Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. 2 Timotei 3:16
Ieri scriam despre comparaţia între elevii de la şcoală şi cei care pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu. Am văzut că în multe privinţe viaţa credinciosului se aseamănă cu a elevului. Credinciosul ca şi elevul trebuie să înveţe, trebuie să exerseze, trebuie să treacă teste pentru a dovedi că a învăţat şi la final va fi premiat pentru efortul său. Profesorul credincioşilor însă e unul mai aparte. E 100% corect şi drept, nu poate fi copiat deloc, nu poate fi păcălit „că am uitat caietul acasă” sau că „am fost bolnav” dar în acelaşi timp e plin de înţelegere, dragoste şi ajută foarte mult elevii să înveţe lecţiile.
Dumnezeu ne învaţă prin Scriptură, unde găsim Cuvântul Său şi mai mult pune la dispoziţia noastră, în noi un profesor extraordinar care să „ne mediteze” cum spune Ioan „Dar mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Practic avem toate condiţiile asigurate de Dumnezeu să învăţăm bine. E adevărat că învăţarea nu este uşoară, e adevărat că lecţiile sunt de multe ori potrivnice mersului vremii, e adevărat că testele sunt grele dar şi răsplata şi premiul chemării sunt pe măsură. Şcoala aceasta a lui Dumnezeu e menită să ne transforme în asemănarea cu Hristos, să facă din noi replici ale lui Hristos care să iubească, să acţioneze, să fie miloşi, să asculte şi să onoreze pe Dumnezeu întocmai ca Domnul Nostru Învăţător.
Şcoala aceasta a lui Dumnezeu nu este omenească deloc, chiar dacă ea instruieşte oameni, ea nu pregăteşte oameni pentru acest pământ, elevii doar fac practica aici cum şi noi am făcut practica prin diferite firme, fabrici şi uzine. Mai mult, şcoala lui Dumnezeu nu merge după rânduiri omeneşti. Este o şcoală în care dacă tragi tare poţi trece repede dintr-o clasă în alta. Dacă înveşteşti în învăţarea ta, poţi trece din clase primare la facultate, dar numai cinstit. Ştiu că există unii care insistă la Dumnezeu neîncetat să primească o anumită diplomă aferentă anilor superiori, se roagă şi „stăruiesc” ca Dumnezeu să le dea o distincţie care se capătă prin anii terminali de studiu, numai pentru a se lăuda, ca şi cum ar fi „tras” la fel de mult, uneori capătă distincţia, dar nu o pot folosi decât ca obiect de decor în casă pentru că nu au fundamentul, nu au baza şi exerciţiul necesare acelui dar. Dumnezeu nu poate fi păcălit dragii mei dar uneori dă celor insistenţi şi astfel de privilegii din dorinţa de a îi încuraja.
Şcoala aceasta în care noi suntem înscrişi e cea mai serioasă şcoală care poate exista. Aici nimeni nu poate trişa pentru că testele sunt reale, nefalsificabile, şi proporţionale cu nivelul de studiu în care am ajuns. Pavel le scrie celor din Roma „căci v-am scris şi cu gândul ca să vă pun la încercare şi să văd dacă Sunteţi ascultători în totul.” Petru de asemeni scrie în epistola sa „pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,” Mai mult, la final toţi cei şcoliţi în această şcoală, cei care au absolvit şcoala vor trece un test suprem şi ultim pe baza căruia vor primi răsplată eternă: „1 Corinteni 3:12 Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc. ”
Aşadar şcoala în care suntem e de cel mai mare calibru existent, dar depinde foarte mult de noi cât de mult „tragem”. Cei care au pasiune pentru învăţat, care „vor să ajungă ceva” în viaţa veşnică, cei care vor să fie ca Hristos, cei care vor să devină tot mai asemănători cu El, aceia au posibilitatea să treacă repede dintr-un nivel în altul şi să ajungă la „clasele superioare” . Cei care îşi permit să „chiulească” să nu facă temele, să nu citească, să nu pună în practică, să nu exerseze, aceia vor sta multă vreme pe la grădiniţă la făcut bastonaşe, vor avea nevoie mai mereu de cineva care să le poarte mâna, se vor plânge întotdeauna de „nedreptatea Învăţătorului” că le-a dat teste prea grele, că asta sau aia nu am învăţat-o, că colegii sunt mândri că au ajuns în clase superioare, că de ce cei cu „facultate” nu le poartă şi lor mâna sau nu le fac parte şi lor din diplomele sau distincţiile deţinute. Se vor plânge că Învăţătorul nu îi iubeşte şi pe ei tot aşa de mult, li se va părea că cei din anii superiori sunt „pilele” profesorului, că Dumnezeu nu a fost aşa de drept şi cu ei, că viaţa lor a fost mai urâtă şi lecţiile sau condiţiile lor de învăţare au fost mai grele etc. Dumnezeu le spune însă acestora că nici o încercare nu vine să nu fi fost mai întâi măsurată cu nivelul pe care fiecare îl are, adică toate testele sunt adecvate capacităţii elevului. Dumnezeu nu pune teste pe noi pe care să nu le putem absolvi, aşadar rămâne dacă vrem cu toată inima să ne punem „cu burta pe carte” sau dacă vom continua să ne plângem.
Problema nu e la cantitatea de credinţă ci la punerea la lucru a credinţei pe care o avem. Scriptura spune că şi cea mai mică credinţă, cea de mărimea unui bob de muştar, poate face lucruri extraordinare. Noi însă de multe ori vrem „cantităţi industriale” cu care să uimim oamenii, cu care să arătăm celor din jur ce „titani ai credinţei” suntem. Dumnezeu nu pentru asta dă credinţa, ci pentru punerea ei la lucru, pentru exersarea ei, pentru practicarea ei. În acest fel vom şti să lucrăm cu credinţa şi vom primi mai multă. Multă credinţă ne-ar strivi sub greutatea ei, dacă nu avem şi oţelirea şi antrenamentul necesare să o putem folosi.
În ce clasă eşti tu? Cât de mult îţi place să înveţi, să exersezi, să faci practică? Cum stai cu testele? Sunt întrebări pe care e bine să ni le punem pentru că avem ocazia să absolvim cea mai tare şcoală din lume şi din univers. O şcoală care e valabilă şi în viaţa eternă nu doar în viaţa aceasta de necaz, o şcoală care aici ne oferă binecuvântări inestimabile iar în veşnicie, răsplăţi pe care nici nu le putem imagina. Se merită să urmezi şcoala lui Dumnezeu, se merită să investim în formarea noastră. Trebuie doar să realizăm în ce suntem înrolaţi şi care ne este chemarea.
Succes!
Foto: Busted Halo
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.