Spuneam ieri în meditarea despre – fericirea de a cumpăra – că doar am zgâriat coaja problemei şi încerc azi, nu să lămuresc problema, ci să mai arunc puţină lumină asupra problemei, pentru a scoate în evidenţă că acolo, acoperit bine, se află o reală problemă a noastră care trăim în postmodernism. Acolo, ascunsă bine, se află o condiţionare socială, care ne-a fost şi ne este „inoculată” prin diverse mijloace specifice condiţionării.
În timpul prezent mersul la magazine fericeşte pe mulţi. Şi pe cei care au bani mulţi, şi pe cei care au bani puţini. Când intri în magazine în care totul îţi este la dispoziţie, poţi atinge orice, poţi privi orice produs şi chiar îl poţi proba în linişte, când muzica din difuzoare e plăcută pentru urechi, când personalul este foarte amabil cu tine, când este marfă multă ca să ai de unde alege, când magazinul e imens şi are produse din toate domeniile, când vezi că în căruciorul tău se adună multe şi tu îl împingi spre alte şi alte produse, când ambalajele sunt foarte bine realizate şi mai ales când pe produse mai scrie „2 în 1” sau „promoţie” sau „reduceri” sau „lichidare de stoc”, şi când mai ai şi bani suficienţi să plăteşti toate cumpărăturile pe care apoi le împingi cu căruciorul spre maşina ta aflată în imensa parcare a magazinului, nu ai cum să nu fii fericit, creierul tău va ordona secreţia de dopamină pentru că atmosfera întruneşte toate condiţiile programate pentru fericire şi bună dispoziţie.
Poate unii din voi ştiţi de experimentul lui Pavlov cu câinele. Acel câine saliva de fiecare dată când venea ora mesei. Ceea ce a descoperit Pavlov avea să devină mai târziu material foarte util pentru cei care se ocupă de marketing. Mulţi au profitat de procesele condiţionale descoperite de el , pentru a produce reflexe condiţionate. Cu alte cuvinte, dacă descoperim ce le face plăcere oamenilor îi stimulăm acolo de fiecare dată când cumpără pentru a trăi o stare de fericire şi deci pentru a reveni în magazin.
În cartea sa „Brave New World” Huxley scria încă din anul 1932 despre ceea ce trăim azi. Unul din aspectele pe care mi le amintesc din carte (am citit-o acum 15-16 ani) e programarea mentală. Oamenii auzeau mereu în difuzoare „nu repara ci cumpără altul” sau „munceşti mult, meriţi să cumperi” sau „nu este nevoie să strângi, cheltuie tot şi fii fericit”. Bine, cartea sa era ficţiune tâmpită la acea dată, era ironic abordată viaţa viitorului, dar astăzi trăim acea ficţiune în realitate. Am fost educaţi să cheltuim tot, rar se mai repară ceva, mai lesne se înlocuieşte şi oamenii în aproape toate spoturile sunt chemaţi să-şi cheltuie banii şi sunt învăţaţi că sunt fericiţi dacă o fac şi că o merită. E mult de vorbit aici şi e greu de acceptat pentru unii. Probabil ar fi de mare folos lecturarea cărţii lui Huxley „Minunata lume nouă”, asta v-ar izbi de o realitate ciudată, asta v-ar face să vă întrebaţi dacă nu cumva lucrurile acestea au fost plănuite cu 100 de ani înainte, asta v-ar face să vă întrebaţi dacă nu cumva filmele şi cărţile SF văzute sau citite nu sunt cumva o pregătire pentru ceea ce va veni.
Aşa e creat sistemul să funcţioneze pe rularea banilor. Dacă banii nu rulează, ci se depozitează, asta trebuie să se întâmple tot în sistem. Dacă banii sunt ţinuţi la ciorap şi nu circulă sistemul se sparge, suferă, se poate prăbuşi. Interesul lor este ca banii să circule, ca sistemul să fie solid. E ca şi cum undeva în corpul nostru am pierde sânge. Trebuie să facem tot ce putem ca sângele să rămână în corp, altfel devenim neputincioşi, intrăm în criză şi putem muri. Sistemul vrea ca toţi banii să rămână în sistem şi să circule şi va face tot ce este posibil şi imposibil pentru acest lucru, de la publicitate, ambalaje colorate, reclame foarte scumpe, reclamă bine ţintită şi chiar constrângeri legislative, cum din păcate apar tot mai des. De exemplu o constrângere legislativă e obligaţia cumpărării de pneuri de iarnă la maşini sau obligaţia de montare de sisteme de alarmă pentru firme etc.
