Părinţilor, nu întărîtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea. Coloseni 3:21
Nu am ajuns eu un „părinte cu experienţă” dar am doi copilaşi tare faini şi în fiecare zi am de a face cu ei şi copilăria lor. La asta se adaugă şi faptul că „numai ieri am fost copil” deci îmi amintesc oarecum ce trăiri am avut în copilărie. Nu sunt cel mai experimentat dintre părinţi dar asta nu înseamnă că mintea mea nu abordează tema, aşa că astăzi voi scrie despre copilărie sau mai bine zis despre ce înseamnă azi să fii copil.
La început vreau să spun că sunt un mare fan al lui Creangă cu Amintirile din copilărie şi toate povestirile sale încărcate de umor dar şi de realitate şi dacă veţi citi expresii asemănătoare să nu vă mire.
Copilăria ar trebui teoretic, dacă dăm crezare celor mai multe scrieri, să fie o perioadă plină de voioşie, lumină, joacă, lipsă de griji, inocenţă şi bucurie. Cred că de fapt este o copilărie ideală, pentru că în realitate nu sunt mulţi care îşi trăiesc copilăria aşa. Copilăria de ceva vreme a suferit unele transformări şi ajustări pentru a se adapta vremurilor în care trăim şi anume:
