Să creşti mare

Dorinţa de a creşte mare e una din cele mai arzătoare ale copiilor şi părinţii, sau oricare alt „mare” le fac adesea această urare: „Să creşti mare!” Pentru trup, dacă este păpică şi adăpost mai că e de ajuns, însă pentru psihic şi spirit urarea fără investiţii serioase suna cam a „Hai noroc”. Dorinţa ca pruncul să crească „mare” e egală cu zero fără investiţie de timp şi resurse în el. De la sine nu prea are şanse să devină „om mare”.

Psihologii au făcut tot felul de experimente, unele vrednice de scaunul electric, dar asta nu o analizez acum, în experimentele acestea au descoperit că un copil care primeşte doar mâncare şi apă şi care nu vede nici un om, nu se joacă nimeni cu el şi nu socializează va creşte dar nu se va face mare, nici să meargă ca oamenii nu va şti, nici să mănânce ca oamenii, nu mai vorbim de inteligenţă, logică sau afecţiune. Toate rămân la un stadiu de subdezvoltare cu alte cuvinte trupul se va maturiza dar nu corect neapărat iar psihicul… va rămâne bun doar pentru cercetări.

Acesta este un caz extrem în care un copil a fost crescut închis, separat de un mediu propice dar l-am folosit ca exemplu pentru a realiza că este nevoie de relaţionare şi investiţie de timp şi resurse din partea părinţilor pentru a creşte „un om mare”. Dacă părinţii nu sunt dispuşi să plătească acest preţ, vor căuta să plaseze responsabilitatea fie fraţilor mai mari, fie bunicilor, şcolii, bisericii, creşelor, sau chiar societăţii ca ansamblu. O astfel de „plasare” va crea un oarecare mediu de dezvoltare dar nu cel propice. Nu va fi mediul cel mai bun pentru dezvoltare şi rezultatele cu siguranţă se vor vedea. De fapt… se vede şi astăzi, doar să ieşi în oraş puţin şi să iei contact cu tinerii.

Mulţi părinţi „au plecat la muncă” în Spania, Italia, Grecie Anglia etc şi copiii au crescut cu bunica, sau singuri. Sau părinţii au lucrat în ţară dar muuuuult şi copii au fost crescuţi de televizor şi calculator şi rezultatele se văd fără a fi specialist în detectarea acestora. Mai mult, există părinţi, şi există mulţi, care nu sunt pregătiţi să fie părinţi, s-au trezit cu o mogâldeaţă mică în braţe când ei nici măcar cu trecuseră de stadiu, ei erau încă copii. Există părinţi care deşi fizic „arătau bestial a femeie şi bărbat” în interior sunt „ţânci” În asemenea cazuri de unde investiţie? Viaţa nu e o joacă de-a mama şi de-a tata, slujba de părinte implică maximă responsabilitate şi implicare ori un copil nu percepe dimensiunea asta.

Mai există şi părinţi care cresc copiii din inerţie, cei mai mulţi, cred că e suficient să ai ţânci în casă că restul vine de la sine. Aud adesea remarca „Domnul se va îngriji de ei” dar nu spusă în mod responsabil şi matur ci spusă cumva a: „Stai bă liniştit, Dumnezeu e d`al meu, are grijă să mă servească, doar n-a lăsa copii ăştia să moară de foame” Mai mult, după anumite mesaje prin diferite biserici am fost întrebat cercetător şi „profund filosofic şi spiritual” de numărul de copii pe care îi am şi am primit recomandarea şi sfatul „mai fă” şi dupa aceea să vorbeşti, eu am 9. De regulă, deşi argumentele mele sunt cât se poate de solide, nu mă arunc la discuţii pe tema asta cu „eroii reproducerii” că n-am şanse. Nu blamez aici pe cei cu mulţi copii ci pe cei care fac copiii doar aşa că vor ei să-şi facă toate poftele şi fac din numărul lor de copii standardul pocăinţei universale. Ştiu părinţi cu 15-16 copii care şi-au dedicat toată viaţa slujirii şi îngrijirii acestora, efectiv şi-au data viaţa TOATĂ pentru învestiţia în copii dar mulţi, mult mai mulţi au făcut copii fie din inerţie că „i-a dat Domnul”, că au ţinut scorul cu vecinul sau fratele, că au vrut să fie „top level” în biserică, că nu au ştiut ce e aia iubire de nevastă, protecţie, protejare, că nu i-a învăţat nimeni nimic despre familie. Dumnezeu să aibă milă de mine şi de alţii.

Cu alte cuvinte nu e suficient să fii fertil şi să faci sex, mai este nevoie de maturitate responsabilitate, dragoste, dedicare şi mult sacrificiu dacă vrei să „faci oameni mari”. Societatea are nevoie de oameni de mare calibru că de legume e plină piaţa. Oamenii pe care îi duci cu mititelul la votare sunt mulţi, oamenii prostibili cu „tembelizorul” sunt mulţi, oameni fără coloană vertebrală sunt mulţi este nevoie de oameni de mare calibru şi aceştia apar doar atunci când părinţii sunt responsabili, maturi şi investesc.

Nici oamenii spirituali nu se dezvoltă fără investiţie. Biblia ne recomandă să îl învăţăm pe copil calea şi când va creşte nu se va abate de la ea. Nu spune să-l ducem la biserică „să-l înveţe ăia”, spune că noi trebuie să-l învăţăm deci trebuie să investim. Doar ducerea la biserică nu asigură niciunui copil creştere spirituală deşi este bun să participe este nevoie de dedicare tatălui şi mamei în creşterea sa.

Copiii au un potenţial uriaş în ei. Copiii sunt ca o un izvor care ţâşneşte într-o câmpie. Dacă este lăsat aşa cum este el acolo va forma o mlaştină, va face inutilizabilă valea aceea, se va împuţi, vor apărea broaşte şi mormoloci, va creşte trestie şi uneori te vei bucura de concertul de orăcăitoare care îşi duc viaţa acolo. Dacă însă cineva îi trasează acelui izvor o albie, face un canal prin care să curgă, izvorul va fi o binecuvântare pentru câmpia aceea, va uda valea, va fi sursă de viaţă, prospeţime, îşi va împlini menirea, va bucura oameni însetaţi.

Cam aşa e şi cu copiii. Pot ajunge din lipsa sau slaba implicare a părinţilor resurse pierdute deşi au în ei potenţial mare, uriaş, pentru că Dumnezeu l-a pus acolo. Mulţi copii şi tineri „se pierd” pentru că nimeni nu le-a trasat „o albie” o forţă mare e împrăştiată dezorganizat, plictisitor, se strică şi e mare păcat. Astfel de copii sigur nu sunt ca săgeţile în mâna unui războinic.

Copiii sunt speranţa şi viitorul societăţii, în ei este potenţial, energie, putere, depinde tare mult de noi dacă aceasta va fi folosită în mod bun, productiv , constructiv sau nu. Cum creşte copilul tău? Ce influenţă va fi el?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.