Când vine însă vorba de omul simplu, de cetăţean, de cel care produce efectiv banii, care produce acest sânge sănătos (că există şi sânge artificial cum ar fi injecţiile de monedă direct din tipografii) cei din sistem fac tot ce pot pentru ca oamenii să muncească mult şi să producă monedă naturală şi sănătoasă şi să o cheltuie, adică să o „verse în sistem”. Dacă nu o varsă de bună voie, i se ia pur şi simplu prin taxe, dar banii sunt sângele sistemului şi vor face tot ce pot pentru a îi aduce în corp.
Aşa se face că au transformat cumpărăturile într-un fel de drog modern. Oamenii cheltuiesc până la ultimul bănuţ „cu plăcere”. Foarte puţini oameni mai sunt echilibraţi la cumpărături. Foarte mulţi oameni însă au acasă produse pe care le-au folosit doar o dată şi stau aruncate undeva, produse inutile sau produse pe care le ţin doar pentru a fi la modă. Foarte multe persoane au făcut credite pentru a cumpăra. Ei te fac să crezi că eşti fericit dacă ai. Dacă nu ai casă ei îţi spun că vei fi fericit dacă vei avea. Dacă ai casă ei îţi spun că vei fi fericit dacă o vei renova. Dacă e renovată ei îţi spun că vei fi fericit dacă o vei dota cu tot felul de accesorii ca pe reviste. Dacă le vei avea şi pe alea, te vor anunţa că fericirea e să ai unele noi şi să renovezi tot şi vârtejul aici nu se opreşte niciodată. Interesul e să aduci bani în sistem.
Poate sunt mai înapoiat eu dar cred că de ceva vreme suntem în „ciorpac” (ciorpac se numea chestia aia cu plasă cu care prindeam peştii sau insectele la ţară). Creştinii nu fac excepţie deloc, ba chiar sunt printre generatorii foarte sănătoşi de monedă. Creştinii muncesc mult, sunt mai cinstiţi decât media, sunt devotaţi muncii şi deci aduc monedă sănătoasă. Ştiu puţin din mentalitatea pocăiţilor în privinţa asta şi cu riscul de a fi certat, cred că noi nu facem excepţie de la marea păcăleală. Foarte multe familii de creştini se luptă să le ajungă banii de la o lună la alta, dar nu pentru că nu câştigă destul, ci pentru că cheltuie prea mult. Noi (familia mea) trăim cu o anumită sumă de bani / lună. Am cunoştinţă despre o familie cu un singur copil în care venitul e aproape dublu faţă de al nostru cu cheltuieli obligatorii mai mici decât ale noastre şi care se zbate în datorii până la următorul salariu şi care se plânge mai mereu de patroni, de sistem, de taxe. Bineînţeles că suntem consideraţi mai ciudăţei că nu ne îmbrăcăm de la anumite magazine, că nu avem ultimul tip de oală cu butoane, că folosim aceeaşi pereche de papuci 10 ani etc. Dar şi noi „cotizăm” în sistem şi ne străduim să ne trezim. Ideea e că ne fac pe toţi să cheltuim tot.
Recomand un exerciţiu simplu. Puneţi deoparte în fiecare lună 10% pentru Dumnezeu, 25% economii şi mai daţi şi de binefacere cât credeţi de cuviinţă. Veţi vedea că întraţi în convulsii, cum am păţit şi noi. Dar aşa probaţi dacă aţi fost prinşi sau nu. Dacă reuşiţi să puneţi deoparte (după datoriile către stat şi către Dumnezeu) 25% din venit atunci aveţi mari şanse să fiţi „sănătoşi” la acest capitol şi programarea, condiţionarea asupra voastră să nu fi reuşit.
Continuăm mâine.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.