A venit vacanţa, ce ne facem…

Deşi sunt părinte nu se poate să uit sentimentul deosebit şi „aroma” ultimelor zile de şcoală şi a primelor zile de vacanţă. S-au estompat cumva mai „în spate” însă sentimentele acelea mă încearcă de fiecare dată când elevii iau vacanţă. Era o mare veselie pe strada unde locuiam. Copiii mişunau în toate direcţiile iar seara… seara era „furnicar” toţi ţâncii, care nu trebuiau să se mai culce devreme, erau pe afară şi era o hărmălaie extraordinară.

Celor mai mulţi le veneau şi „întăriri” ba verişori ba fraţi de pe la şcoli sau diferite rude. Când „ne încingeam” la joacă apăi să te ţii. Săracii vecini… pentru noi nu conta prea tare că ei trebuie să se trezească la 4 sau 5 pentru a merge la muncă, la noi era distracţie, voie bună şi copchilărie.

Ce ne jucam… păi tot ce făceam era „AFARĂ” astea erau opţiunile; afară dacă era vreme bună sau în casă dacă ploua. Afară era cuvântul magic, toţi voiam afară. Ascunsa, cureluşa, împuşcata, prinsa, concursuri, ţările, şi câte şi mai câte concursuri de alergat de căţărat prin copaci, de putere etc. De departe deliciul meu era să fac cu „Mărdărel” harta stelelor. Aveam caiete în care desenam seara configuraţia lor si ni se părea că unele se deplasează de la o seara la alta, calculam şi socoteam de ne săreau capacele iar a doua seară ne întâlneam iar şi analizam ce calcule ne-au ieşit.

Fetele aveau un loc special în capitolul acela. Priviri timide şi fugare pe vecine sau prietenele acestora şi asta doar seara să nu fim văzuţi. Te treceau fiorii de la o simplă atingere când jucam „atinsa” sau „prinsa” iar dacă prindeai la vreun joc locul în care să ţii o fată de mână erai tare fericit şi nu prea te dădeai dusului. Nu ştiam nimic de săruturi, de pipăieli sau sex sau ştiam dar era ceva… nepermis şi chiar nu ne jucam cu astea. Un schimb de priviri între o fată şi un băiat pe atunci avea o încărcătură emoţională imensă şi de la asta erai în stare să scrii cât Eminescu sau Creangă. Nici vorbă de priviri „unde nu trebuie” acestora li se aloca maxim o fracţiune de secundă şi erau rare. Eram copii cuminţi zic eu.

Vacanţa era cel puţin la început veselie totală, satul avea zumzetul unui stup doar că la o intensitate muuult mai mare. Ziua mergeam la muncă cu părinţii, aveam grijă de animale şi trebăluiam prin curte. Nu aveam timp de plictiseală deloc iar la televizor ne adunam pe la care avea, la câte un desen înainte de ştiri cum era Macron sau Cartea Cărţilor.

Acum e iar vacanţă. Toţi copiii sunt liberi de şcoală dar nu mai regăsesc trăirile copilăriei. Cuvântul de ordine azi e: „Naşpa, mă plictisesc de mor” Toţi copiii şi tinerii, sau aproape toţi, se plictisesc de moarte în vacanţă. Să meargă la ţară pentru cei mai mulţi e ceva similar cu deportarea. Să iasă afară… plictiseală, nu mai ştiu să se joace şi dacă ies doar îşi arată unul altuia noul telefon cum ne arătam noi tenişii când aveam parte de unii noi.

Mami, mă plictisesc, ce să mai fac? este expresia auzită la mine în casă şi încă în câteva. Ei nu mai ştiu să trăiască decât în lumea virtuală. Dacă i-ai lăsa la calculator ar fi o oarecare alinare pentru ei da baiul mare e că de acolo se vor ridica şi mai plictisiţi, morţi de plictiseală. Dacă încerci cumva să îi pui la treabă rişti să te trezeşti cu reclamaţie la Protecţia Copilului sau la poliţie 🙂 Fetele de multă vreme nu mai au secrete pentru că fie s-au uitat pe net la ce au vrut fie deja „au explorat” planeta Venus. De alergat… ce e aia? Mai joacă unii fotbal dar muuult mai puţini ca înainte.

Totul se învârte în jurul biroului. Dacă pentru noi deliciul suprem era „afară” pentru cei de azi el este „în casă” dacă se poate singuri în cameră şi cu laptopul pe braţe dar asta îi face tare nefericiţi pentru că „e împotriva firii” nu sunt făcuţi pentru a sta ci pentru a fi activi, efervescenţi, pentru a alerga, ţipa, zburda. Copilăria este plină de energie şi vitalitate iar îngroparea ei în virtuale nu e benefică deloc.

A venit vacanţa… ce ne facem acum? Cum putem să îi ajutăm pe copii noştri să trăiască copilăria? Iată câteva sugestii:

Faceţi împreună cu ei un program. Cât de lejer vreţi dar să existe un program. Stabiliţi orele meselor, orele de trezire si culcare, orele de stat la computer şi orele de „trecut prin cărţi”. Programul este un mare ajutor pentru cei care se plictisesc. Ştiu că vor trece la faza următoare şi asta îi scoate dintr-o stare de plictiseală.
Limitaţi timpul de calculator şi televizor. Copiii până în 7 ani medical au voie maxim 2 ore pe zi. Nici ceilalţi nu cred ca au nevoie de mai mult. Calculatorul îi ţine într-o stare de excitare mentală puternică şi când îi veţi scoate de acolo totul va fi foarte plictisitor pentru ei în lumea reală. Salvaţi copiii de calculator şi televizor
Integraţi copiii în activităţi casnice. Curăţenie, ajutat pe tata sau pe mama, piaţa şi orice se mai poate face pe acasă.
Trimite-i la mişcare. Fie la un club de sport, fie la un fotbal sau unde credeţi că se poate dar au nevoie să se mişte.
Temele. Da, e corect ca 2-3 săptămâni să îi lăsăm cu cititul şi temele dar ulterior le face foarte bine să aibă în programul zilnic de a face cu teme cu privitul în cărţi (nu şeptica) la un program lejer dar le face foarte bine creierului lor.
Taberele. Pe cât posibil trimite copilul în tabere. Socializează, se joacă, ştiu de u program, se orientează, cunosc oameni, au amintiri faine.
Timp pentru copii

Faceţi-vă timp pentru ei. Cea mai mare nevoie a lor este ca mama şi/sau tata să aibă timp pentru ei. Aşa se leagă relaţii durabile şi trainice care vor cântări mult. Jucaţi-vă cu ei, exploraţi, mergeţi în drumeţii, povestiţi-le „Amintiri din copilăria dvs” etc.

Fiecare părinte are libertatea să găsească soluţii pentru vacanţă, nu îi lăsaţi să vegeteze să moară de plictiseală, să nu trăiască copilăria. Ajutaţi copiii să trăiască şi nu vor uita toată viaţa vacanţele.