o recunoaştere. Poţi învăţa doar ca să treci clasa că oricum nu îţi place şcoala sau profilul şi te-au înscris părinţii, deci trebuie să termini clasele alea amărâte sau poţi fi pasionat de domeniul în care studiezi şi asta să te motiveze să studiezi cu adevărat să cercetezi, să excelezi în domeniul acela. La final teoretic cel care a târâit-o va fi legal în aceeaşi situaţie cu cel care e excelat adică va absolvi doar că unul va primi şi răsplată pentru interesul si rezultatele bune obţinute.

Ce fel de perspectivă avem noi, ce fel de perspectivă am eu asupra cerului? Adeseori sunt anemic şi mă târâi de pe o zi pe alta respectând Cuvântul lui Dumnezeu de nevoie că na, aşa trebuie. Ce pot schimba ca finalitatea credinţei mele să devină factorul de energie pentru viaţa pe care o trăiesc. Pavel spune: M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. El aştepta acea cunună, luptase pentru ea, alergase, păzise făcuse eforturi considerabile pentru răsplăţile promise de Dumnezeu, voi putea eu oare sta alături de el la premierea care va avea loc?

Cred că personal am un deficit în a înţelege ce mă aşteaptă în cer. Cred că cerul pentru mine nu e aşa de atractiv cât era pentru Pavel, Ştefan şi ceilalţi care au murit pentru credinţă. Poate aş fi gata să mor şi eu pentru Hristos dar nu ca ei, probabil m-ar motiva o încăpăţânare religioasă, o indignare a restrângerii drepturilor religioase sau faptul că aş putea fi numit martir ulterior de cei rămaşi dar nu ştiu dacă motivaţia ar fi cea corectă.

Ce ne atrage pe noi? Ce ne motivează cu adevărat? Versetul de mai sus spune că acea cunună a vieţii ar trebui să fie destul de motivantă pentru noi ca să răbdăm ispitele  dar oare este?…………

Pe pământul acesta avem diferite motivaţii, o diplomă ne poate motiva, o slujbă, banii, aprecierea, faima, dragostea şi mai sunt. Cu vremea acestea îşi pierd factorul motivator. Când te apropii de finalul vieţii nu prea te mai motivează diplomele, nici banii, nici renumele ci doar un loc liniştit în care să stai şi puţină mâncare îţi mai trebuie, dar acum gândesc şi eu ca Timo: Ce o să facem noi acolo? Este pentru mine o atracţie cerul şi răsplăţile lui Dumnezeu? Din punct de vedere doctrinar şi teologic ştiu ce spune Biblia că va fi acolo şi „tehnic” sau „religios” accept şi trăiesc cât pot de frumos înaintea lui Dumnezeu dar parcă lipseşte vitalitatea, energia, aşteptarea aceea emoţionată a venirii acelui moment.

Pe de altă parte obeserv că nici omeneşte nu am atracţii mari: banii nu sunt o atracţie pentru mine, aprecierea… n-aş zice deşi fiecare om are nevoie de o anumită doză minim recomandată, faima… nu urmăresc, slujba… de nevoie şi totuşi deşi nici astea pământeşti nu mă atrag în mod deosebit atunci e posibil să am lacune în a înţelege cerul şi ce va fi acolo. Sincer nu mă impresionează pozele şi picturile cu cerul imaginat de oameni, nici viaţa trăită pe norişor cu harfa în mână imaginată de alţii, nici imaginile martorilor lui Iehova, nici vinul şi femeile promise de alte religii, nici aurul nu e un factor motivant pentru mine… sunt în mare dilemă.

Trebuie să mai meditez la asta. Dumnezeu promite o finalitate a credinţei în cer unde are pregătit un locaş pentru fiecare, unde nu vor mai fi neplăcerile şi neajunsurile de pe pământ şi unde vom avea o părtăşie veşnică cu El. Satan vine şi el cu oferta: bucurii vremelnice, plăceri de o clipă, banii care se duc repede, faima care dispare după ce eşti prins, senzaţii care ţin puţin. Comparativ (ca să vezi „evreul” din mine) oferta lui Dumnezeu e mult mai tentantă  şi orice om logic ar accepta-o dar este oferta asta şi un factor declanşator de vitalitate, efervescenţă, dorinţă de grăbire a acelui moment? Sau comercialul, epoca instant, epoca fast food ne-a amprentat şi ne influienţează. Da, da e nevoie de meditare la asta. Voi cum staţi?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.